TIR încărcat cu 16 tone de deşeuri aduse din Germania, oprit la intrarea în ţară

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-09-2021

Actualizat: 01-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un TIR încărcat cu deşeuri textile care venea din Germania a fost oprit la intrarea în ţară prin Borş, autorităţile constatând că şoferul nu avea documente legale pentru a introduce în România a deşeurilor, potrivit Agerpres.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea a informat, miercuri, că în TIR-ul verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Borş se aflau 16,3 tone de deşeuri.

Şoferul, un român de 37 de ani, avea documente de însoţire a mărfii în care scria că transportă îmbrăcăminte uzată.

Citește și: APĂRAREA lui Bodog în dosarul ANGAJĂRII FICTIVE a consilierei sale...

"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu deşeuri de îmbrăcăminte uzate, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul de deşeuri", a transmis ITPF Oradea.

În acest caz, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri