Doctrina Partidului România Unită

Motto: „Noi avem de strâns laolaltă pe toţi ai noştri.” (NICOLAE IORGA)

La baza Partidului România Unită stă Doctrina Național-Democrată. Acest curent a fost inițiat şi dezvoltat în mod magistral în perioada antebelică și interbelică de savantul Nicolae Iorga. Partidul România Unită îşi asumă, însă, această doctrină într-o variantă modernă, adaptată provocărilor din timpurile noastre. Apărarea teritoriului naţional şi reunificarea cu Basarabia sunt principii constituente.

Referitor însă la orice ar propune Partidul România Unită societăţii româneşti, nu noi le impunem românilor ce au nevoie, ci ei sunt cei mai în măsură să decidă şi să aleagă pentru ei înşişi. Partidul România Unită este doar ascultătorul smerit şi atent al românilor şi purtătorul lor de mesaj. Sau, cum a spus Nicolae Iorga: „Să nu ne credem noi prea mari şi prea noi faţă de poporul nostru, pe care să-l considerăm ca prea puţin nou şi prea mic; să nu pretindem a învăţa poporul ceea ce nu ştie, ci să ne apropiem, smeriţi ucenici, de ceea ce poporul ştie mai bine decât noi. Să nu ne luăm atitudini de pedanţi care scormonesc nu ştiu ce teorii apusene şi pretind să schimbe obiceiurile de cugetare ale naţiunii lor, ci să începem întâi, prin studierea obiceiurilor de cugetare ale naţiunii noastre, să ne inspirăm din toate tradiţiile poporului din care facem parte, să însumăm în sufletul nostru toate experienţele de atâtea veacuri ale acelui popor şi, după ce vom şti toate aceste lucruri, pe urmă să ne gândim la elaborarea unei doctrine pe care s-o punem la îndemâna poporului şi pe care el n-o va primi niciodată dacă nu va veni, în rândul întâi, de la dânsul”.

Respectând acest îndemn al marelui cărturar, considerăm necesar să prezentăm liniile directoare ale noii doctrine, aşa cum a fost ea construită din întâlnirile cu foarte mulţi români şi din mesajele pe care le-am primit de peste tot, pentru că Partidul România Unită reuneşte oameni care cred în ceva: în valorile neamului, în identitatea românească şi în dreptul nostru de a fi pe acest pământ. Spre deosebire de clasa politică a ultimilor 25 de ani, în care au fost prea puţine excepţii, Partidul România Unită s-a format pe baza idealului naţional şi a aderenţei profunde la valorile acestui popor, la care se referă toată lumea, dar în care ceilalți nu cred. Noi credem!

1. I. NAȚIONAL-DEMOCRAȚIA – DOCTRINA PARTIDULUI ROMÂNIA UNITĂ

Partidul România Unită are o doctrină politică proprie: Național-Democrația, care se sprijină pe valorile civilizației românești, cu temeiul ei spiritual creștin și afirmă principiile democratice de organizare a societății.

Național-Democrația oferă suportul teoretic necesar societății moderne, prin sinteza unor conținuturi de tradiție culturală, socială, politică și filozofică cu idei, teorii, forme de organizare și moduri de acțiune practică ale căror eficiență și valoare sunt recunoscute azi în întreaga lume civilizată.

Credința, legea, rânduiala, omenia, respectul muncii, spiritul comunitar, îngăduința fac parte din coordonatele fundamentale ale civilizației românești tradiționale, definitorii pentru constituția naturală a Poporului Român. Partidul România Unită găsește în această realitate fundamentul doctrinei sale național-democrate, la care se alătură raportarea la tendințele de evoluție a societății românești în contextul vieții internaționale.

Național-Democația subliniază prioritatea dimensiunii spirituale a națiunilor și existența unei misiuni culturale a acestora care trebuie să se exercite prin intermediul cadrelor instituționale moderne și democratice.

Partidul România Unită consideră că Poporul Român își va menține, în noua eră ce se deschide, statutul său de protector al civilizației creștine, de creator și deținător al unui excepțional patrimoniu spiritual, cultural și material.

1. II. NAȚIONAL-DEMOCRAȚIA – DOCTRINĂ A NOII GENERAȚII

1. Precursori

O scurtă incursiune în istoria modernă a țării noastre, ne releva rolul tineretului de-a lungul procesului de cristalizare și afirmare a Doctrinei Național-Democrate. De la pandurii lui Tudor Vladimirescu, până la generația pașoptistă și eroii din Războiul de Independență și luptele purtate pentru reîntregirea națională, tânăra generație a slujit desăvârșirea Idealului Național până la sacrificiul suprem al jertfei de sine.

