Turismul de litoral - încotro?

Autor: Mihai Tararache, Deputat PNL

Publicat: 31-03-2016

Actualizat: 31-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În fiecare an, pe la mijlocul primăverii, se pornesc aceleași nesfârșite discuții - aproape sterile - între operatorii din turism și autorități responsabile, cu scopul de a pregăti cât mai bine sezonul estival, deși e binecunoscut că un plan serios se concepe de la finalul toamnei, pe baza unor informații și statistici proaspete, pentru aplicarea lui în vara anului următor. Vorba unui vechi și popular proverb românesc: iarna car și vara sanie. De fiecare dată, aproape aceleași subiecte, cu foarte puțin diferite de sesiunile din anii trecuți, și soluții pe genunchi pentru același sezon estival înghesuit în două luni de zile, cu noroc de la Dumnezeu poate două luni și jumătate.

Fără să pun la îndoială bunele intenții ale celor care participă la aceste discuții/întâlniri, nu cred că e suficient să împărțim, cu ghilimele de rigoare, mereu, aceeași sărăcie. Turismul de pe Litoral este condus și organizat de profesioniști, cărora nu este necesar să le administreze cineva vreo dădăceală funcționărească. Ei știu foarte bine ce au de făcut și ar putea face și mai bine, dacă ar fi sprijiniți de o instituțiile statului pe baza unei strategii coerente. Căci asta lipsește turismului nostru litoral: coerența unui plan multianual, care să nu depindă nici de persoane și nici de schimbările politice.
Cea mai importantă, probabil definitorie, este punerea în acord a tuturor soluțiilor posibile pentru prelungirea sezonului până la 6 luni pe an, lucru care este posibil și care ar determina schimbări esențiale în evoluția turismului de pe Litoral.
Trebuie încurajate investițiile în dezvoltarea capacităților balneare, de tratamente medicale și SPA, iar pentru aceasta trebuie găsite soluții în colaborare cu Ministerele Sănătății și de Finanțe. Nu e suficient să ne întreb de ce nu facilităm românilor accesarea unor astfel de servicii pe Litoral, trebuie să găsim de urgență soluții în acest sens și să le implementăm.
Trebuie încurajată reîntoarcerea pe Litoral a loturilor sportive, care astăzi merg în Turcia, Grecia sau Italia, pe malul mărilor de acolo, când ar putea foarte bine să-și desfășoare cantonamentele în România, la marea Neagră, așa cum se întâmpla cu ani în urmă, când peformanțele sportului românesc erau la un nivel la care astăzi doar visăm. Bineînțeles, pentru asta trebuie sprijinită dezvoltarea capacităților de cazare și pregătire sportivă.
Nu cu multe zile în urmă făceam câteva observații în legătură cu Satul de Vacanță din Constanța. Bine înțeles că acesta, ca și alte obiective aparte de pe Litoral, nu mai arată ca în perioada gloriei lor, dar asta s-a întâmplat pentru că statul le-a abandonat pur și simplu, le-a lăsat să se descurce cum or putea, ori așa ceva este o inepție oriunde pe suprafața planetei s-ar întâmpla. Dacă ar fi existat o implicare a Consiliului Județean Constanța și, prin acordurile acestuia a altor Consilii Județene din România, lucrurile nu ar fi degenerat până aici.
Sunt doar trei exemple de direcții în care putem și trebuie să lucrăm, dacă vrem să producem schimbări pozitive în turismul de pe litoralul românesc. Dar aceste exemple ar produce efecte în lanț, începând cu o creștere evidentă a veniturilor operatorilor, deci și a volumul de taxe încasat de bugetele local și național, creșterea exponențială a numărului locurilor de muncă și îmbunătățirea contractelor de muncă de care beneficiază angajații, îmbunătățirea planurilor de management a operatorilor de pe Litoral, căci una este să ai activitate două luni și alta e să ai șase luni.
În calitatea mea de deputat, am datoria să fac tot ce îmi stă în puteri pentru a sprijini  turismul românesc, în care cred cu tărie, așa cum am și făcut de la începutul mandatului meu.

 

Mihai Tararache,

Comisia pentru Turism a Partidului Național Liberal

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri