Sute de romance abuzate peste hotare, sute de copii romani rapiti. Cum procedam?

Pentru a-si imagina cumva acest univers – tot ce voi spune mai jos e extras din cazuri reale, pe care le cunosc direct – cititorul trebuie, in fapt, sa se gandeasca la o realitate in care orice e posibil: o realitate unde femeile sunt legate cu lantul de calorifer atunci cand au o parere “gresita”; o realitate unde copiii sunt luati pur si simplu de langa mama pentru cateva saptamani, luni, ani pentru ca mama nu se poarta “cum trebuie”, nu vorbeste suficient de “frumos” sau – mai simplu – pentru ca nu mai e nevoie de ea si poate sa plece; o realitate unde violenta fizica dezlantuita, fara limite, asa cum o vedem intr-un ring de box, e o banalitate – si unde amenintarea “vei muri”, rostita in diferite limbi si dialecte, constituie o uzanta; o realitate unde – atentie – pentru femeile din Romania se pregatesc asasinate, astfel incat ele sa dispara discret, fara a ridica pretentii asupra copiilor.

Nu stiu daca aceasta realitate e una specifica lumii arabe – o generalizare de acest tip poate fi incorecta pentru ca, in fapt, uneori am fost ajutati chiar de legea islamica, Shari’a, pentru a face dreptate unor romance pe care functionari laici corupti le-ar fi sacrificat fara emotii. E foarte posibil sa intalnim cazuri de gen in toata lumea – spatiul arab intamplandu-se doar sa fie aria mea de specializare politica. Oricum ar fi, in tot acest spatiu mecanismul abuzului la care sunt supuse femeile din Romania are o serie de trasaturi comune pe care le vom regasi, cu mici variatii, in fiecare dintre cazuri:

1. Femeile din Romania se casatoresc in zona islamica fara sa aiba suficiente date asupra sistemului juridic sau ariei culturale in care intra. De multe ori acest lucru li se reproseaza – desi casatoria nu este un act intelectual, o licenta in drept sau in istoria culturii si civilizatiei.


2. Doua probleme decurg din aceasta necunoastere initiala. Prima: casatoriile nu sunt, de fapt, valabile din cauza unor artificii juridice pe care sotii – soti de profesie, de cursa lunga – le cunosc si le utilizeaza in favoarea lor. A doua problema: cand prima ruptura in cuplu apare – dupa doi-trei ani – femeile din Romania nu vor avea nici cea mai vaga idee asupra drepturilor pe care le au, plecand de la premisa ca “aici numai barbatul castiga”.


3. Indiferent de motivul pentru care apare ruptura, ea trece prin trei etape: a. Violenta fizica si psihica extrema (in privinta violentei fizice exista diferente intre statele din nordul Africii si cele din Orientul Mijlociu, dar nu voi intra in detalii); b. Rapirea copilului – care ii este luat mamei prin violenta si este ascuns in familia barbatului – uneori chiar la prima sotie/primele sotii ale acestuia; c. Santajul cu expulzarea – in conditiile unei casatorii nevalide sau in conditiile in care in anumite tari arabe este necesara o viza de sedere sponsorizata, adesea, de sot, acesta ameninta ca femeia din Romania poate fi oricand expulzata. Lucru sinonim, in fapt, cu pierderea copilului deja rapit.


4. In aceste conditii, in momentul primei crize, femeia din Romania are de facut o alegere extrem de dificila: supunere totala fata de conditiile sotului (acceptarea violentei, intrarea intr-un sistem marital poligam) pentru a-si putea totusi creste copilul in conditiile fixate de acesta sau, pe de alta parte, lupta legala cu el.


5. Daca femeia ia in calcul a doua varianta apar deja trei probleme: a. Indiferent de legislatie, politia este coruptibila, compusa din barbati si tentata sa fie solidara cu un compatriot, nu cu un strain. Ori politia este cea chemata sa cerceteze rapirea copilului de catre tata (disparitia copilului, in fapt, pentru ca mama nu stie unde se afla si nu poate comunica cu el) sau sa constate actul de violenta asupra mamei; b. Avocatii costa – ori veniturile femeii sunt taiate sau “confiscate” de sot; c. Personalul diplomatic si consular romanesc evita o implicare serioasa in chestiune, dintr-un motiv care, partial, poate fi inteles: aceste cazuri sunt atat de dese si atat de grave, incat asumarea lor fara rezerve e coplesitoare, implica asistenta continua, momente de criza in care e nevoie de gazduire, specializare juridica etc. Supuse violentei si amenintarii, confruntate cu rapirea copilului, dezorientate si dezradacinate peste noapte – aceste femei nu sunt in cel mai bun moment al vietii si, ca atare, pot fi un partener dificil de discutii, care nu respecta integral rigorile birocratice: mergeti pe linia verde, asteptati cat e nevoie, vorbiti cand sunteti intrebata etc. In aceste conditii, consulii si ambasadorii, lipsiti de fonduri si personal, prefera din experienta sa se limiteze la implicari minime – cele impuse de lege.


