Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sumele primite de la UE au înregistrat o scădere dramatică, cu 61%, în primele două luni din 2017

Când economia nu merge bine, politica o ia razna. Efectul e vizibil în această perioadă. Haideți să ne uităm la cauzele ce vin din execuția bugetară pe primele două luni ale acestui an și la implicațiile sale macroeconomice, în cinci concluzii esențiale:
1. Salariile bugetarilor sus, investițiile jos. Cheltuielile cu personalul bugetar au crescut cu peste 13%, iar cele pentru investiții realizate de stat au scăzut cu 16% în perioada ianuarie – februarie 2017 (în valoare de 616 milioane de lei), față de aceeași perioadă a anului trecut.
2. Cea mai dramatică scădere a veniturilor bugetare vine din absorbția banilor europeni. Sumele primite de la UE în contul plăților efectuate, au înregistrat o scădere accentuată, de peste 61%, în perioada ianuarie-februarie 2017, față de aceeași perioadă a anului trecut, conform ultimei execuții bugetare publicate de Ministerul Finanțelor Publice.
3. Veniturile obținute din impozitul pe profit au scăzut cu 23% în perioada ianuarie – februarie 2017,  faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile publice colectate din TVA s-au contractat cu aproape 16%. De asemenea, veniturile obținute din accize au scăzut cu 5% în aceeași perioadă.
4. Investițiile străine directe nu se înghesuie spre România. ISD-urile au însumat 260 milioane de euro în ianuarie 2017, înregistrând o scădere de peste 9 procente față de aceeaşi perioadă din 2016, conform datelor publicate de BNR.
5. Datoria externă crește. Datoria externă totală a crescut cu aproape 3 procente în luna ianuarie 2017 față de aceeaşi perioadă a anului 2016, conform datelor publicate de BNR.​

Execuția bugetară a Bugetului general consolidat

 

 

Ian-Feb2017

față de

Ian-Feb2016

%

Ian- Feb2017

% PIB

Ian- Feb2017

mld. lei

Ian- Feb2016

mld. lei

Ian- Feb2016

% PIB

1.

Venituri bugetare totale

-1,4%

4,3%

34,890

35,381

4,7%

 

Impozit pe profit

-23,2%

0,1%

0,572

0,744

0,1%

 

Impozit pe salarii și venituri

+13,6%

0,6%

4,878

4,292

0,6%

 

TVA

-15,8%

1,1%

8,782

10,427

1,4%

 

Accize

-5,3%

0,5%

3,946

4,167

0,5%

 

CAS

+11,9%

1,3%

10,797

9,645

1,3%

 

Venituri nefiscale

-8,3%

0,3%

2,743

2,991

0,4%

 

Sume primite de la UE în contul plăților efectuate și prefinanțate

-61,2%

0,0%

0,044

0,112

0,0%

2.

Cheltuieli bugetare totale

-0,3%

4,2%

34,493

34,593

4,6%

 

Cheltuieli de personal

+13,3%

1,3%

10,589

9,349

1,2%

 

Cheltuieli cu bunuri și servicii

-5,1%

0,5%

4,453

4,691

0,6%

 

Cheltuieli cu dobânzile

-4,1%

0,2%

1,802

1,879

0,2%

 

Asistență socială

+9,4%

1,8%

14,398

13,157

1,7%

 

Cheltuieli de investiții

-16,3%

0,1%

0,616

0,735

0,1%

3.

Deficit/excedent bugetar

 

+0,05%

+0,397

+0,788

+0,1%

Sursa datelor: MFP, aprilie 2017

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.