Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Asociația Anti-SIDA solicită măsuri pentru limitarea infecțiilor în rândul consumatorilor de droguri

www.opiniagirgiu.ro
drog injectabil

Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) solicită premierului Dacian Cioloș și ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, să ia măsuri pentru a limita extinderea infecțiilor cu HIV/SIDA, cu virusul hepatitei C (HCV) sau al hepatitei B (HBV) în rândul consumatorilor de droguri injectabile.

"Vă solicităm să luați măsurile necesare pentru a limita extinderea focarului epidemiologic de infectare cu HIV, HBV, HCV în rândul consumatorilor de droguri injectabile la nivel național prin dezvoltarea rapidă a intervențiilor de Harm reduction adresate acestora: programe de schimb de seringi (cu dezvoltarea serviciilor auxiliare de asistență medico-psiho-socială, oferite gratuit și extensiv în unitățile low-threshold, în vederea rezolvării urgențelor medicale minore sau sprijin în obținerea documentelor de identitate), tratament substitutiv accesibil și dezvoltarea capacităților pentru tratamentul hepatitei C la nivel național", se arată în scrisoarea deschisă semnată de ARAS.

Asociația cere de asemenea implementarea coordonată a unui plan comun de intervenție de către organismele guvernamentale și societatea civilă, dezvoltarea mecanismelor de cooperare, monitorizare și schimb sistematic de informații și bune practici.

Citește și: Copiii unei grădinițe, supuși testului IDR după ce o îngrijitoare a fost diagnosticată cu TBC

ARAS reamintește că Organizația Națiunilor Unite a definit ca obiectiv eliminarea noilor infecții cu HIV/SIDA până în 2030, scop asumat și de România. Totodată, în 2014, reprezentantul Primăriei Generale București a semnat Fast Track Cities Initiative, prin care se angaja să ia măsurile necesare pentru prevenirea noilor infecții.

În lume există 12 milioane de consumatori de droguri injectabile, dintre care 1,6 milioane (14%) trăiesc cu HIV/SIDA, iar 6 milioane (50%) au hepatită C, a menționat sursa citată.

În București sunt 7.189 de consumatori de droguri de mare risc, conform datelor Agenției Naționale Antidrog, citate de ARAS. Prevalența HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile a crescut de la 1% în 2008 la 53,3% în 2012. Prevalența infecției cu virusul hepatitei C era de 74,2%, valoare care menține România în rândul țărilor europene cu o prevalență crescută pentru infecția cu HCV.

"O altă tendință îngrijorătoare este că 12% dintre consumatorii de droguri injectabile infectați cu HIV au și TBC. Tuberculoza, transmisibilă prin aer, poate ajunge mult mai ușor la populația generală. În aceste condiții alarmante, serviciile de reducere a riscurilor nu acoperă nevoile de pe teren (din cauza lipsei de fonduri), iar accesul la tratament HIV/hepatită C, TBC este extrem de dificil pentru consumatorii de droguri injectabile", se menționează în scrisoarea deschisă.

ARAS precizează că programele de reducerea riscurilor, împreună cu accesul neîngrădit la tratament pentru HIV și hepatită B și C, reprezintă soluția pentru stoparea răspândirii celor două boli în rândul consumatorilor de droguri.

"Conform raportului UNAIDS "Do no harm: health, human rights and people who use drugs", un regim juridic care nu pedepsește consumatorii, însoțit de dezvoltarea programelor și serviciilor de reducere a riscurilor, plus acces imediat la tratament, duce la scăderea numărului de infecții noi cu HIV și hepatită și produce beneficii sociale pe termen lung. (...) Tratamentul substitutiv stă la baza reducerii cu 54% a riscului de infectare cu HIV în rândul consumatorilor de droguri: a condus și la o scădere importantă a noilor cazuri de hepatită C, a crescut aderența la tratamentul antiretroviral, a scăzut cheltuielile din domeniul sanitar și a redus cu peste 90% riscul de supradoză cu opiacee", se menționează în scrisoare, anunță Agerpres.

ARAS mai precizează că în București există acum un număr redus de servicii de reducere a riscurilor, din cauza lipsei unei coordonări naționale și a unui buget corespunzător.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.