Un celebru om de afaceri român s-a infectat cu noul coronavirus: Nu doresc nimănui să treacă prin asta

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 31-07-2020

Actualizat: 31-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Excentricul om de afaceri, Nick Rădoi, susține că a fost infectat cu noul coronavirus, iar perioada petrecută în spital a fost un adevărat calvar.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 99: Alianța PĂCĂNELELOR! S-au întâlnit fătălăii noaptea ca hoții

„Pe oamenii care au fost ca mine, neglijenți, îi rog să facă ceea ce fac eu acum. Îmi pun două măști pe față, mi-e frică să mă întâlnesc cu oamenii, mă spăl de zeci de ori pe mâini dacă ating o scară sau altceva. Aș dori ca toți cei care nu cred, să dea importanță, pentru că este foarte nasol să treci prin acest virus. Mai bine protejează-te și încearcă să ai grijă de tine. Eu am avut nevoie în jur de două-trei săptămâni să mă fac bine. Și eu, și fratele meu. Au fost multe rugăciuni din partea familiei”, a mărturisit milionarul român, unor surse citate de click.ro.

„Eu sunt un om sănătos, nu fumez, nu beau, nu am probleme medicale. Nici eu, nici fratele meu. Virusul este o gripă, dar frica te face să crezi că n-o să reușești. Noi am reușit, suntem amândoi negativi, dar nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi. Acum înțeleg de ce mor oamenii care au alte boli, acum înțeleg de ce este atât de afectat un om cu alte probleme de sănătate. Eu, care nu am alte boli, am avut zile în care am simțit că nu mai pot, că n-o să reușesc”, a mai declarat Nick Rădoi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri