Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus reținerea pentru 24 de ore a procurorului Sorin Lia, fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia. Măsura a fost încuviințată de Secția pentru procurori a CSM, potrivit legii 303/2022.
Surse judiciară dezvăluie pentru STIRIPESURSE.RO faptele pentru care este anchetat cofondatorul Asociației Inițiativa pentru Justiție, procurorul Sorin Lia. Astfel, în dosar ar fi vorba despre fapte de abuz în serviciu, folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, fals intelectual și uz de fals. Alături de Sorin Lia ar fi fost reținut și fostul șef al Poliției Rutiere Corabia și un om de afaceri.
Procuror delegat la CSM, implicat în dosar
Potrivit surslor judiciare, în perioada 17-26 februarie 2022, procurorul Sorin Lia a comunicat către persoane neautorizate - respectiv omul de afaceri Adrian Tudose și persoane din cercul relațional al acestuia, prin intermediul lui Narcis Bulintiș (fostul șef de la Poliția Rutieră Corabia), informații nedestinate publicității din dosarele penale nr. 156/P/2022 și nr. 158/P/2022 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, aflate în anchetă proprie și supravegherea urmăririi penale la el însuși.
În perioada 21.12.2022-17.012023, Lia ar fi comunciat către persoane neautorizate - respectiv Narcis Bulintiș - date și informații cu caracter secret de serviciu.
În luna noiembrie 2016, în calitate de procuror coordonator în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, Sorin Lia ar fi intervenit la procurorul stagiar Radu Bogdan Călin pentru ca acesta din urmă să pronunțe o anumită soluție, favorabilă inculaptului, în dosarul penal nr. 5383/P/2015 în care exercita supravegherea urmăririi penale.
Procurorul Radu Bogdan Călin, de la Judecătoria Sectorului 1, este în prezent delegat la CSM, șef al departamentului de comunicare. Nu se știe deocamdată dacă acesta are vreo calitate în dosar, alta în afară de cea de martor.
Ar fi falsificat documente pentru a scăpa de o amendă
În perioada 19-20.12.2021, în calitate de prim procuror al Parchetului Corabia, Sorin Lia ar fi emis pe numele său un ordin de deplasare datat 17.12.2021, care să ateste faptul că în data de 19.12.2021 a circulat pe drumurile publice în interes de serviciu - pentru a nu fi sancționat contravențional pentru încălcarea regimului legal de viteză, mai precizează sursele judiciare.
În data de 20.12.2021, în calitate de prim procuror al Parchetului Corabia, Sorin Lia ar folosit în fața organelor de poliție din cadrul IPJ Olt-Serviciul Rutier, un ordin de deplasare datat 17.12.2021, care să ateste faptul că în data de 19.12.2021 a circulat pe drumurile publice în interes de serviciu - pentru a nu fi sancționat contravențional pentru încălcarea regimului legal de viteză.
În data de 27.10.2021 ar fi intervenit la conducerea IPJ Olt pentru ca prietenul său, ofițerul de poliție Narcis Bulintiș, să nu fie mutat din cadrul Serviciului Rutier Olt.
Sorin Lia este cunoscut pentru activitatea în Asociația Inițiativa pentru Justiție, pe care o conduce alături de procurorul militar Bogdan Pîrlog. În 2022 a candidat fără succes la un mandat de membru al CSM.
Comentează