Un bărbat din județul Harghita a fost amendat cu 1.400 lei, pentru că a continuat propaganda electorală pe o reţea de socializare

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 27-09-2020

Actualizat: 27-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat din Cristuru Secuiesc a fost amendat de poliţişti cu suma de 1.400 lei pentru că a continuat propaganda electorală pe o reţea de socializare, după terminarea campaniei, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.

"La Cristuru Secuiesc este vorba despre un cetăţean care a continuat propaganda electorală după încheierea campaniei, pe o reţea de socializare, iar măsura luată este aceeaşi ca şi în cazul administratorului postului de televiziune din zona Ciucului, adică tot 1.400 de lei amendă, potrivit Legii 115/2015", a precizat Gheorghe Filip, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Breaking news pe București, de la Cozmin Gușă: ‘Le-am aflat pe surse’ .

Administratorul unui post local de televiziune a fost amendat, tot duminică, cu suma de 1.400 lei deoarece a continuat să transmită mesaje, recomandări şi îndemnuri electorale într-o comună din zona Bazinului Ciucului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri