Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Băsescu, la ieşirea de la instanţă: 'Sunt un fost preşedinte destul de hărţuit'

basescu jurnalisti rapiti

Traian Băsescu a părăsit sediul Judecătoriei Sectorului 5 la mai puţin de o oră de la intrare. Judecătorii l-au audiat pe fostul preşedinte înainte de a decide dacă aprobă sau nu redeschiderea urmăririi penale cerute de Parchetul General în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak.

"A fost foarte scurt. Am respins orice afirmaţie a lui Corneliu Vadim Tudor cu privire la primirea unor sume. Am arătat că operaţiunea a fost desfăşurată de serviciile secrete şi cu asta basta. Am cerut Parchetului General, în cazul în care se va decide redeschiderea dosarului, să mă audieze foarte rapid, pentru că că a trena o asemenea suspiciune este nefavorabil pentru România. Să presupui că un şef de stat şi-a însuşit din banii alocaţi unei operaţiuni la nivel internaţional este inadmisibil. Este o pată pe obrazul Parchetului, care poate să creadă o asemenea afirmaţie din campania din 2009. Sunt un fost preşedinte destul de hărţuit. Observ că pentru Parchet nu au relevanţă morţii de la Revoluţie, de la mineriade... Relevanţă are o afirmaţie despre fostul preşedinte", a declarat Traian Băsescu.

Vezi şi: Traian Băsescu, în faţa judecătorilor: 'E o palmă pentru România'

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.