Turismul nu funcționează cu taxe(le)tale

Autor: Mihai Tararache, Deputat PNL

Publicat: 27-04-2015

Actualizat: 27-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Guvernul Ponta continuă să se răzbune pe poporul român care și-a exprimat cu majoritate de voturi dorința ca primul ministru să facă pasul în spate. Dorind parcă să-și verse frustrarea pe noi toți, Victor Ponta, prin intermediul guvernului pe care-l conduce, continuă să-i pedepsească pe români, aruncându-le în spate tot felul de taxe, care mai de care mai ”pestriță” și mai negândită. Oamenii de afaceri din diferite categorii de activitate cad rând pe rând, ca muștele lovite de pliciul incompetenței guvernarii PSD.

Ultima trăznaie, impozitarea bacșișului, anunțată cu doar câteva zile înaintea implementării, duce industria turismului în haos. Pentru că da, ne aflăm în fața unei noi taxe în turism. Acest tip de impozit nu poate fi introdus de pe o zi pe alta, pentru că priveşte întreaga industrie de servicii a României şi trebuie reglementat și pus în dezbatere publică, înainte de a fi aplicat. Acest impozit duce industria turismului în haos, înainte de începerea sezonului.

Din nefericire, prin ”această nouă găselniţă” a guvernului Ponta, veniturile angajaților din turism vor scădea şi costurile operatorilor din turism vor crește, pentru că vor fi nevoiți să angajeze persoane care să se ocupe de acest registru unic introdus de noua reglementare a Executivului.

Acestea sunt costuri care ţin strict de operaţiunea impozitării bacşişului. De fapt, acest impozit va reprezenta o nouă bătaie de cap pentru angajatori şi angajaţi, şi îmi este teamă că va fi folosit ca un pretext, de unii reprezentanţi ai ANAF.

Ce nu înțeleg acesti oameni, care nu au condus o firmă nici măcar o zi din viața lor, este că sunt sectoare de activitate care vor fi grav activitate de această măsură,. Pentru oamenii care activează în industria de servicii, măsura impusă peste noapte se va dovedi catastrofală și-I va condamna la expunere în fața agenților ANAF, care nu vor ezita să împroaște cu măsuri drastice și de această dată, uitându-și rolul de îndrumători.

Ca de obicei, guvernul Ponta aruncă în haos o întreagă industrie a turismulului, cu câteva zile înainte de începerea sezonului estival. În câteva zile nu poţi implementa aceste măsuri, dar cred că primul ministru știe acest lucru și acționează cu bună știință împotriva românilor care nu l-au vrut președinte.

Un guvern care, prin ceea ce face, a devenit deja inamicul numărul unu al turismului românesc, reușind prin doar câteva masuri să alunge turiștii departe de România.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri