Ministrul francez al afacerilor externe va discuta cu autorităţile irakiene şi kurzii despre securitatea taberelor de deţinuţi jihadişti15-10-201994Externe
Organizaţia Medici fără Frontiere îşi suspendă activităţile medicale în nord-estul Siriei şi evacuează întregul personalul internaţional15-10-2019125Externe
Consiliul de Securitate al ONU a pus capăt misiunii de pace din Haiti, care a durat 15 ani15-10-201981Externe
Premierul britanic Boris Johnson şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg cer oprirea operațiunii Turciei în Siria15-10-20192.021Uniunea Europeană
Nouă persoane au fost arestate în Belgia şi Franţa pentru presupuse acțiuni teroriste15-10-2019368Uniunea Europeană
Termenul de cinci ani stabilit pentru restaurarea Notre-Dame, grav afectată de un incendiu în urmă cu șase luni, viabil, dacă se respectă originalul15-10-2019254Externe
BREAKING NEWSRusia anunță că armata lui Bashar al-Assad a preluat controlul asupra oraşului sirian Minbej, o premieră din 201215-10-20195.095Externe
Perspectiva unui acord de Brexit a întărit moneda britanică: Lira sterlină a crescut la ceam mai ridicată valoare în raport cu euro15-10-20193.346Economie
Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, propune taxe pe carburanţii avioanelor şi navelor, pentru reducerea poluării15-10-2019125Externe
Palatul Elisee speră să ajungă la un acord de braxit în urma negocierilor dintre Emmanuel Macron și Boris Johnson15-10-2019133Uniunea Europeană
Enel a inaugurat cel mai mare complex de parcuri eoliene din Grecia: Investiția se ridică la 300 de mii de euro15-10-2019679Economie
BREAKING NEWSRecep Tayyip Erdogan spune că războiul din Siria nu se oprește: 'Vom lupta până la atingerea obiectivelor noastre'15-10-20194.926Știrile Zilei
Două persoane suspectate de implicare în atentatul comis la sfârşitul anului 2018 într-un târg de Crăciun din Franța au fost arestate15-10-2019122Externe
Ministrul de Externe al Spaniei, de origine catalană, Josep Borrell, acuză separatiștii catalani de comportament 'totalitarist'15-10-2019928Externe
Franța consideră că este prea devreme pentru a deschide discuțiile privind aderarea statelor balcanice la Uniunea Europeană15-10-2019528Uniunea Europeană
BREAKING NEWSSalvatorii din Japonia caută în continuare victimele prăpădului de duminică seara: Ultimul bilanț al taifunului Hagibis indică 70 de morți 15-10-2019293Externe
BREAKING NEWSEmmanuel Macron anunță că BLOCHEAZĂ Comisia Europeană: Când va desemna un nou comisar european15-10-20196.563Externe
Economia Turciei se PRĂBUȘEȘTE, după începerea războiului. Donald Trump: sunt pregătit să-i DISTRUG15-10-20196.770Știrile Zilei
BREAKING NEWSArmata siriană, sprijinită de forțele ruse, a ocupat orașul Minbej, cu scopul de a contracara ofensiva militară turcă15-10-20191.900Externe
BREAKING NEWSS-a dezlănțuit iadul după ofensiva turcă din Siria - Forțele kurde contraatacă15-10-201913.000Știrile Zilei
Hyundai Motor Group a anunțat că intenționează să investească 35 de miliarde de dolari în noile tehnologii auto15-10-20192.192Externe
Mişcarea lui Navalnîi, vizată de percheziţii în mai multe oraşe pe întreg teritoriul Rusiei 15-10-2019240Externe
Doi austrieci, condamnaţi la închisoare pentru furnizarea de arme mafiei din Napoli 15-10-2019404Externe
O fostă consilieră a lui Trump a depus mărturie în ancheta pentru suspendarea preşedintelui SUA 15-10-2019431Externe
Harley-Davidson a oprit producerea şi livrarea primelor sale motociclete electrice15-10-2019832Economie
Cerinţele Uniunii Europene în vederea Brexitului - Respectarea pieţei unice şi pace în Irlanda15-10-20191.622Uniunea Europeană
00:27Știrile ZileiRomânia intră în recesiune tehnică? PIB pe minus pentru al doilea trimestru la rând, scădere „aproape 2%” în T4 2025
00:08SocialIntervenţie de urgență a poliţiştilor: un bărbat ameninţa că se aruncă în gol de pe Cetatea Devei
00:07Știrile ZileiSimion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
12 febSocialInsula Thassos vrea mai mulți turiști români: Primarul a venit la București ca să-i convingă
12 febȘtirile ZileiTanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
12 febEnglishEnerMin Ivan:Final Investment Decision for Doicesti SMR marks transition from analysis implementation phase
12 febȘtirile ZileiMigrație fără precent a marilor bogați ai lumii: Părăsesc în mare viteză Occidentul și se refugiază în noul ”El Dorado” al miliardarilor
12 febȘtirile ZileiVIDEO Roata istoriei s-a întors și are ”prostul obicei” de a-și plăti datoriile: Cel mai mare imperiu a ajuns să fie împânzit de foștii coloniști
12 febȘtirile ZileiO nouă ”reușită” a lui Ilie Bolojan: Sunt probleme foarte mari cu bursele studenților din toate universitățile
12 febȘtirile ZileiVIDEO Ursula von der Leyen s-a enervat și bate cu pumnul în masă: Amenință țările din Europa care nu vor să adopte ”tratamentul șoc”