Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - PNL nu se grăbește să-l suspende pe deputatul Mugurel Cozmanciuc, trimis în judecată pentru trafic de influență: 'Nu am discutat încă'

cozmanciuc

Ludovic Orban, președintele PNL, susține că încă nu a fost luată o decizie de suspendare din partid în cazul deputatului Mugurel Cozmanciuc, trimis în judecată pentru trafic de influență.

„Nu am discutat încă. Nu am avut încă nici o decizie în cazul lui Cozmanciuc. Cu siguranță va lua o decizie sau dacă nu partidul va lua o decizie”, a spus Ludovic Orban.

Procurorii DNA au anunţat, marţi, trimiterea în judecată a deputatului Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, pentru trafic de influenţă. Deputatul ar fi pretins 500.000 de lei pentru a interveni ca director la Apele Române să fie numită o anumită persoană, anunță news.ro.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, la data faptei şi în prezent deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi Marcoci Vlad, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă”, a transmis, marţi, DNA.

Sursa citată a precizat că a mai fost trimisă în judecată o persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la cumpărare de influenţă.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

”În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri. Banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri”, au precizat procurorii.

Potrivit acestora, numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcţia de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au mai precizat procurorii DNA.

Citește și: Analiză │ România este condusă de ardeleni: Președintele, serviciul secret, Justiția, Academia, partidele politice sau ministerele

Cozmanciuc este deputat şi deţine funcţia de preşedinte al PNL Neamţ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.