Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deși trenul mioritic merge ca melcul, directorul CFR face PROMISIUNI: 'Între Braşov şi Curtici se va putea circula cu 160 kilometri/oră'

cfrcalatori-ro

Între Braşov şi Curtici se va putea circula mai rapid cu trenul, cu 160 kilometri/oră, din 2025, a declarat luni, la Braşov, directorul general al CFR SA, Ioan Pintea, anunță Agerpres.

Reprezentantul CFR SA a participat la evenimentul de prezentare a soluţiei tehnologice care va fi folosită pentru implementarea contractului ''Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov - Simeria, componentă a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunea Braşov - Sighişoara, subsecţiunea: 2. Apaţa - Caţa", organizat de asocierea de firme care şi-a adjudecat această lucrare, Asocierea Railworks, împreună cu producătorul maşinilor de forat, respectiv compania germană Herrenknecht.

"Este cel mai mare proiect de infrastructură de transport pe cale ferată care se desfăşoară în prezent, în România. Este un proiect extrem de complex. Aproximativ 80% din lucrări se desfăşoară pe un nou amplasament, sunt lucrări de mare anvergură, sunt tuneluri care însumează în total 24 de km de linie desfăşuraţi, precum şi lucrări de artă însemnate - poduri, viaducte, pasaje superioare. Complexitatea proiectului derivă din însuşi faptul că sunt elemente constructive noi şi că se desfăşoară pe un traseu accidentat, pe actualul traseu nefiind posibile viteze de 160 km/oră", a precizat Pintea.

Potrivit acestuia, pe întregul culoar de cale ferată Constanţa-Curtici au fost efectuate sau sunt în desfăşurare ori în proiect lucrări. Este şi cazul tronsonului Predeal-Braşov, care este în fază de elaborare a studiului de fezabilitate.

"În zona Braşovului, următorul proiect (al CFR - n.r.) va fi Braşov-Predeal, un proiect foarte scump, pentru că este vorba de zona montană şi pentru că linia va trebui proiectată pe un alt amplasament", a menţionat Pintea.

Conform reprezentantului constructorului, lucrările la tronsonul Apaţa-Caţa au început în luna februarie, inclusiv la poduri, însă deocamdată nu şi la cele două tuneluri Ormeniş şi Homorod, care vor fi realizate prin tehnologia TBM (Maşina pentru forat tuneluri).

Conform sursei citate, termenul contractual de realizare a acestora este de 48 de luni.

Valoarea estimată a proiectului, anunţată în 2017, la publicarea anunţului de licitaţie pentru desemnarea constructorului, este de 2,8 miliarde de lei, fonduri europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.