Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

TVR, în cartelul televiziunilor Mafiei! Acest hârb comunist ne costă 100.000.000 de euro/ an și trebuie desființat

Mizeria ineptă denumită „interviu cu Sebastian Ghiță” a avut un merit: a arătat cum se coordonează atacul mediatic al Mafiei împotriva statului de drept. Am mai văzut asta în 2009, când Vîntu, Dan Voiculescu și Patriciu făcuseră o cooperativă ca să-și pună președinte, pe Mircea Geoană, zis și „Prostănacul”.

Noutatea este că, acum, așa-zisa televiziune publică – care, în realitate, nu a fost niciodată nimic altceva decât o slugă a puterii – s-a înrolat fără rușine în tabăra Antenei 3 și a RTV, difuzând un interviu penibil, al unui fugar, care era promovat, concomitent, pe încă trei posturi. Nu există nici un element de interes public în acest interviu. Interesul este doar al mafiei de partid și de stat aflate în luptă deschisă cu procurorii anti-corupție. Practic, aproape tot spațiul audiovizual este în acest moment controlat de grupările infracționale din PSD și ALDE.

Astfel de situații – controlul total asupra televiziunilor, mijlocul de comunicare cu cel mai mare impact - sunt tipice regimurilor dictatorial-mafiote. Uitați-vă la China comunistă și Rusia: manipularea presei este esențială pentru supraviețuirea regimului. Alegerea unui președinte pe viață, în China, precum și realegerea lui Vladimir Putin, într-o parodie denumită „alegeri libere”, s-a petrecut fără mai nici o opoziție internă și pentru că mass-media din aceste țări este sub control strict. Rețelele sociale pot fi o alternativă la cartelul televiziunilor mafiote, dar impactul este limitat. Pentru Dragnea, important este să mențină controlul asupra milioanelor de alegători care trăiesc din ajutoare sociale sau salarii de la buget, care n-au cont de Facebook și se îndoapă cu pseudo-informația servită seară de seară de către Gâdea, Ciutacu sau moderatorul de la televiziunea publică poreclit Sărmăluță. Dragnea are nevoie de circa 3,2-4 milioane de voturi, pe care le obține atât prin diverse formă de mită, cât și, iertați-mi limbajul brutal, prin îndobitocire cu ajutorul televiziunilor aservite.

Într-o țară cu instituții funcționale și puse în slujba publicului, sancțiunile aplicate de CNA Antenei 3 ar fi crescut, gradual, și era o chestiune de timp (relativ scurt) până când se ajungea la ridicarea licenței. Nu era nimic nedemocratic într-o astfel de decizie, dimpotrivă.

Știu că Dragnea se pregătește să unească întreaga propagandă oficială de stat – TVR, Radioul public și Agerpres – într-o singură structură pentru a avea control deplin și pentru a-și transmite unitar mesajele. Foarte bine. Așa vor vedea și contribuabilii bugetul uriaș al propagandei: peste 830 de milioane de lei pe an. Bani achitați de toți cetățenii români pentru ca un condamnat, Liviu Dragnea, să atace Justiția. În fiecare an plătim cu prețul unui spital județean pentru difuzarea minciunilor mafiei aflate la putere. Eu cred că e destul! Propaganda mafiei nu trebuie plătită de la buget.

Oricum, Antena 3 și RTV tot pe banii contribuabililor s-au dezvoltat, din banii sifonați de Dan Voiculescu și Ghiță de la statul român.

PS: Am terminat acest articol chiar în ziua în care nişte magistraţi curajoşi au decis că Antena 3, Mihai Gâdea şi Mugur Ciuvică trebuie să plătească 300.000 de lei despăgubiri pentru insultele adresate doamnei Kovesi. Foarte bine, deşi cred că amenda putea fi mai mare! Toţi cei linşaţi mediatic de lacheii unor infractori ar trebui să se adreseze Justiţiei şi să ceară despăgubiri care să împingă în faliment aceste anexe ale mafiei pesediste.

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.