Ideile politice fundamentale pe care se construiește Doctrina Național-Democrată au fost formulate de Mihai Eminescu și se regăsesc în demersurile teoretice și practice ale unor reprezentați de seamă ai vieții culturale și politice românești.

Nicolae Iorga a întreprins o primă încercare de definire a unei linii politice național-democrate, înainte de primul război mondial. Partidul Naționalist-Democrat, întemeiat și condus de Nicolae Iorga, în aprilie 1910, a fost o formațiune politică demnă de luat în seamă din perspectiva vieții politice românești. Acţionând într-o societate aflată într-o continuă schimbare, partidul s-a făcut cunoscut opiniei publice prin susținerea unor principii precum: pluralismul politic, combaterea politicianismului, introducerea moralitățiii în viaţa politică, eliberarea românilor ce trăiau sub dominație străină și realizarea unității naționale. Naționaliștii-democrați au militat, de asemenea, pentru culturalizarea maselor populare, combaterea analfabetismului, impunerea legalității și condamnarea mișcărilor extremiste.

Naționalist moderat și apărător al tradiționalismului rural, Nicolae Iorga a considerat că trebuie să se implice activ în viața socială și politică a României.

Activitatea politică desfăşurată de Partidul Naționalist-Democrat se constituie într-o contribuție majoră la rezolvarea problemelor ce stăteau în fața societății românești în acea perioadă. Astfel putem sublinia rolul avut de Nicolae Iorga în accelerarea mersului către reformele agrară și electorală, dar cea mai importantă contribuție a naționaliștilor-democați a fost în planul luptei pentru unitate națională.

Doctrina Naționalist-Democrată a îmbrăcat forma tradiționalismului ce respecta trecutul, mentalitatea și stilul de viață al Poporului Român. Consecvenți acestei atitudini, naționaliștii-democrați au respins ideile bolșevismului sau tezele susținute de exponenții extremei drepte românești influențată de ascendența pe scena poltică europeană a național-socialismului german și a fascismului italian.

De-a lungul activităţii sale politice Partidul Naționalist-Democrat a reprezentat o formațiune politică ce a promovat un naționalism atașat principiilor tradiționalismului, respectând democrația, legalitatea și solidarismul social.

Nicolae Iorga a definit corpusul de bază al ideilor şi credinţelor sale politice drept „Doctrina Naţionalistă” sau „Naţionalist-Democrată”. În esenţă, el prezenta această doctrină ca o resuscitare a concepţiei politice a lui Mihail Kogălniceanu şi a reformiştilor moldoveni de la 1840. Iar adeziunea la universalitate nu justifică tendinţele de ignorare a personalităţii propriei naţiuni, care este una din celulele acestei universalităţi. În acest sens, Nicolae Iorga exprima convingerea că „în mersul general al omenirii, trebuie ca fiecare naţie, elementul organic constitutiv, să se cunoască, să se definească şi să se servească pe sine”. Punerea în valoare a propriei identităţi nu oferea, însă, temei pentru concepţii şi practici de izolare naţională. Cu toate că „am avut şi eu toată viaţa o credinţă naţionalistă – spunea el în 1922 – …îmi dau samă de un lucru: că a trecut vremea când fiecare popor putea trăi fără legături cu alte popoare. Suntem prinşi, cu voie sau fără voie, în marea mişcare în care, cu cât vom căuta să ne asigurăm un mai bun loc, cu atât şi noţiunea pe care o avem despre rolul propriei noastre vitalităţi va fi mai clară”. Nicolae Iorga aprecia că nu se referă la un marş idilic, ci conţine şi stânci submarine, care trebuie ocolite cu grijă, pentru a evita lezarea intereselor naţiunii respective. În această perspectivă, avertiza, în lucrarea autobiografică „Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost”, despre „pericolul capitalului străin, care nu vine niciodată într-o ţară fără ca aceia care-l aduc să ceară pentru ei, în politică, drepturi corespunzătoare cu serviciul, cum, dealtfel, s-a şi întîmplat, pînă la primirea, astăzi, a controlului financiar al Genevei…”.

