Premium
Am urmărit conferința de presă a lui Puiu Iordănescu, grație sport.ro si, pentru prima dată, mi'a fost milă de selecționer. Am văzut un bătrânel deranjat de lumina reflectoarelor, cu reale dificultăți în a auzi și înțelege întrebările, sprijinit de un angajat al federației de fotbal care, de lângă umărul stâng, îi traducea întrebările ziariștilor români. O imagine care ilustrează prăpastia dintre cele două lumi, antagonice și incompatibile: lumea reală și lumea lui Iordănescu. Și teroarea a continuat vreo oră. Ziariștii, nemiloși cu bătrânul general, continuau să'l întrebe în limba română:
"Vă mai amintiți de vreo echipă pe care ați antrenat'o și care sa nu fi înscris nici un gol, patru meciuri la rând?" răsună ironia interogativă.
Selecționerul mijeste ochii și își consultă memoria. Dar ajutorul întârzie. Răspunsul lui completează comicul de situație și îl împinge spre tragic: "Am mai avut...unde prin Iemirate" mestecă vorbele, gura lui Iordănescu.
Dincolo,pe gazon, am văzut un meci arid, în care o echipă fără idei și fără consistență fizică, s'a rătăcit irecuperabil prin lumea fotbalului și spun, cu toată înțelegerea, că ar fi păcat să ne calificăm dacă atât este ceea ce putem juca.
Poate că nu este prea târziu ca Gabriel Oprea să îi mai facă o ultimă favoare lui Iordănescu, după ce l'a suit în scaunul de selecționer și să îl dea jos. Abia așa, printr'un consistent efort de imaginație, am putea găsi o legătură între unpr și interesul național.
COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
