În 2005 Mircea Geoană prelua PSD-ul după o înfrângere catastrofală la prezidențiale a fostului președinte a partidului, Adrian Năstase. Mai avea aproape patru ani până la viitoarele parlamentare, adversarii erau în ascensiune electorală iar Președintele era popular și aflat la primul mandat. Fostul președinte al partidului, Adrian Năstase, era președinte al Camerei Deputaților dar avea să piardă funcția și să fie scos din joc de o alianță a PSD cu puterea și cu ajutorul justiției. Geoană avea în față aproape patru ani de opoziție și singurele șanse strategice de a prelua puterea abia în 2008, printr-o posibilă alianță împotriva partidului prezidențial sau 2009, printr-o posibilă victorie la prezidențiale. Le-a ratat pe ambele. La parlamentarele din 2008 a ratat alianța cu PNL împotriva PDL-ului și a lui Băsescu iar în 2009 a pierdut prezidențialele împotriva lui Băsescu.
În 2010 Victor Ponta prelua PSD-ul după o înfrângere catastrofală la prezidențiale a fostului președinte al partidului, Mircea Geoană. Mai avea aproape trei ani până la viitoarele parlamentare, adversarii erau în cădere electorală iar Președintele era în pierdere de popularitate și se afla la al doilea mandat. Câteva luni mai târziu, după măsurile de austeritate, Președintele, guvernul și partidul său se vor prăbuși electoral iar doi ani mai târziu vor face implozie. Fostul președinte al PSD era președinte al Senatului dar va pierde funcția și va fi scos din joc de o alianță a PSD cu puterea. Victor Ponta mai avea aproape trei ani până la alegerile parlamentare și singurele sale șanse strategice de a prelua puterea erau o alianță care să învingă partidul prezidențial la parlamentarele din 2012 sau/și o victorie la prezidențialele din 2014. Prima șansă a fructificat-o și a reușit, prin alianța cu PNL, să disloce partidul prezidențial și să castreze Președintele, ba chiar să se alieze cu el împotriva partidului acestuia, atunci când aripa Blaga din PDL s-a răsculat împotriva lui Băsescu. Mai mult, a reușit să ia puterea cu șapte luni înainte de termen, după defecțiunea din partidul prezidențial, defecțiune facilitată de lipsa de experiență politică a lui MRU și războiul dintre gruparea Băsescu-Udrea și răsculații conduși de Vasile Blaga. Însă Victor Ponta a ratat a doua șansă, pierzând surprinzător prezidențialele împotriva unui outsider.
În 2015 Liviu Dragnea preia PSD-ul după o înfrângere catastrofală la prezidențiale a fostului președinte al partidului, Victor Ponta. Mai are un an până la viitoarele parlamentare, adversarii sunt în ascensiune electorală iar Președintele este extrem de popular și aflat la primul mandat. Fostul președinte al partidului este încă prim ministru dar există șanse să piardă funcția și să fie scos din joc cu ajutorul justiției și a unei alianțe a PSD-ului cu Președintele și partidul prezidențial. Dragnea are două șanse de a prelua puterea după ieșirea lui Ponta din scenă: o alianță împotriva partidului prezidențial urmată de o victorie clară la parlamentare și/sau o victorie la prezidențialele din 2019.
Marea problemă strategică a lui Dragnea și a PSD-ului în general: Președintele țării e decisiv în ecuația puterii iar PSD obișnuiește să piardă regulat alegerile prezidențiale. Un partid bine regulat la prezidențiale, cum s-ar spune la autobază. Indiferent ce va face tactic Dragnea, de aranjamente, lupte politice, alianțe și tertipuri, problema strategică nu dispare. Înfrângerea la prezidențiale nu numai dă pârghiile puterii adversarilor de dreapta dar trage și partidul în jos din punct de vedere electoral. Creșterea PNL și scăderea PSD sunt consecințe directe ale rezultatului de la prezidențiale.
