DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Stelian Țurlea prezintă cartea zilei: 'Diminețile lui Leopold în teritoriu', de Constantin Stoiciu

Pexels.com
carte citit

Constantin Stoiciu continuă să publice romane politice despre stricta actualitate românească, cronici fidele, cum le numesc editorii, relatează Stelian Țurlea în Mediafax.

Constantin Stoiciu, născut în 1939, unul dintre prozatorii cei mai importanţi ai generaţiei 60 (autor care a lucrat ca producător de film şi ca jurnalist în presa cotidiană şi săptămânală, a publicat numeroase romane, a emigrat în 1982 în Canada, de unde a revenit după 1990, pendulând apoi între Canada şi România și continuând să publice romane), este în egală măsură unul dintre puținii prozatori care își modifică foarte puțin stilul și tematica.

Cărțile lui, în orice caz cele mai recente, par să fie o obsesie. O trântă cu realitatea românească a momentului. În 2017, când a publicat „Aroma păcatului divin”, poate cel mai bun roman politic apărut la noi, își alesese drept motto o frază din Pier Paolo Passolini – „Nu există nimic care să nu fie politic”. Celelalte romane au continuat în același fel, pe alocuri cu aceleași personaje, încât autorul se simte obligat să facă trimiteri în subsolul paginii pentru a le reaminti cititorilor despre ce sau cine e vorba, fapt, după umila noastră părere, nenecesar, cartea trebuie să se țină prin ea însăși.

Și „Leopold în insulă” și romanul de față, „Diminețile lui Leopold în teritoriu”, ambele apărute la Editura Tritonic sunt romane politice în care, ca și în precedentele, Constantin Stoiciu se războiește cu realitatea românească, cea mai recentă. Cu năduf, cu gust de revanșă, parcă și cu o ușoară ranchiună, veștejind oameni politici, oameni de afaceri și înalți funcționari, oameni de cultură, uneori numindu-i, de cele mai multe ori descriindu-i atât de realist că sunt lesne de recunoscut, alteori umilindu-i prin caracteristici nedemne, războindu-se cu „obiceiurile” noii societăți românești – nimic de condamnat în asta, dar când, în mai multe cărți la rând, temele sunt aceleași, aproape și subiectele, parcă e prea mult.

„Teritorul” în care își petrece diminețile eroul Leopold este România („România nu mai este decât un teritoriu”), în care puterile Occidentului și multinaționalele au înlocuit comunismul. Practic, țara e o colonie în care foști comuniști convertiți și foști securiști care au trecut în noile structuri de securitate împart puterea, în orice domeniu, se schimbă între ei și se supun ordinelor sosite dinafară.

Firește, o colcăială de ranchiuni, mâncătorii, subminări reciproce. Din „patologia națională” nu lipsește nimic, atacurile practic directe sunt la tot pasul, oameni în funcție sau oameni care au fost până mai ieri în funcții dintre cele mai înalte. Este „sentimentul irealității lumii românești, suspendată într-un timp care o luase razna”. De pildă, „cazul damei însărcinată să trimită în pușcărie sute, mii de persoane care jenau politic, economic sau nu mai prezentau încredere; teritoriul trebuia curățat de elemente perturbatoare pentru afacerile cuceritorilor. Admirația și protecția Occidentului o făcuseră infailibilă, destituirea ei laborioasă fusese urmată de proteste, amenințări, sancțiuni, televiziunile frizaseră apoplexia; recunoscător, Occidentul o numise procuror-șef al Europei”. Nu cred că toată lumea gândește aidoma despre omul politic amintit și evenimentele din jurul său. Elementele de strictă actualitate sunt 10 august 2018 și începutul pandemiei. „Ocazia s-a dovedit excelentă pentru a reaminti cu vehemență pericolele care pândeau societatea românească în contextul naționalismului, extremismului de stânga și de dreapta, anarhismului, populismului, xenofobiei, sexo-marxismului, progresismului etc, care făceau ravagii pe continent”. Sunt infierați „intelectualii care se hrăneau din cadavrul comunismului”, „poporanii căzuți în transă în fața televizoarelor”, „criză de epilepsie politică, socială, culturală”.

Într-o asemenea atmosferă, cetățeanul X „și-ar fi făcut datoria de a vota, dar cum nu avea cu cine, președinți, partide, politicieni, tot o apă și un pământ, ar fi votat alb. Chichița era că alb nu figura în Legea electorală, așa că nu vota”.

Eroii sau unii dintre ei pendulează, ca și autorul, între România și Montreal. Lumea diplomaților colcăie de farsori.

Până și editorii recomandă cartea, pe coperta a patra, cu un citat în acest sens: „În vara anului 202*, aerul Bucureștiului, al marilor și micilor orașe, chiar și al așezărilor de pe coasta munților, al teritoriului într-un cuvânt, era îmbâcsit. În iarnă și în primăvară fusese la fel. Se stricase de ani buni, poate un deceniu sau două, dar nu era atât de năclăit ca în acea vară. Scurte perioade de relativă ameliorare apăreau la câteva zile ca un fel de capcană. O cupolă invizibilă atârna apăsătoare deasupra capitalei, a teritoriului, și nu era nimic de făcut; se simțise mai puțin în lunile epidemiei de Coronavirus, dar nimeni nu-și dorea să retrăiască ce trăise.

La sfârșitul lui august, cu o zi înainte ca Leopold să ajungă la București, un fapt divers s-a petrecut pe terasa cafenelei Mon ami și a căzut ca o binefacere. Era prevăzută în toamnă o nouă criză de epilepsie politică, socială, culturală, dar un mic și amețitor gust de ce îl așteaptă nu strica neamului căzut în transă în fața televizoarelor. Nu i s-a dat proporțiile unei drame naționale, ar fi fost mai greu de digerat dar, după pauza relativă impusă de epidemie, ocazia s-a dovedit excelentă pentru a reaminti cu vehemență pericolele care pândeau societatea românească”.

O cronică fidelă. Dar parcă mai e nevoie de ceva după o cronică fidelă și încă o cronică fidelă…

Constantin Stoiciu – Diminețile lui Leopold în teritoriu. Editura Tritonic, colecția LIT. 338 pag.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.