Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un acord care stârnește multe dezacorduri, dar care arată Europa Globală

Facebook
Radu Magdin

China vine după un an în care a întâmpinat dificultăți majore în politica internațională. Pandemia a mutat atenția globală - și în special a Vestului - asupra politicii externe a Beijing-ului mult mai asertivă față de ce se întâmpla în trecut. În ciuda diplomației măștilor, în ciuda faptului că am văzut o revenire relativ rapidă a Chinei comparativ cu Uniunea Europeană și America de Nord (atât în domeniul sanitar, cât și economic), imaginea internațională a țării a avut de suferit. Iar aici e important să avem în vedere cum a evoluat profilul general al Chinei: de la o putere recunoscută, dar parțial ignorată, China a început să fie temută, să polarizeze tot mai mult și să fie pusă, de multe ori nedrept, în aceeași categorie cu Rusia. Cifrele din sondajele de opinie o arată foarte clar: opiniile despre China în diferite țări ale lumii sunt la un maximum de impopularitate.

Cu obiectivul de a-și îmbunătăți poziția, China și-a orientat strategia comercială către Uniunea Europeană. În 2020, China a înlocuit SUA în calitate de partener comercial numărul unu al UE, reprezentând 19% din importurile UE și 9% din exporturi (rămâne totuși de văzut dacă tendința se va menține și în anii următori, după încheierea pandemiei). Importurile UE din China au crescut de nouă ori în ultimii 20 de ani.

În acest context al unui tablou de bord complicat (sau mai complicat decât în trecut), China chiar are nevoie de victorii în plan internațional, are nevoie să evite izolarea și stigmatizarea, să liniștească temerile și să arate că este parte din club. Chiar dacă la un alt nivel, trebuie să adopte puțin din strategia care i-a adus acceptarea în Organizația Mondială a Comerțului (OMC) în 2001. Beijingul trebuie să facă unele compromisuri, chiar dacă a crescut mult între timp ca profil internațional, și să fie văzută drept o putere constructivă, nu reacționară.

Dacă Parlamentul European ratifică acordul finalizat la nivel politic cu Uniunea Europeană în ultimele zile din 2020, acesta va include reguli privind transparența, interzicerea transferului forțat de tehnologie și noi obligații pentru întreprinderile de stat. Acordul ar trebui, de asemenea, să ușureze investițiile europene în China - inclusiv în sectoarele de înaltă tehnologie, cum ar fi serviciile cloud - creând „condiții de concurență echitabile”, o dorință europeană de lungă durată. Acordul ar trebui să consolideze în continuare exporturile europene către piața chineză, un stimulent cheie pentru Germania și alte țări. Totuși, odată cu acordul, China a acceptat și revizuirea regulilor OMC, un alt pas important menit să limiteze creșterea și dominația chineză. Acest acord UE-China, care vine la doar câteva săptămâni după încheierea Acordul regional de parteneriat economic cuprinzător (RCEP), demonstrează o nouă prioritate chineză: acordurile comerciale și de investiții globale ca mijloc de a căpăta și consolida influența politică politică.

În acest cadru mai larg trebuie interpretat acordul - deocamdată politic, rămâne ca el să fie validat/ratificat de către Parlamentul European și de către țările membre - recent agreat cu Uniunea Europeană. Este o legitimare de care China avea nevoie, este o victorie de care Beijingul avea nevoie pentru a schimba narativul despre poziția sa internațională. O victorie la finalul unui an greu.

Până la acest moment, nu există vreo sursă care să spună că Acordul este un eșec pentru partea chineză, că au fost prea mari compromisurile făcute de Beijing. Este o realitate la care trebuie reflectat.

Pe de altă parte, au existat reacții destul de ferme și critice la adresa Uniunii Europene în legătură cu avansarea unui dosar care era deja de șapte ani în pregătire. Insa este o victorie pentru Europa Globală si un semnal de autonomie strategica.

Consilierul adjunct pentru securitate națională a SUA, Matt Pottinger, a declarat că administrația Trump a fost „nedumerită și uluită” de acord. Observatorii consideră acordul ca o nouă „ruptură” în alianța transatlantică tensionată, slăbind acțiunea comună împotriva practicilor economice neloiale și utilizarea muncii forțate în China.

Cel puțin până acum, acordul a părut mai degrabă o dorință a președinției germane și a Angelei Merkel de a marca puncte importante pe un dosar greu. Cât s-a reușit acest lucru, rămâne de văzut.

La o primă citire a reacțiilor, pare că UE a devenit, oarecum ironic, victima propriei abordări geopolitice, atât de mult promovate în discursul de la vârful Comisiei Europene. Impresia, cel puțin la o primă vedere, este cea a unui acord negociat în spiritul vechii ordini liberale, cu accent pe liberalizarea comerțului și pe forma actuală (acum puternic contestată) de globalizare. Dar această abordare viabilă economic nu este pe placul celor care se uită cu teamă la ascensiunea Chinei și care preferă un discurs tot mai net despre democrație și drepturile omului, despre ce se întâmplă în Hong Kong, în Tibet sau cu uigurii.

Uniunea Europeană va trebui să fie mult mai abilă în a concilia abordarea geopolitică (care până acum a fost mai degrabă defensivă, despre cum protejăm “fortăreața Europa” de spionajul chinez, de furtul de tehnologie și de achiziția de companii în domenii strategice) cu cea despre promovarea democrației și drepturilor omului (aici abordarea poate fi mult mai ofensivă și tot aici merge foarte bine o coordonare puternică cu noua administrație Biden, care și-a asumat explicit acest rol ca strategie de politică externă).

Momentul anunțării acordului a fost unul prost ales, din cel puțin două perspective. Pe de o parte, a adopta o decizie de o asemenea magnitudine în ultimele zile din 2020 pare mai degrabă o tentativă de a face lucrurile uitate, mai ales că lumea în Europa are cu totul alte preocupări în acele zile. Dincolo de dorința președinției germane de a obține o victorie politică, impresia tot a fost aceea de a ascunde ceva, cel puțin la nivel public. Pe de altă parte, în mod firesc, s-a creat contrastul cu relația transatlantică, cu faptul că UE și SUA trebuie să vină împreună cu o abordare coordonată în relația cu China și că orice decizie majoră trebuia amânată până când administrația Biden își intra în pâine. Aici nu e vorba dacă UE are dreptul să facă aceste lucruri - evident că are, ci despre ce mesaj transmite gestul despre relația cu SUA și despre ce se va întâmpla în următorul ciclu politic. O chestie de nuanță poate, dar foarte importantă.

În Europa se simte nevoia unei comunicări mult mai robuste, a unei explicări atât la nivel de lideri de opinie, cât și de parteneri internaționali, despre ce rol are acest acord în consolidarea politică, geopolitică și economică a Europei. Altfel, tendința va fi să se spună că, diplomatic vorbind, Europa a făcut un cadou foarte valoros Chinei, fără să fie primit unul pe măsură. Ceea ce s-ar putea să nu coincidă cu realitatea pragmatică, Europa fiind marea câştigătoare în zona comerţului global în perioada Trump.

o analizaă de Radu Magdin, analist

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.