A fost mare petrecere între liberali, luni seara, la Restaurantul Diesel din Capitală. Zeci de peneliști au petrecut cu ocazia zilelor de naștere ale unor parlamentari, dar și pentru a sărbători decizia de achitare dată de ÎCCJ în cazul lui Vasile Blaga.
Vasile Blaga a fost în mare formă la petrecerea de partid, iar oamenii au „roit” în jurul lui. S-a întreținut toată seara cu oamenii de la masă și chiar a ținut un discurs pentru toți cei prezenți. Aflat la masă cu Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu și alți liberali, Blaga a avut-o pe senatoarea de Timiș ca principal partener de discuții în șoaptă, în vreme ce Ludovic Orban a fost aproape ignorat de fostul copreședinte al PNL.
Vezi și: DNA calcă accelerația în dosarul Tel Drum. Mișcări importante pregătite pentru astăzi (surse)
În imaginile de la eveniment, intrare în posesia STIRIPESURSE.RO, se pot vedea mai mulți veterani ai fostului PDL, dar și parlamentari mai tineri, precum Cristina Trăilă și Pavel Popescu.
Tribunalul București a decis, pe 30 octombrie, achitarea lui Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Instanța a mai dispus ridicarea sechestrului pus în timpul urmăririi penale pe averea lui Blaga. Decizia instanței nu este definitivă, iar DNA poate face apel.
***