Simona Halep a spus 'pas' la Qatar Total Open, însă a anunțat că va juca la Indian Wells (5-18 martie). Cu toate acestea, specialiștii sunt sceptici că românca se va reface, în totalitate, pentru acest turneu.
Simona Halep a luat o pauză de 19 zile după finala de la Australian Open, însă s-a dovedit că şi-a grăbit revenirea pe teren din moment ce şi-a agravat accidentarea la Doha.
Acum, a doua jucătoare a lumii a anunţat că va sări peste Dubai Duty Free Championship (19-24 februarie), dar va încerca să evolueze la Indian Wells (5-18 martie). Ceea ce înseamnă că, între momentul în care s-a retras de la Qatar Total Open şi cel în care va trebui să joace la Indian Wells, Halep va avea o pauză de 17-18 zile, în funcţie de data la care va fi programată să debuteze la Indian Wells.
Această perioadă va fi insuficientă pentru ca Simona să-şi revină, deoarece a fost diagnosticată cu tendinită, iar această afecţiune nu trece în 17 sau 18 zile. Acest verdict a fost dat de Vlad Predescu, care e unul dintre medicii specialişti în oropedie. De-a lungul timpului, Predescu a avut-o ca pacientă chiar pe Simona Halep, cunoscând foarte bine problemele medicale cu care se confruntă cea mai valoroasă jucătoare de tenis a României. Contactat de Telekom Sport, medicul a explicat cât va dura până când Simona îşi va reveni în totalitate.
Citește și: Gigi Becali îi face PRAF: Anunță CURĂȚENIE de 'nu o să mai prindă nici lotul'
"Când vorbim de un om normal, care nu face sport de performanţă, durerile în astfel de situaţii sunt destul de mici. Dar la sportivii de performanţă, cum e şi cazul Simonei, lucrurile se schimbă radical. La problema medicală pe care o are Simona se recomandă repaus timp de o lună, proceduri de fizioterapie şi administrarea de antiinflamatorii. Dacă se constată, în timp, din nou, o recidivă, atunci perioada de repaos poate ajunge până la şase săptămâni. Dacă recidivele sunt foarte dese, atunci se poate recurge şi la intervenţia cirurgicală. Asta doar în cazuri excepţionale.
Înainte de a lua decizia revenirii pe terenul de antrenament se impune efectuarea unor ecografii şi a unui RMN pentru a se vedea foarte clar, dacă mai există inflamaţia sau lichidulȚ, a declarat ortopedul, potrivit Adevărul.