Problema strategică a PSD-ului nu e una de alianțe, organizare a partidului, comunicare, structuri sau tactici politice sau electorale. Indiferent de ce face leadershipul partidului, de la Năstase la Dragnea, trecând prin Geoană și Ponta, PSD e un partid cu un teribil și grav handicap în lupta politică. E partidul care de unsprezece ani joacă în deplasare și este în opoziție cu cel mai important reprezentat al Sistemului și Puterii, Președintele României.
Cât timp PSD va fi partidul ruralului, al conservatorismului, al înapoierii, al trecutului, antioccidentalismului, subdezvoltării și corupției, acest teribil handicap strategic va rămâne. Iar Dragnea nu poate face nimic, indiferent cât de abil tactic și talentat organizator ar fi.
La fiecare rundă de alegeri prezidențiale, când ies la vot milioane de români care nu fac parte din bazinul restrâns al simpatizanților de partid, PSD devine inamicul public numărul unu al poporului, reprezentantul Răului, al Aroganței și Sistemului. Nu poți fi de fiecare dată dușmanul urbanului, al diasporei, al tineretului, al românilor cu aspirații occidentale și să ai pretenții să câștigi prezidențialele. Iar înfrângerea la prezidențiale se transformă într-un handicap politic de netrecut.
De când Ion Iliescu a plecat de la Cotroceni, în decembrie 2004, liderii PSD sunt lideri ai unui partid veșnic avariat, al căror rol e să facă damage management.
Ce ar putea face Liviu Dragnea într-o asemenea situație? O reformă radicală a partidului, profitând de opoziția de până în 2019, 2020 sau, mai sigur, 2024. Deși e un abil tactician și un excelent organizator, nu pare un mare strateg și genul de bărbat politic cu viziune. Fie vorba între noi, în România nici n-a existat așa ceva în ultimii 25 de ani. Și Dragnea are nevoie de oameni cu știință și voință. PSD trebuie poziționat ca partid al viitorului, al dezvoltării, al modernității. La fel ca și PNL-ul, dealtfel. Însă PNL-ul are un mare avantaj, brandul ”dreptei” și, mai ales, al ”liberalilor” este sinonim cu modernitatea, noul și urbanul. Ponta a încercat să se joace de-a Tony Blair dar a fost un joc personal, nu o schimbare strategică pentru partid. Și a fost un joc mai degrabă caricatural, jucat neconvingător de un Ponta arogant și inconsecvent.
Din când în când partidele de la noi mizează pe rural, naționalism, antioccidentalism, antimodernitate. Însă aceasta e o strategie viabilă doar pentru partidele mici, de nișă. A funcționat pentru PUNR sau PRM ani de zile, va funcționa poate pentru PMP sau PRU. Însă nu a funcționat pentru PSD și în niciun caz nu a funcționat în al doilea tur al prezidențialelor, când se decide strategic puterea în România.
Va reuși Liviu Dragnea să facă această reformă radicală pe care PSD se chinuie s-o facă din 1996 încoace? Greu de crezut. Foarte probabil, pe noul val de antioccidentalism de la noi, PSD și celebrii săi strategi vor merge iar pe cartea autohtonismului, ruralului și antioccidentalismului. La urma urmei, atunci când decizi strategia trebuie să ții seama și de resursele pe care le ai. Și PSD nu are încă resursele umane, intelectuale și cultura organizațională să iasă din trecut, din subdezvoltare și conservatorism.
Iar aroganța, celebra aroganță neglijentă care a dus partidul la dezastru în 2004, 2009 și 2014, nu ține atât de strategie cât de calitatea umană a celor implicați. Degeaba strategia îți spune să nu fi arogant când tu nu ești în stare de mai mult și nu poți mai mult. Aroganța pesediștilor nu vine din lipsă de strategie. Vine mai degrabă din lipsă de măsură. Adică de educație și inteligență.
Comentează