Un Brexit haotic ar fi un dezastru pentru Regatul Unit şi pentru cetăţenii săi, a declarat marţi ministrul de finanţe german Olaf Scholz pentru Reuters, adăugând că cele mai recente semnale dinspre Londra ''nu dau mari speranţe pentru ajungerea la un acord''.
''Un lucru este clar: un Brexit haotic nu ar fi bun pentru Europa, ar fi un dezastru real pentru Regatul Unit şi cetăţenii săi'', a spus Scholz într-un interviu acordat agenţiei de presă britanice.
Guvernul de la Londra a confirmat luni intenţia sa de a modifica prin lege compromisurile la care a ajuns în ianuarie cu Uniunea Europeană în legătură cu Irlanda de Nord, în cadrul Brexitului, în pofida avertismentelor recente lansate de europeni.
În virtutea protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit - care se încheie la 31 decembrie 2020 - pentru a garanta absenţa frontierei fizice şi pentru a evita resurgenţa tensiunilor în această regiune, însângerată de trei decenii de 'tulburări'.
''Persoana care negociază, indiferent de numele ei, ar trebui să aibă întotdeauna drept obiectiv obţinerea de rezultate bune. În orice caz, aceasta este poziţia Uniunii Europene pe acest subiect şi de aceea nici măcar nu mă sinchisesc să fac speculaţii dacă se va ajunge sau nu la un acord în cele din urmă'', a explicat demnitarul german.
În acest zile se desfăşoară a opta rundă de negocieri dintre UE şi Regatul Unit. Tratativele vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit în care liderii statelor membre UE speră să valideze un acord cu Londra.
Principalele divergenţe sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană, şi de dosarul pescuitului.
Bruxellesul doreşte un acord extins care să includă norme comunitare privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra susţine ideea încheierii unui acord clasic de comerţ liber.
Un Brexit haotic ar fi un dezastru pentru Regatul Unit (Olaf Scholz)
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.178
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.178

393
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
393

3.826
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.826

8.175
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.175

4.170
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.170

4.036
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.036

65
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
65

8.396
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.396

195
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
195

2.712
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.712

626
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
626

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698

1.832
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.832
















Comentează