DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Variantă interesantă a lui Ion Cristoiu despre scandalul din Diaspora: Implicarea lui Tăriceanu

ion cristoiu

Ion Cristoiu a afirmat că principalul scop al acestui prim tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, a fost plasarea lui Călin Popescu Tăriceanu pe locul trei. Asta, pentru a conferi legitimitate intrării partidului său la guvernare, și ulterior, numirii sale ca premier.

”Cred că sunt două motive. Primul este unul deja cunoscut al lui Victor Ponta. Scopul a fost locul trei. Cea mai mare bătălie s-a dat, ieri, pentru locul trei, plasarea lui Călin Popescu Tăriceanu pe locul trei, înaintea Elenei Udrea și a Monicăi Macovei. În cazul străinătății, ținta a fost Monica Macovei, care avea foarte multe voturi, în străinătate și nu trebuia să obțina locul trei. Toată osteneala și tot riscul din străinătate a fost făcut pentru ca să fie pe locul trei Călin Popescu Tăriceanu. Era vital, marea problemă a primului tur, strategia pusă la punct a fost plasarea lui Călin Popescu Tăriceanu în primul tur, chiar și cu cinci la sută, pe locul trei. Era greu să îl pui premier, în condițiile în care era pe locul patru.  În aceasta perioadă se pun la cale tot felul de diversiuni, miza a fost locul trei. Voturile care nu au fost exprimate, nu cred că vor conta. Nu cred ca vor ieși indignații în turul al doilea”, a afirmat Ion Cristoiu.

Întrebat de ce este atât de importată această strategie, Ion Cristoiu a răspuns:

”O parte din votanți, o parte mică din PSD au votat pentru Călin Popescu Tăriceanu. Scopul a fost anunțul potrivit căruia partidul domnului Tariceanu intră la guvernare, acest partid cred că îl va propune pe Tăriceanu premier, vedem până la turul al doilea și, în acel moment, s-a dus ACL. Este un semnal cumplit, de aia spuneam care a fost miza. În strategia lui, a fost în felul următor: trebuie să oferim un ciolan tutoror celor care au nostalgia USL, a ciolanului, de aceea au și votat unii, din primari, de partea PSD și atunci, imaginați-vă că li se oferă acestor oameni ciolanul: 'vom fi la guvernare, vom avea funcții de miniștri, de prefecți'. De asta, încă o dată, bătălia numărul unu a fost pentru locul trei, au fost sacrificați Elena Udrea și Traian Băsescu, de către servicii, și Monica Macovei, cu diversiunea din străinătate, pentru ca să se poată facă această operațiune foarte greu de contracarat, când e vorba de mașinăria de vot a primarilor”, a mai spus Ion Cristoiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.