Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Belgradul ANUNŢĂ pe cine alege între Europa şi Rusia

sputnik
Serbia

Premierul sârb Ana Brnabic a declarat că Serbia, dacă va fi nevoită să aleagă între aderarea la Uniunea Europeană şi strângerea relaţiilor cu Rusia, va alege UE, potrivit relatărilor postului Bloomberg, informează marţi agenţia macedoneană de presă MIA, transmite şi agerpres

Ana Brnabic (41 de ani) a afirmat că va continua calea începută de către predecesorul său, actualul preşedinte al ţării, Aleksandar Vucic, de pregătire a ţării pentru aderarea la UE, până la încheierea mandatului său în 2020.

Citeşte şi: America este AMENINŢATĂ chiar de ziua ei. Phenianul lansează PRIMA rachetă intercontinentală - VIDEO

Brnabic, prima femeie est-europeană din comunitatea LGBT care conduce un guvern, a fost aleasă de către Vucic pentru a-l înlocui în funcţie după ce el a câştigat alegerile prezidenţiale din aprilie.

''Uniunea Europeană este unde noi ne îndreptăm. Asta este clar'', a declarat vineri Brnabic de la sediul guvernului din Belgrad, aflat vizavi de Ministerul Apărării, care a fost bombardat de către forţele NATO în timpul războiului din Kosovo în 1999.

''Avem legături emoţionale cu Rusia datorită tradiţiei, culturii şi religiei. Sunt mulţi în Serbia care percep total Rusia ca pe fratele nostru mai mare, protectorul nostru''. Aceste sentimente nu pot fi ignorate, ''dar calea noastră strategică este UE'', a mai spus premierul sârb.

Declaraţia Anei Brnabic este cea mai clară până în prezent în legătură cu direcţia ţării balcanice, care încearcă să se reintegreze în Europa de Vest în timp ce îşi menţine relaţiile strânse cu Rusia.

Serbia, cu o populaţie de 7,1 milioane de locuitori, încearcă să le urmeze pe fostele sale partenere Slovenia şi Croaţia din cadrul federaţiei iugoslave care au aderat la UE, procedând la ridicarea nivelului de trai, care este ceva mai mare de o treime din media din blocul comunitar.

Citeşte şi: Mafia calabreză luată cu asalt de carabinieri

Totodată, Serbia are o poziţie geopolitică importantă atât pentru Rusia, cât şi pentru ţările occidentale, în timp ce ele caută să capete influenţă asupra regiunii din sud-estul Europei.

Aleksandar Vucic, ca preşedinte al Partidului Progresist Sârb, de guvernământ, deţine încă un control asupra guvernului Brnabic, cu toate că actualul său rol prezidenţial are caracter ceremonial.

Ca premier, Vucic a profitat de impasul dintre Rusia şi UE promiţând reforme în justiţie şi economie şi adoptarea valorilor comunitare, în timp ce accepta investiţii şi arme din partea Moscovei. El a refuzat, de asemenea, să se alăture sancţiunilor UE împotriva Rusiei în legătură cu Ucraina, poziţie pe care Ana Brnabic nu va mai putea s-o continue dacă acest fapt pune în pericol aderarea ţării la UE.

''Nu pot comenta aceasta acum, deoarece în Balcani este foarte greu să te angajezi cu ceva'', a declarat Brnabic, care a studiat în SUA şi în Marea Britanie. Neafiliată politic, ea a fost însă ministru al administraţiei publice în guvernul lui Vucic. ''Este o regiune dificilă'', a adăugat ea.

Citeşte şi: Aliații SUA au intrat în Raqqa: Zidul vechi a fost spart în două locuri

Rusia este totodată şi cel mai mare aliat al Serbiei în ce priveşte susţinerea refuzului Belgradului de a accepta secesiunea Kosovo în 2008, acesta fiind subiectul cel mai dificil din negocierile de aderare cu Bruxellesul.

În opinia Anei Brnabic, progresele în procesul de normalizare a relaţiilor cu Kosovo depind acum de acordarea de către Pristina a unei autonomii pentru sârbii care trăiesc în nordul teritoriului.

''Indiferent dacă vom fi total pregătiţi în 2020 pentru a adera la UE, aceasta va depinde din nou de faptul dacă UE doreşte să accepte noi membri'', a spus premierul sârb.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.