Încă o persoană rănită în incendiul de la Clubul Colectiv din Capitală a decedat duminică, 13 decembrie, într-un spital din Germania, unde fusese transferată în urmă cu aproximativ o lună.
Este vorba despre Ioana Raluca Pănculescu, în vârstă de 36 de ani, de profesie psiholog, informează Mediafax. Femeia a fost transportată în urmă cu o lună la o clinică din Germania de la Spitalul Bagdasar Arseni, cu un avion militar. În urma incediului de la clubul Colectiv ea a suferit arsuri pe o mare parte din corp şi complicaţii digestive.
Bilanțul persoanelor decedate ca urmare a tragediei petrercute la sfârșitul lunii octombrie în clubul Colectiv a ajuns la 61.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că în spitalele din Bucureşti mai sunt internate 22 de victime ale incendiului din clubul Colectiv, dintre care 2 pacienţi sunt în stare critică. Până în prezent au fost externate 60 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unităţile sanitare din ţară, iar 39 de victime au fost transferate la spitale din străinătate.
Potrivit B1 TV, prim-ministrul Dacian Cioloș se va întâlni, în această seară, începând cu ora 18, la Palatul Victoria, cu rudele răniților în incendiul de la Clubul Colectiv. La întâlnire vor participa și mai mulți reprezentanți ai ONG-urilor, precum și rudele victimelor transferate în spitalele din Belgia.
Comentează