Obiectivul politic principal care a inspirat gândurile şi faptele lui Nicolae Iorga de la sfârşitul secolului trecut şi până în 1918 a fost realizarea unirii tuturor românilor în statul lor naţional. Aşa cum spunea în noiembrie 1917, „ideea unităţii naţionale m-a preocupat toată viaţa”.

Nicolae Iorga suspecta majoritatea clasei politice de incapacitatea de a se situa la înălţimea momentului. Iată ce scria el mai târziu despre gândurile ce-l frământau în perioada neutralităţii: „Luptasem atâţia ani contra unei clase politice de uzurpaţie, împărţită de formă în partide prin care se putea plimba în voie orice ambiţie şi orice interes. Ascultasem de la tribuna parlamentului aproape un deceniu fraza răsunătoare şi goală. Îmi putusem da samă că adeseori cel mai focos e cel mai puţin gata să facă pentru ţara şi neamul său cel mai simplu sacrificiu. Căpătasem credinţa profundă că, oricât de puternic ar fi nelipsitul instinct naţional şi patriotic, cei mai mulţi din aceşti oameni nu sunt capabili să-l transforme într-o adevărată credinţă, din care să plece o acţiune serioasă, dintre acelea care, orice ar fi, merg până la moarte”.

Mediul social căruia s-a adresat, de pe aceste poziţii de principiu, Nicolae Iorga şi partidul său, l-a constituit îndeosebi ţărănimea, dar şi diverse categorii de intelectuali şi funcţionari. „Naţionalist – spunea el – înseamnă cine iubeşte poporul său, în partea cea mai densă a acestui popor, în partea muncitoare, în partea cea mai onestă; dar şi părţile celelalte el le iubeşte. Însă, pe lângă toate, naţionalist este acela care iubeşte din corpul naţiunii sale partea care doare mai rău, care sângerează mai mult”. Aceasta era considerată ţărănimea, dar şi intelectualii şi elementele sărace de la oraşe – „cele mai nenorocite din toate”.

Nicolae Iorga a exprimat, atât înainte de 1918, cât şi în perioada interbelică, serioase rezerve cu privire la autenticitatea democraţiei existente în România. În contextul epocii antebelice, el vorbea de „oportunismul şi imoralitatea clasei dominante”, pe care o considera „moleşită de parazitism şi fără cea mai mică încredere în ea însăşi”, iar după război aprecia că „trecem într-o formă democratică pe care o credem că este democratică, dar nu este”. În septembrie 1932, probabil încă supărat pentru îndepărtarea sa de la guvern în luna mai a aceluiaşi an, Nicolae Iorga avea să declare – desigur, exagerând – că „ţara pe care am apucat-o eu în copilărie şi cea de azi e tot aceeaşi. Nu s-a făcut nici un progres esenţial. Aceeaşi falsă intelectualitate, aceiaşi oameni fără nici un fel de solidaritate morală, aceeaşi clasă de sus fără nici o legătură cu sufletul naţiei”. „Câteva sute de oameni interesaţi, aceasta înseamnă partidele noastre – spunea el, cu amărăciune. Ele nu sunt ieşite din adâncul naţiei, ele nu corespund unei ideologii deosebite şi unor realităţi sociale netăgăduite”.

Nicolae Iorga a ridiculizat şi denunţat o serie de metode nedemocratice, condamnabile, utilizate în lupta politică din România interbelică. Despre invocarea gălăgioasă a voinţei naţiunii în cadrul unor adunări ce urmăresc de fapt, inclusiv prin cultivarea violenţei colective, mobiluri personale ale unor şefi de partide, el spunea, în 1935: „Ce sunt apelurile acestea la naţiune? Şi dacă întrebi ce este «naţiunea», fiecare îşi închipuie că sunt cei care s-au adunat în sala lui de întruniri… Aceasta nu mai este politică, este isterie politică. Toţi domnii aceştia sufără de isterie contagioasă, de grandomanie în ce priveşte persoana lor şi de isterie în ce priveşte felul de manifestare a acestei grandomanii”. Tot instinctul meu de ordine, toată iubirea mea faţă de o ţară care nu trebuie primejduită prin înguste scopuri de partid şi pentru satisfacerea unor trufii personale, tot simţul meu de critică şi de decenţă în manifestările publice se ridică împotriva acestei periculoase arlechiniade”, scria Nicolae Iorga.

