DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Traian Băsescu face comparația între Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi: 'Mergea la ei în birou cu un dosar...'

inquamphotos.com / Octav Ganea
traian basescu

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a anunțat de ce fostul șef al SRI, Florian Coldea, este temut în continuare. El a făcut o comparație între modul în care este tratată acum Laura Codruța Kovesi și modul în care este tratat Florian Coldea de către cei care „făceau vizite la pădure”, cu referire la Liviu Dragnea.

Citește și: Teodorovici: Taxa pe lăcomie se schimbă în stimulentul pentru hărnicie

„Cei care o acuză pe Codruța Kovesi sunt suficient de lași să spună: 'Bă frate... asta nu mai are puterea! Să dăm în ea. Dar de Florian Coldea încă ne e frică'. Să știți că în general sunt cam cei care făceau vizite la pădure. Se duceau cu scufița în mână la SRI și acolo au văzut că asta (n. r.: Laura Codruța Kovesi) nu mai are apărare, nu mai are spatele acoperit. Dar hai să vă dau exemple: Nicolae Dragnea îi dădea șoricul de la porc lui Codruța Kovesi să-l pape, la vila SRI; Nicolae Dragnea se întâlnea de două ori pe săptămână cu doamna Kovesi, cu Maior, cu Coldea, cu Ponta, cu Dâncu la vila K2. Asta din anul 2010 până în 2014. Acum constată Dragnea, cu o mizerie morală dusă dincolo de orice limite: Coldea și Codruța Kovesi au făcut statul paralel. I-auzi... Dragnea! Dar când te întâlneai de două ori pe săptămână cu Codruța și Coldea la K2?! N-am știut de aceste întâlniri. Exact cei care ar fi trebuit să mă informeze erau cei care organizau întâlnirile.

Ei presupun că Florian Coldea încă are putere și informații. Ați văzut filmul cu Hoover? Știți ce făcea?  J. Edgar Hoover e fostul șef al FBI timp de 45 de ani. Când de regulă se instala noul președinte al Americii ei își doreau să-l schimbe. Dar fostul șef al FBI  mergea la ei în birou cu un dosar și apoi președinții nu-l mai schimbau”, a spus fostul președinte al României, Traian Băsescu, în direct la Realitatea TV, în emisiunea moderată de Denise Rifai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.