DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Staţia Electrică de Transformare Arefu, din judeţul Argeş, modernizată şi retehnologizată cu 76 de milioane de lei

www.magnanews.ro
energie electrică

Staţia Electrică de Transformare Arefu, din judeţul Argeş, care asigură evacuarea în sistem a energiei produse de centrala de la Vidraru, va fi modernizată şi retehnologizată cu 76 de milioane de lei, potrivit Agerpres.

”Guvernul României continuă investiţiile în dezvoltarea Sistemului Energetic Naţional, în acest sens urmând să fie modernizată şi retehnologizată, cu 76 de milioane de lei, Staţia Electrică de Transformare Arefu, din judeţul Argeş, care asigură evacuarea în sistem a energiei produse de centrala de la Vidraru”, a anunţat secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Proiectul este derulat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, societate la care Secretariatul General al Guvernului administrează pachetul majoritar de acţiuni.

Citește și: Ben Oni Ardelean a fost CONFIRMAT cu Covid-19 și este internat la spital: 'M-am protejat, însă inevitabilul s-a produs!'

În Staţia Electrică de Transformare Arefu se iniţiază în această perioadă ample lucrări de retehnologizare, în valoare de circa 76 de milioane de lei, atât pentru implementarea unor echipamente şi tehnologii de actualitate şi pentru alinierea la concepte moderne de funcţionare pe toate nivelurile existente în cadrul staţiei, cât şi pentru extinderea staţiei cu un nou nivel de tensiune, respectiv cel de 400 kV.

Antonel Tănase, secretarul general al Guvernului, alături de Cătălin Niţu, preşedintele directoratului Transelectrica, şi de membrii directoratului - Andreea Miu şi Bogdan Marcu, au efectuat luni o vizită de lucru la Staţia Electrică 220/110/20 kV Arefu, pentru analizarea parcursului derulării lucrărilor de modernizare recent iniţiate.

”Transelectrica urmăreşte continuarea într-un ritm accelerat a investiţiilor în domeniul transportului de energie electrică din România, în scopul realizării condiţiilor de funcţionare în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional (SEN). Guvernul asigură de fiecare dată un parteneriat stabil în susţinerea proiectelor strategice care vizează consolidarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii energetice”, a declarat Antonel Tănase în timpul vizitei de lucru la Staţia Electrică de Transformare 220/110/200 kV Arefu, din judeţul Argeş.

În cadrul proiectului de modernizare a staţiei recent demarat au fost deja achiziţionate echipamentele care urmează să fie implementate în etape succesive într-o perioadă de 34 de luni. În tot acest timp, pe parcursul lucrărilor, staţia va fi menţinută în funcţiune în condiţii de siguranţă, fără a afecta continuitatea în alimentare a consumatorilor.

”Reţeaua electrică de transport este un important circuit de infrastructură naţională care trebuie să funcţioneze în permanenţă. De aceea, este necesar un nivel de flexibilitate investiţională care să asigure menţinerea reţelei în parametri optimi de desfăşurare a activităţii. Mă bucură faptul că Transelectrica îşi asumă cu responsabilitate rolul de companie strategică la nivel naţional şi regional şi investeşte în consolidarea reţelei. Secretariatul General al Guvernului, în calitate de administrator – în numele statului român – al pachetului majoritar de acţiuni al Transelectrica, monitorizează cu atenţie implementarea proiectelor de investiţii pentru consolidarea şi modernizarea ansamblului reţelei interne de transport al energiei electrice. Siguranţa în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional este o prioritate guvernamentală, iar Transelectrica a confirmat de fiecare dată că este un factor-cheie care lucrează pentru a menţine garanţia acestui aspect. Modernizarea staţiei Arefu este un obiectiv care va contribui la întărirea reţelei de transport al energiei electrice şi face dovada seriozităţii strategiei investiţionale a companiei”, a adăugat Antonel Tănase.

La rândul său, Cătălin Niţu, preşedintele directoratului Transelectrica, afirmă că după încheierea procesului de modernizare, staţia Arefu va dispune de toate elementele necesare implementării conceptului de Smart Grid, în acord cu cele mai noi standarde europene, şi va fi adusă la nivelul tehnologiei de vârf în domeniu.

”Cu atât mai mult cu cât staţia electrică Arefu asigură evacuarea în sistem a energiei produse de centrala de la Vidraru. Materializarea planului de investiţii al Transelectrica, prin proiecte de anvergura celui demarat în Staţia Arefu, va asigura standardele optime de funcţionare a SEN, transportul energiei electrice realizându-se la un nivel de calitate corespunzătoare şi în conformitate cu normele specifice”, spune Cătălin Niţu.

Staţia Electrică de Transformare Arefu a fost pusă în funcţiune în anul 1966, aspect ce a impus demararea investiţiei de modernizare în două direcţii. Prima direcţie are în vedere retehnologizarea instalaţiilor în concordanţă cu cele mai avansate soluţii de echipare şi operare, iar cea de-a doua – extinderea staţiei cu un nivel superior de tensiune, menit să răspundă nevoii de dezvoltare industrială a zonei Argeş-Vâlcea şi să asigure integrarea staţiei în inelul de 400 kV al reţelei electrice de transport.

Această etapă a investiţiei de modernizare a Staţiei Arefu, finanţată din fonduri proprii ale companiei, va fi corelată cu proiectul de creştere a siguranţei în funcţionare a zonei de reţea Argeş-Vâlcea, prin realizarea staţiei 400 kV Arefu şi montarea unui autotransformator 400 kV MVA, 400/220 kV. Noua staţie 400 kV va fi una modernă, realizată în tehnologie GIS (Gas Insulated Switchgear) de ultimă generaţie. Lucrările pentru această etapă vor fi demarate în cursul anului viitor, fondurile necesare fiind deja alocate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.