Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un extract dintr-o plantă toxică ar putea reprezenta leacul anti-Covid: ministrul Sănătății din Kârgâzstan a încercat remediul, în direct, la TV

smartradio.ro
Sadyr Japarov

Autoritățile din Kârgâzstan promovează rădăcina unei plante, despre care se știe că este toxică pentru oameni, drept tratament miraculos împotriva Covid-19, în timp ce un nou val de contaminări se abate asupra țării din Asia Centrală. Ministerul Sănătății kârgâz a prezentat băutura în timpul unei conferințe de presă, asigurând că președintele Sadyr Japarov a folosit-o pentru a trata „mii” de deținuți bolnavi, în timp ce ispășea o pedeapsă cu închisoarea pentru consum de droguri, scrie smartradio.ro.

Alimkadyr Beïchenaliïev, ministrul Sănătății, a luat în fața jurnaliștilor câteva înghițituri din acest „remediu”, un extract din rădăcină de aconit, o plantă de munte care conține toxine fatale pentru oameni, dar care este folosită în medicina tradițională. „Nu există niciun pericol pentru sănătate”, spune el. „Trebuie să beți soluția fierbinte și, în două sau trei zile, testul PCR va fi negativ și pacientul se va simți imediat mai bine”, a asigurat ministrul.

Înaintea conferinței, președintele Japarov a postat pe Facebook un videoclip care pare să arate cum remediul este îmbuteliat de angajați care nu folosesc echipament de protecție. Pe eticheta sticlelor scrie că tratamentul este eficient „împotriva coronavirusului și cancerului de stomac”, dar și faptul că administrarea soluției fără încălzirea prealabilă poate duce la moarte.

Joi, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a criticat promovarea presupusului tratament, care nu a trecut de studiile clinice și nu poate fi autorizat și recomandat pentru utilizare pe scară largă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.