Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criza minorităţii rohingya: Londra suspendă programul de pregătire pentru armata birmană

marea britanie

Marea Britanie a anunţat marţi că îşi suspendă programul de pregătire destinat armatei din Myanmar din cauza 'continuării violenţelor în statul Rakhine' şi 'a abuzurilor în materie de drepturi ale omului', informează AFP. 'Am decis să suspendăm sesiunile de pregătire (ale armatei birmane) până când se va ajunge la o soluţionare acceptabilă a situaţiei', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării, cerând forţelor armate din Myanmar să ia imediat măsurile necesare pentru a pune capăt violenţelor din statul Rakhine şi pentru a proteja toţi civilii.

Criza a început la 25 august, când armata Myanmarului a lansat operaţiuni de reprimare în vestul statutului Rakhine, după ce presupuşi militanţi rohingya au atacat baze ale armatei şi posturi ale poliţiei, omorând 12 oficiali ai serviciilor de securitate. Armata a declarat că au fost ucişi aproape 400 de presupuşi insurgenţi. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat că peste 400.000 de musulmani rohingya s-au refugiat de atunci în Bangladeshul vecin. Conform UNICEF, circa 60% dintre refugiaţii rohingya sunt copii.

Populaţia care a rămas în nordul statului Rakhine se cifrează, potrivit MSF, la sute de mii şi este lipsită de orice formă de asistenţă umanitară. ONU a calificat aceste acţiuni ale armatei Myanmarului şi ale miliţiilor budiste drept 'epurări etnice', anunţă Agerpres. Cel puţin un milion de etnici rohingya trăiesc în nord-vestul Myanmarului şi de mai multe decenii fac obiectul persecuţiilor, inclusiv al restricţiilor asupra libertăţii de mişcare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.