6. Asa stand lucrurile, alegerea pe care femeia trebuie sa o faca implica, pe undeva, doua forme de rau: fie raul supunerii totale fata de un sot care tocmai s-a dovedit abuziv (si care isi va spori in voie abuzul) fie calea unei lupte epuizante cu un intreg sistem opozabil si kafkian: a. Birocratia din tara de rezidenta nu (prea) ajuta; b Birocratia din Romania nu (prea) ajuta; c. Avocatii trebuie platiti pe perioade procesuale indelungate – iar acest lucru e rar posibil in lipsa unui sprijin de la familia din Romania).

Am cunoscut universul dramatic descris mai sus in ultimele luni, odata cu primul caz cu care am intrat in contact (vezi aici). Din acel moment, tema a devenit covarsitoare: sunt sute de femei in aceasta situatie. Multe din ele nu vorbesc – si nu vor vorbi niciodata: nivelul terorii e greu de imaginat. (Ar trebui ca o prima femeie sa fie in siguranta deplina pentru a putea vorbi despre calvarul prin care a trecut fara a o expune – ori niciodata siguranta nu e deplina atat timp cat undeva in lume exista un tata furios).

Sunt multe praguri pe care romancele abuzate trebuie sa le treaca pentru a se deschide: se tem ca vei vorbi cu sotul; ca vei cere bani; ca le vei divulga identitatea. Dupa ce parcurg aceasta etapa a mefientei, dau frau liber unei disperari absolute – si unei sperante neconditionate. Si asta pentru ca, la drept vorbind, sunt oameni singuri, traumatizati, aflati printre straini, foarte departe de casa, de care nu se ocupa nimeni cu precadere, nimeni specializat.

Ori tocmai asta e problema: fiind un subiect complex, care implica si demersuri birocratice, si asistenta psihologica, si cunostinte de drept international, si disponibilitate emotionala continua – ai nevoie, pentru a-i face fata, de o structura specializata. Iar ea nu poate lua decat forma unei organizatii non-guvernamentale. (Un roman din Egipt imi reprosa aceasta solutie: statul ar trebui sa rezolve probleme de gen, nu un ONG. Poate, desi familia este, pana la un punct (cel penal) o chestiune privata, in care exista limite majore ale interventiei publice. In plus, sa spunem adevarul: statul roman e mult prea slab pentru a-si permite luxul unei structuri atat de specializate. Avem atat de putini diplomati, care trebuie sa joace atatea roluri, incat abuzul marital, de pilda, pare un moft).

In luna iulie, plecand de la toate argumente prezentate mai sus, am intemeiat aceasta organizatie non-guvernamentala dedicata femeilor abuzate din Romania si, mai ales, de peste hotare; ea va capata personalitate juridica deplina dupa vacanta judecatoreasca. Misiunea sa, in primele luni de viata, va fi de a se organiza pe patru paliere esentiale:

1. Asistenta psihologica si juridica de urgenta – trebuie sa poti sprijini imediat o femeie aflata intr-o situatie critica (de cele mai multe ori problemele apar noaptea, pot impune interventia politiei sau doar linistirea prin interactiune cu un psiholog);


2. Consultanta juridica pe termen lung – ceea ce implica specializarea in mai multe legislatii nationale si, uneori, relatii institutionale cu organisme precum Interpol;


3. Interventie diplomatica – la nivel de ambasade si ministere romanesti si straine;


4. Resurse – avocati pro-bono, retele de sprijin in tari straine, ajutor material de urganta.

Numele organizatiei: Asociatia Grupul de Resurse si Asistenta pentru Femei Abuzate (AGRAFA – reper usor de retinut pentru o femeie aflata intr-o situatie de criza).

Disponibilitatea asociatiei la voluntariat din partea romanilor din strainatate dispusi sa ajute alti romani: totala. Deschiderea fata de psihologi si juristi din Romania care doresc sa se implice intr-o cauza care – nota-bene – ii va epuiza emotional: totala, de asemenea. Aceasta deschidere poate fi deja anuntata pe grupul de dezbateri al organizatiei: https://www.facebook.com/pages/Grupul-de-Resurse-si-Asistenta-pentru-Femei-Abuzate

Exista in acest moment – pentru a intelege volumul de munca care va fi necesar – douazeci si unu de cazuri pe care le gestionam in sase tari. In realitate, avand la dispozitie o structura vizibila si credibila, vom aduce la lumina cel putin doua sute de situatii similare – vorbim numai de cazuri critice, extreme.

Si numai o comunitate solidara si caritabila poate gestiona o asemenea datorie morala pe care romanii o au fata de compotriotii lor.