UEFA: Nici o regulă a forumului de la Nyon nu interzice clubului CSA Steaua promovarea și participarea în cupele europene05-01-20221.993Sport
BREAKING NEWSTelenovela Dan Petrescu selecționer a luat sfârșit - Anunțul făcut de Neluțu Varga20-12-20218.573Sport
Dan Petrescu ține în șah FRF cu privire la preluarea funcției de selecționer: Nu am luat încă o decizie20-12-20211.287Sport
FRF a invitat cluburile la evenimentul în care a fost prezentat sistemul VAR: Suntem în grafic să terminăm pregătirea arbitrilor la mijlocul lunii iunie16-12-2021101Sport
Răzvan Burleanu: Nu putem avea parte de un președinte care el să antreneze și tot el să intre pe teren și să înscrie14-12-2021140Sport
BREAKING NEWSRăzvan Burleanu anunță alesul, după ce negocierile cu Mirel Rădoi au eșuat: Dan Petrescu mai are 6 zile să se decidă14-12-20214.146Știrile Zilei
Nordis Group consolidează parteneriatul cu Federația Română de Fotbal prin extinderea colaborării până în 202514-12-2021193Economie
Dan Petrescu, după meciul cu Jablonec: Meci perfect, ne-am trezit puţin cam târziu / Reacţia tehnicianului când a fost întrebat dacă a fost contactat de FRF09-12-2021236Sport
Preşedintele CFR Cluj crede că cei de la FRF nu și-au ales momentul potrivit pentru a vorbi cu Dan Petrescu: 'Interesul lor pentru el ne-a dat peste cap'05-12-2021185Sport
FRF a câştigat premiul UEFA Grow la categoria parteneriatelor comerciale - Pentru ce a fost premiată federaţia04-12-2021107Sport
Fostul fotbalist Ştefan Iovan: 'Victor Piţurcă ar trebui ofertat de FRF pentru postul de selecționer; din '98 încoace calificările se leagă de numele lui'03-12-20212.323Sport
FRF: S-a încheiat primul curs de Team Management organizat de Academia Națională de Fotbal25-11-202169Sport
Mirel Rădoi spune că se poate și mai rău: 'Putem ajunge de la o dezamăgire la o ruşine'14-11-20211.821Sport
Rădoi acuză că i s-au transmis indicaţii tactice de la tribuna oficială: Să vă răspundă dânsul la întrebări, că oricum vine şi la antrenamente şi se uită şi...12-11-20215.702Știrile Zilei
FRF va schimba formatului competiţional al Cupei României. Compania Hypercube se va ocupa de noul format03-11-2021131Sport
Selecţionerul Bogdan Lobonţ a convocat jucătorii Under-20 pentru meciurile cu Polonia și Italia03-11-2021102Sport
Amendă usturătoare pentru FRF, după incidentele din partida cu Armenia: Conduita necorespunzătoare a echipei01-11-2021167Sport
Comitetul de Urgenţă al FRF a decis modificarea prevederilor cu privire la certificatele verzi din Protocolul de desfăşurare a competiţiilor22-10-2021294Sport
Mirel Rădoi a convocat 21 de jucători care evoluează în străinătate pentru ultimele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale din 202222-10-2021148Sport
07:41Știrile ZileiBlocada din Strâmtoarea Ormuz lovește puternic cea mai populată țară din lume: Erau dependenți de petrolul din Iran
07:30Știrile ZileiSituație fără precedent: JD Vance îi cere Papei, care este infailibil, să fie atent când vorbește despre teologie și despre Iisus
07:20Știrile ZileiAccident groaznic pe DN 17: O mașină a lovit puternic un autobuz. Traficul rutier este complet blocat, în urma coliziunii
07:10Știrile ZileiRoiuri de drone rusești, la granița cu România: Au fost ridicate avioanele F-16 și s-a emis mesaj RO-Alert
07:00Știrile ZileiȘoc în SUA: Condamnările rezultate în cea mare anchetă criminală din istorie, asaltul asupra Capitoliului, ar putea fi anulate
06:50Știrile ZileiA fost identificată o nouă formă de Diabet, după aproape 70 de ani de controverse: Motivul pentru care nimeni nu vorbește despre asta
06:41Știrile ZileiLovitură majoră pentru SUA: Bazele militare americane din Golf, 'inutile' după atacurile Iranului
06:20Știrile ZileiJaful Tezaurului Dacic. Unul dintre suspecți reclamă condițiile din închisoare: "Am fost tratat ca un animal" / Care este trecutul suspecților
14 aprȘtirile ZileiPrimul stat din UE care anunță referendum pentru ieșirea din NATO. Anunț exploziv al șefului Parlamentului
14 aprȘtirile ZileiScrisoarea care va provoca un cutremur la Budapesta! Consilierul lui Bolojan îi cere lui Peter Magyar să meargă pe "drumul banilor" trimiși de Viktor Orban în România / FOTO
14 aprȘtirile ZileiGeorge Simion răspunde la acuzațiile lui Peter Magyar, căștigătorul alegerilor din Ungaria
14 aprȘtirile ZileiPolonezii se uită siderați către România și răsuflă ușurați: 'Bine că nu e la noi!'
14 aprȘtirile ZileiLa Washington se negociază un proiect uriaș pentru România: Ar fi o premieră mondială stabilită în țara noastră