De la atâta dogoare, cașcavalul european trebuie să fie, de bună seamă, topit; pe urma, la drept vorbind, nici nu-i chiar cascaval în toată regula, ci un șvaițer, pentru că atât interesele rusești, cât și cele ale Islamului radical, gasesc găuri prin care să perforeze spațiul european de siguranță: Ungaria revizionistă, Bulgaria coruptă, Serbia indecisă – pentru Rusia, Bosnia sau Albania – pentru Islam.
Pentru ca cele două felii de pâine să n-o sufoce și să nu își conjuge potențialul de risc pe teritoriul său, Europa și aliatul său american au nevoie de piloni de stabilitate categorică și ”răcoroasă”; de zone care să blocheze joncțiunea amenintărilor ruse și islamiste. Și e suficient să arunci o privire pe hartă pentru a înțelege care sunt acești piloni: Polonia, România și Turcia; ceva mai la est, în zona caspică, Iranul va juca probabil – pe termen lung și la altă scară – acest rol surprinzător.
Ceea ce definește așadar rolul României în acest peisaj geostrategic, ceea ce o face relevantă, este capacitatea de a oferi un coridor de stabilitate, limpezime, predictibilitate și rigoare chiar la încheietura celor două spații de risc. Stabilitatea este adevăratul nostru brand de țară – cel care ne aduce la masa celor bogați și ne transformă în egali ai lor.
În aceste condiții, o discuție despre suspendarea unui șef de stat – cu toate precaritățile lui peempiste, care ne stânjenesc pe toți – în buza predării mandatului este o eroare generatoare de haos. Regele Arabiei Saudite, un om nu tocmai prost informat, avertiza recent ca IS are capacitatea de a atinge din septembrie Europa prin atentate teroriste; în paralel, noul armistițiu din Ucraina se dovedește un eșec, crizele continuând să se succeadă; și, în aceste condiții, noi vrem să eliminăm din scenă, la spartul târgului, timp de o lună, centrul de comandă al instituțiilor care gestionează astfel de provocări? Și să-l înlocuim cu Valeriu Zgonea – acest Kissinger al Olteniei?
La drept vorbind, e foarte puțin probabil ca această inițiativă să fie dusă la bun sfârșit: dacă și-ar asuma-o, Ponta ar intra în campania electorală cu toate cancelariile occidentale orientate fățis împotriva sa. E un risc pe care PSD – fript cu efectele internaționale ale ultimei suspendări – nu și-l permite. Iată de ce, mai mult ca sigur, ”suspendarea lui Tăriceanu” e doar o șansă pentru Ponta de a spune ”pas” în ultima clipă, credibilizându-se astfel ca ”om de stat responsabil” în ochii partenerilor din UE și NATO.
De pierdut au doar cei care – cu serviabilitate entuziastă – se lasă folosiți.
Comentează