Suspans pe final de an. Tudorel Toader, înlocuit pentru două zile la Ministerul Justiției

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 27-12-2017

Actualizat: 27-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a declarat săptămâna trecută că va anunţa în foarte scurt timp dacă va cere sau nu revocarea din funcţie a procurorului şef DNA, Laura Codruţa Koveşi. Așteptarea se mai prelungește, în condițiile în care ministrul Justiției a semnat ordinul de înlocuire pentru zilele de 27. 28 și 29 decembrie.

Potrivit unor surse din minister, Tudorel Toader și-a desemnat un înlocuitor pentru ultimele trei zile lucrătoare din acest an. În cele 10 luni de mandat, ministrul Justiției a făcut marile anunțuri de la sediul Ministerului, dar un eventual anunț cu privire la șefa DNA nu este exclus nici în aceste condiții.

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 i-a cerut ministrului justiției să ia „măsurile pe care le consideră necesare” împotriva procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, acuzată că și-a încălcat jurământul și a ignorat decizia Curții Constituționale care o obliga să se prezinte la audieri în Parlament.

La sfârșitul lunii octombrie, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, cu observaţii, raportul Inspecţiei Judiciare privind controlul făcut la Direcţia Naţională Anticorupţie, concluzionând că activitatea conducerii DNA este eficientă. De asemenea, s-a stabilit ca în termen de şase luni să fie făcut un alt control la DNA pentru rezolvarea problemelor găsite la Secţia a II-a.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri