Premium
Fată de la țară, Măriuța visase să nască în căpița cu fân, dar Soarta făcu să fie adusă de urgență la oraș. Trezită din anestezie de țipetele bebelușului, se chinuia să deschidă ochii, când văzu proțăpit în fața ei un... domn.
- Bună ziua, cetățeanco! Ce-ți mai place să lenevești...
Neînțelegând prea bine unde e, se uită buimăcită la el...
- Copilul dumneavoastră s-a născut în România, așa că trebuie să îi citim drepturile și obligațiile.
- Acum? șopti ea, lingându-și buzele crăpate.
- De îndată ce pășește pe pământul strămoșesc, spune legea.
- Știe el?...
- Tocmai de aceea legiuitorul, în înțelepciunea directivelor trasate de Inchizitoarea Supremă, a postulat ca în cazul intruziunii teritoriale prin punctele vamale vaginale, să existe un martor conștient, care să îi transmită ulterior angajamentele pe care și le-a luat la intrarea în sistemul nostru de securitate.
- Da?
- Imuabil! O spune ”Principul servituții omului față de Stat”, pagina 13, din Versetele Iohanniste! Chiar dacă vă supraveghem permanent, vă închipuiți că nu putem să revenim periodic pentru a verifica momentul fix al căpătării conștiinței cetățenești de către copilul dumneavoastră.
- Păi...
- Instituția noastră, când a impus această reglementare, a considerat că dacă v-ați angajat să introduceți încă un element cu potențial de amenințare la adresa securității naționale, trebuie să vă asumați și responsabilitatea instruirii și supravegherii suspectului în spiritul strict al legilor noastre ireductibile.
- Bine!
- Să purcedem, atunci, că e plină vama!
Se întoarse spre copilul ce scâncea în brațele asistentei plictisite și începu să îi citească dintr-o carte roșie pe cotorul căreia scria: SERVITUȚIILE SUBIECȚILOR DE SECURITATE.
- Cetățene cu nume încă necunoscut și intenții nedeclarate, juri credință Statului Român și obediență totală instituțiilor sale de forță?
Parcă simțind privirea inchizitorială din ochii aceia de un albastru tâmp, bebelușul începu să scâncească din toți rărunchii.
- Bun! Te angajezi să nu hulești instituțiile de justiție și securitate, cei doi piloni ai Statului de Spaimă și Securitate?
Un urlet!
- Excelent! Te angajezi să îl adulezi orbește pe Tătucul Națiunii, desemnat negreșit dintre cei mai obedienți și blajini români?
Un scâncet...
- Așa! Ciocul mic și nu pățești nimic! Te angajezi să nu vorbești cu presa despre relațiile tale cu instituțiile sfinte ale statului?
Iar un urlet!
- Buuun! Un cetățean cu frica securității trebuie să înfiereze orice invazie a acestor șacali în spațiul său privat! Te angajezi să răspunzi oricăror solicitări de informare venite de la numeroșii agenți ai diverselor servicii de securitate din țara noastră, oriunde te-ai afla în lume?
Micuțul găsi potrivit să ia o pauză de respirație.
- Încearcă tu să taci, dar să știi că brațul nostru este lung și sugrumă bine! Rămâne ca mama ta să îți reamintească asta la fiecare onomastică! Frica scapă turma, că cu noi nu-ți pierzi urma!
Se întoarse spre Măriuca și îi luă mâna.
- Felicitări, stimată doamnă, fiul dumneavoastră și-a asumat cele cinci obligații de supunere și a îndeplinit formalitățile de rămânere în viață.
Zicând acestea, cu o mișcare rapidă îi suci mâna, de pocnetul umărului sărit acoperi scâncetele copilului, iar biata Măriuca rămase fără aer.
- Ca să înțelegi pe deplin metafora brațului lung, mămicuțo! Durerea e cel mai bun învățător!
Râzând, îi întoarse mâna în sens invers până se auzi iar pocnetul acela infernal și umărul își reintră în făgaș.
- Hehehe! Glumeam și eu, să mai destind atmosfera! Nu pune și tu la suflet!
Se întoarse pe călcâie și îi vorbi copilului cu un ton grav:
- Băiete, de azi, Serviciul de Spaimă și Securitate îți dă dreptul să trăiești! Până la noi ordine, ești liber să respiri!
Vârându-și cartea roșie sub braț, plecă fredonând imnul național: ”Bate-un vânt rece din baltă, la Chilia-n port”...
