Viitorul demn e prezentul responsabil

Autor: Alin Tișe, Senator PNL

Publicat: 03-12-2014

Actualizat: 03-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Intr-o declaraţie politică susţinută în plenul Senatului m-am adresat colegilor  făcând un apel la responsabilitate, dat fiind că viitorul ţării şi al copiilor noştri depinde de ce decizii luăm în prezent. Cred ca trebuie nu doar să privim în mod  responsabil la situaţia din ţară şi din afară, dar să şi lucrăm responsabil, fiecare, în profesia sa, la locul său de muncă.

Ne aflăm încă în preajma Zilei Naţionale a României şi în curând vom sărbători un sfert de veac de la Revoluţia din Decembrie 1989. Ne celebrăm eroii, nu doar militari ci şi civili, înaintaşii care au făcut din România ceea ce este azi: un stat unitar, suveran şi independent. Sunt momente încărcate de emoţie, de exprimare mai evidentă a patriotismului, dar mai ales sunt momente de reflecţie.

Sunt momente în care, mai pregnant ca oricând, trebuie să conştientizăm, noi, întreaga clasă politică, că avem nu doar obligaţia ci şi responsabilitatea servirii interesului naţional.

Sunt momente în care trebuie să ne aplecăm mai profund asupra  acestui interes naţional. Sunt momente în care trebuie să lăsăm deoparte luptele politice şi politicianismele ieftine şi populismul şi să stabilim clar şi irevocabil drumul pe care trebuie să meargă România.

Avem datoria, faţă de copiii noştri, să dezvoltăm ţara, să le predăm un stat nu doar întreg fizic, ci un stat care să le fie patrie, să îşi dorească să rămână aici, o  naţiune puternică într-o Europă a valorilor.

Avem obligaţia să le predăm un stat care să aibă realmente capacitatea să le ofere şanse la educaţie, la sănătate, la dezvoltare personală şi profesională!

Această obligaţie ne responsabilizează. Avem obligaţia să le oferim o guvernare responsabilă, o legiferare responsabilă, o conduită demnă!

Mândria de a fi români nu doar se afirmă, se construieşte. Se construieşte nu doar prin ce au făcut înaintaşii noştri, dar şi prin ce facem noi. Iar dacă această mândrie are un preţ, atunci acela este responsabilitatea!

Vă invit să îl plătim, să fim responsabili şi să construim un viitor demn copiilor noştri!

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri