Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tânăr de 20 ani, bănuit că şi-ar fi ucis tatăl, a fost reţinut de poliţiştii bistrițeni

huffingtonpost.co.za
catuse

Un tânăr de 20 de ani din comuna Zagra este bănuit că şi-ar fi ucis, joi seara, tatăl şi a fost plasat în custodia poliţiştilor, potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Tânărul a fost cel care a sunat la 112 şi a anunţat că tatăl său, în vârstă de 53 de ani, se află în stare de inconştienţă în apropierea locuinţei, potrivit Agerpres.

"Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud ajunşi la faţa locului au constatat faptul că, din păcate, acesta (bărbatul de 53 ani - n.r.) era decedat. Din primele verificări efectuate, a reieşit faptul că acesta prezintă urme de violenţă, existând suspiciuni cu privire la comiterea infracţiunii de omor. Fiul bărbatului, în vârstă de 20 de ani, se află în custodia poliţiştilor, fiind bănuit de comiterea faptei", a comunicat IPJ.

O echipă complexă, formată din poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, criminalişti şi un procuror, face cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul.

Totodată, în cauză va fi dispusă necropsia, care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.