DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Undă verde din partea Parlamentului grec pentru propunerea de acord cu creditorii

grecia

Parlamentul Greciei, întrunit în sesiune extraordinară, a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă propunerea de acord prezentată creditorilor internaţionali de către guvernul premierului Alexis Tsipras, care a înregistrat însă şi refuzul mai multor deputaţi din partidul său, potrivit AFP. 

Vezi și: Ce propuneri a făcut Grecia pentru ieșirea din criză

Premierul, care a făcut din acest vot o alegere de "înaltă responsabilitate naţională", a obţinut 251 de voturi favorabile dintr-un total de 300 de deputaţi pentru a merge să negocieze sâmbătă cu creditorii ţării (UE, BCE, FMI) pe baza propunerii pe care o prezentase joi seara. 

Zece deputaţi din partidul său de stânga radicală Syriza au respins propunerea, abţinându-se de la vot sau, doi dintre ei, votând împotriva acestui plan de acord. 

Printre cei opt absenteişti figurează trei personalităţi din majoritatea sa guvernamentală: ministrul energiei Panagiotis Lafazanis, ministrul delegat al caselor de asigurări sociale, Dimitris Stratoulis, din aripa eurosceptică a Syriza, precum şi preşedinta parlamentului, Zoe Konstantopoulou, al treilea om în stat.

Vezi și: Varoufakis: Germania vrea un Grexit pentru a-i intimida pe francezi

Mai mulţi deputaţi Syriza au fost absenţi de la vot, între care fostul ministru al finanţelor, Yanis Varoufakis, astfel încât textul a fost adoptat cu voturile opoziţiei, socialişti şi conservatori în special, pentru că majoritatea guvernamentală are 149 de deputaţi Syriza şi 13 deputaţi ai micului partid de dreapta suveranist Anel, aceştia din urmă votând pentru propunerea de acord. 

Comentatorii politici estimau sâmbătă că aceste dezangajări în cadrul majorităţii ar putea antrena schimbări politice, posibil, sub forma unei remanieri ministeriale. 

Alexis Tsipras, pledând în favoarea pachetului de măsuri propus de guvern, a admis în faţa parlamentarilor că ele sunt "dificile" şi departe de promisiunile electorale ale stângii radicale.

Citește și: UE, BCE si FMI saluta planul Greciei. Nou ajutor de 74 miliarde de euro, gata sa fie acordat

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.