Premium
Citind social media în România am văzut unele reacții interesante față de contra-lovitura de stat a lui Erdogan. Desigur, acțiunile lui Erdogan par a fi nedemocratice iar comunitatea internațională trebuie să facă tot ce poate ca să descurajeze abuzurile. Dar, dintre diversele forme de acțiune, unele par să fi fost tratate ca fiind mai semnificative decât altele. În mod deosebit a atras atenția scoaterea din magistratură a câtorva mii de judecători.
Citiți și: Decizie fără PRECEDENT în Turcia, după tentativa de lovitura de stat
De asemenea, Fethullah Gülen, imamul acuzat de Erdogan că ar fi în spatele loviturii de stat este privit cu simpatie prin prisma operei sale caritabile. A circulat o lista de pe Wikipedia cu liceele înființat de „Mișcarea Gülen” în România.
Realitatea, însă, este mai complexă. Ce anume este Hizmet / Mișcarea Gülen/ Cemaat este parțial învăluit în mister. Și asta poate avea legătură și cu arestarea judecătorilor.
În SUA
Să pornim discuția din SUA, unde există ceva mai multă informație. După cum se știe, Gülen se află în exil în statul american Pennsylvania. Acolo este cumva sprijinit de Alianța pentru Valori Comune, un grup de lobby care nu este afiliat oficial cu Gülen, dar vorbește pentru el atunci când este nevoie.
Mișcarea Gülen a atras atenția autorităților americane în două feluri. Pe de o parte, Congresul a cerut o investigație asupra călătoriilor unor congressmani americani în Turcia, la invitația unor organizații güleniste, care se pare că nu au fost finanțate conform legii. A doua problemă este că unele școli private ale Mișcării au fost acuzate că folosesc în mod ilegal fonduri de stat pentru a plăti aducerea de profesori din Turcia.
Acuzațiile nu sunt neapărat majore și nici dovedite definitiv. Dar rămâne interesantă strategia de comunicare utilizată vizavi de cea dea doua serie de acuzații. Reprezentanții școlilor au declarat că nu au nici o afiliere cu Fettlluah Gülen, deși există dovezi că ele au fost inițiate de grupuri de discuție afiliate explicit. Și mai interesant este modul în care a reacționat Gülen. Acesta a declarat că nu există o Mișcare Gülenistă în sine, deși pot să existe adepți ai filosofiei sale.
În mod amuzant există un site numit Mișcarea Gülen (http://www.gulenmovement.us), care evită se menționeze dacă imamul și-a dat acordul pentru denumirea acestui site care face referire la o mișcare care... nu există.
Acest model de organizare este familiar în mod ciudat. Avem un cerc extern de simpatizanți, diverse forme de organizare cu participare Gülenistă parțială, organizații Güleniste și, este rezonabil să presupunem, un cerc de inițiați. Nu altfel era organizat Partidul Comunist. Existau simpatizanți, organizații fără partid (ex sindicate), organizații afiliate formal (UTC), exista Partidul și, în centrul partidului, nomenclatura.
Evident, nimic din paragraful de mai sus nu dovedește existența unor intenții nefaste. O organizație este doar un un instrument. Dar structura organizațională denotă un anumit grad de neîncredere în democrația americană. Ea este făcută să ascundă, nu să dezvăluie.
În Turcia
Dar baza organizației se află în Turcia. Nu știm câți membri are Hizmet, deoarece nu există o structură juridică înregistrată, dar este considerată a fi cea mai mare structură de masă. Există, în schimb, un anumit consens în societatea turcă conform căruia structurile juridice și polițienești sunt adânc infiltrate.
Și aici începe interesanta poveste a relației dintre AKP (partidul lui Erdogan), mișcarea gülensită și structurile juridice.
AKP a pornit ca o coaliție de grupări religioase și interese de afaceri, inspirate de filosofia lui Gülen. Ca să poată participa în alegeri, partidul a trebuit să treacă prin rigorile legii turce, foarte ostilă mișcărilor religioase în acel moment. Se pare că un ajutor inestimabil l-au dat... partizanii Mișcării Gülen infiltrați în magistratură.
Mai târziu, Guvernul a invocat pregătirea unei lovituri de stat sub denumirea Operațiunea Barosul (eng. Sledgehanmmer) ca să slăbească puterea Armatei. Se pare că, din nou, magistrații mișcării Gülen și-au adus aportul la primele arestări. Cazul, însă, s-a dovedit în timp a fi extrem de subțire: la un moment dat s-a arătat că un presupus document al complotiștilor a fost scris cu o versiune de Word care nu exista în anul în care se presupune că a fost scris.
Dar dragostea dintre Gülen și Erdogan nu a durat veșnic. În 2013, fii unor oficialități au fost acuzați de fapte de corupție; o investigație l-ar fi vizat, se pare, chiar pe fiul lui Erdogan. Acesta din urmă a acuzat Mișcarea Gülen că a orchestrat investigațiile ca un gest de ostilitate față de AKP. Poate a fost adevărat, poate i s-a părut lui Erdogan sau poate că Gülen doar a refuzat să-și ajute vechiul aliat. Cert este că relațiile nu s-au mai refăcut.
Lovitură și contra-lovitură
Autoritățile turce, susținute și de comentatorii internaționali, insistă că nu a existat o revoltă a Armatei ci doar a unei facțiuni. Ce a motivat această facțiune? Guvernul zice că în spate se află figura lui Gülen. Acuzația este, deocamdată, extrem de discutabilă. Influența imamului în Armată este mult mai mică decât în alte segmente ale societății. Iar Erodgan nu a prezentat probe credibile.
Dar conflictul actual din Turcia nu este unul între democrație și autoritarism. Este, pe de o parte, o epurare pe care Erdogan, personaj cu clare valențe autoritare, o face în cadrul Armatei, altă instituție cu valențe și tradiții autoritare.
Pe de altă parte, avem o reglare de conturi între două organizații conservator religioase care au cucerit la un moment dat puterea împreună și acum nu se mai împacă la fel de bine. Putem fi siguri că printre miile de judecători eliminați se numără foștii tovarăși de drum ai AKP. Măcar pentru că, lucrând pentru aceleași obiective, AKP îi știe pe aceștia cu nume și prenume.
Evident, un echilibru al puterii este mai bun decât dominația unui singur centru. Dar represiunea lui Erdogan nu este o bătălie a răului conta binelui ci un joc în nuanțe de gri.
Citiți și: Problemele islamismului democratic
