Unde nu-i cap, vai de turism!

Autor: Mihai Tararache, Deputat PNL

Publicat: 18-05-2015

Actualizat: 18-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Activitatea mea parlamentară și politică din ultima perioadă s-a concentrat exclusiv pe dorința de a ajuta turismul din România să se dezvolte sănătos și constructiv. În acest sens am combătut, uneori poate chiar la modul agresiv, măsurile urechiste și mai ales neproductive luate de guvernul Ponta, parcă voit împotriva agenților economici ce activează în turism.

Am spus încă de la adoptarea ordonanței că impozitarea bacsisului pe care îl primesc angajații din turism și servicii este o măsură prea puțin benefică, nefiind suficient timp de implementare pentru o asemenea reglementare în condițiile în care agenții economici sunt oricum sufocați de taxe, impozite sau controale, într-un sezon estival foarte scurt. Dorința guvernului Ponta de a implementa această măsură în doar câteva zile nu putea decât să producă haos, asa cum am anticipat, în rândul întreprinzătorilor dar mai ales al angajaților, care, de cele mai multe ori, se angajează luând în calcul acest bacsis care le sporește semnificativ veniturile.

Faptul că, de la 1 iunie, guvernul Ponta renunță la reglementarea prin care se impozita bacsisul, arată foarte clar că am avut dreptate să contest vehement cu fiecare ocazie această măsură. Devine clar pentru fiecare dintre noi că impozitarea bacsisului a fost o decizie luată urechist, fără o analiză în prealabil, fără o viziune clară asupra felului în care agenții economici vor fi afectați de această măsură.

Este o victorie a normalității pentru toți cei care știm ce înseamnă turismul. Experiența mea în domeniul turismului m-a ajutat să am puncte de vedere pertinente în dezbaterile pe care le-am propus pe marginea măsurilor luate pripit de miniștrii guvernului Ponta. Am propus de fiecare dată măsuri care să deblocheze situațiile critice în care măsurile catastrofale luate duceau mediul economic din turism iar asta s-a văzut prin fiecare poziție fermă pe care am adoptat-o în ultima vreme.

În paralel cu eliminarea acestei reglementări, am cerut guvernului Ponta să gândească un impozit forfetar unic, aplicat agenților economici din turism. Constat că ministrul de finanțe dorește ca măsura respectivă să fie implementată de la începutul anului viitor. Fiind un susținător declarat al acestei reglementări, singura mea doleanță este ca noua taxă să fie discutată cu toți reprezentanții industriei turismului și serviciilor pentru ca implementarea să fie făcută corect și în sprijinul acestui domeniu și a întregii economii.

Nu insist pe ideea că eșecul răsunător, după mai puțin o lună de zile, arată clar incompetența guvernului Ponta și ar trebui să atragă de la sine demisia acestuia. Ne-am obișnuit ca în România pesedistă, reprezentanții puterii să fugă de asumarea de responsabilitate în cazul eșecurilor.

Cer  guvernului Victor Ponta să consulte toți operatorii care activează în  domeniul turistic, înainte de a introduce noi reglementări care-i afectează direct, pentru că numai în acest mod putem construi un turism modern si productiv. Solicit reprezentanților guvernului Ponta să inițieze dialogul cu toți reprezentanții agenților economici pentru a preîntâmpina abuzurile organelor de control, în sezonul estival ce ar fi trebuit sa înceapă în condiții normale la 1 mai.

De asemenea, solicit adoptarea de urgență a normelor de aplicare a legii voucherelor de vacanță, o lege sabotată intenționat de guvernul PSD, deși este extrem de importantă și benefică pentru turismul românesc.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri