Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DIICOT oferă noi detalii despre 'TUNUL' dat de un român în Franţa/ VIDEO

mascati perchezitii diicot

La data de 14.01.2017 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Ploscaru George pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat.

Vezi şi: Alina Mungiu-Pippidi face afirmaţii grave: Partidul lui Nicuşor Dan, ajutat de SRI

În cauză există suspiciunea rezonabilă că la sfârșitul anului 2017 (sic!) inculpatul Ploscaru George a constituit împreună cu doi cetăţeni sârbi un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii pe teritoriul Franţei a unei infracţiuni de furt, în dauna unei persoanei juridice ce deţine o marcă elveţiană de bijuterii.

Astfel, la data de 30.12.2017, inculpatul Ploscaru George  a pătruns, după o prealabilă programare, în showroom-ul privat al mărcii elveţiene de bijuterii situat în Paris, recomandându-se drept gemolog, sub numele de “Mizrahi” şi părând interesat de examinarea a două diamante în stare brută şi două inele placate cu diamante în vederea achiziționării.

Vânzătorul, reprezentant al mărcii elveţiene, i-a remis inculpatului Ploscaru George bunurile spre examinare, poziţionate într-o cutie, iar acesta din urmă, după o presupusă examinare i-a restituit reprezentantului legal al persoanei vătămate o altă cutie, asemănătoare, substituind cutia originală.

Vezi şi: Andreea Pora intervine în scandalul Ghiţă-Coldea: DNA trebuie să investigheze SRI

Inculpatul nu s-a arătat interesat de cumpărarea produselor şi a părăsit locul comiterii faptei,având asupra sa bunurile menţionate anterior, în valoare cumulată de 5,2 milioane de euro, inculpatului Ploscaru George revenindu-i un inel şi unul dintre cele două diamante brute iar restul bijuteriilor revenind, conform înţelegerii, cetăţenilor sârbi.

Inculpatul Ploscaru George a vândut în afara teritoriului ţării diamantul unor cetăţeni din statul Israel, iar cu inelul a intrat pe teritoriul României.

Pentru comercializarea inelului cu diamant, inculpatul Ploscaru George a  intrat în contact cu doi cetățeni belgieni și unul israelian, fără ca tranzacția să se realizeze .

La data de 13 ianuarie 2017 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au efectuat un număr de  7 percheziții domiciliare pe raza municipiului București, ocazie cu care a  fost recuperat unul dintre inelele sustrase.

La data de 14.01.2017 Tribunalul Prahova a dispus  arestarea preventivă a inculpatului  Ploscaru George pentru o perioadă de 30 de zile.

Față de un alt inculpat  a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. De asemenea, față de încă alţi şase suspecţi se efectuează cercetări sub aspectul săvărșirii infracțiunii de tăinuire.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

La percheziții s-a beneficiat de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi ”Matei Basarab” Ploiești.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.