Nu poate fi ignorată valabilitatea de principiu pe care o au cuvintele în favoarea conlucrării dintre forţele politice, rostite de Nicolae Iorga în Parlament în februarie 1921: „Noi ne găsim astăzi – spunea el – înaintea unor probleme a căror soluţiune durabilă nu poate fi dată decât prin înţelegerea tuturor factorilor politici vii, cinstiţi şi patrioţi ai acestei ţări. Aceasta este părerea mea personală, în această posibilitate… trebuie să înţelegem că nu poate exista o crimă mai mare faţă de ţară decât aceea pe care ar comite-o orice partid… care îşi închipuie că această ţară poate fi salvată şi îndrumată de forţele unei singure grupări şi care ar socoti că a distruge pe cele care se găsesc în faţă prin teroare sau prin corupţia care se numeşte uneori fuziune ar putea aduce un serviciu ţării. Nu, domnilor, ţara nu poate fi salvată decât prin o colaborare în jurul unui program minim de reforme adoptat de toată lumea şi numai cu ajutorul energiilor oneste, care să înţeleagă că această ţară a devenit România Mare, tocmai ca să nu o poată confisca nici un buzunar mic”.

În acelaşi timp, într-o vreme în care revizionismul internațional aţâţa intens tensiunile inter-etnice, Nicolae Iorga a publicat, în 1932, broşura „Contra duşmăniei dintre naţii. Români şi unguri”. „Ura – constata cu omul politic român – este numai în straturile de sus, hrănită de ziare, cărţi şi cultivată prin şcoli. Jos, oamenii care depun aceeaşi muncă se pot înţelege între dânşii..”. Apelul la înţelegere şi hotărârea de a o promova nu-l puteau face însă a ignora realitatea, constatată de el în 1922, că şoviniştii din Ungaria „caută arme împotriva noastră. În această privinţă – avertiza Nicolae Iorga – să nu ne înşelăm… oamenii aceia trăiesc filtrând ura cea mai cumplită împotriva noastră. În orice loc vom fi atacaţi, orice declaraţii vor fi făcute, ei vor fi acolo ca să ceară ceia ce nu li se cuvine şi ceia ce nu le putem da în ruptul capului, căci este şi în contra dreptăţii”.

Nicolae Iorga a combătut cu vigoare, în anii dinaintea războiului, „absurdul” revizionism maghiar, cum îl califica el, a ripostat pretenţiilor revanşarde ale Ungariei horthyste şi ale sprijinitorilor ei. În mod deosebit se cuvine relevată respingerea de către el a principiului dreptului la intervenţie în treburile interne ale unui stat sub pretextul apărării intereselor unei minorităţi naţionale. Din nefericire, istoria avea să confirme, în anul de doliu 1940, care a fost şi anul dispariției sale, avertismentul lui Nicolae Iorga, atât în privinţa intenţiilor Germaniei, cât şi ale URSS. Spre onoarea marelui nostru savant patriot, istoria acelui an a consemnat şi poziţia fermă exprimată de el în consiliile de coroană ce au avut a se pronunţa asupra Ultimatumului sovietic şi a Diktatului de la Viena: îndemnul său de a nu ceda, de a ne apăra cu orice risc pământul sacru al ţării, poziţie în deplină continuitate cu cea exprimată Regelui Ferdinand, într-o altă nefericită conjunctură de acelaşi gen, la începutul anului 1918. Fireşte, condiţiile concrete şi raportul de forţe nu legitimau o asemenea decizie, dar sentimentul naţional o înţelegea.

România interbelică a purtat amprenta activismului tinerelor elite animate de instinctul sănătos al conservării morale, însă tendințele național-democrate prezente în societatea românească, în special în rândurile tinerei generații interbelice, au fost oprite de dezastrul celui de-al doilea război mondial și de ocupația comunistă.

Ca un arc peste timp - aportul semnificativ al Noii Generații se regăsește și în aspectele pozitive ale regimului existent până în decembrie 1989 (în special în dezvoltarea economiei naționale și în progresul științific înregistrat în multe domenii), dar și în Revoluția anti-comunistă. De altfel, cei mai glorioși naționaliști sunt considerați a fi creatorii care cuceresc eternitatea, prin încrederea lor profundă în valorile și tradițiile noastre naționale.

Implicarea tineretului în promovarea Doctrinei Național-Democrate n-a fost niciodată privită cu ochi buni de forțele care acreditau ideea ca în România se trăiește bine numai prin tranzacții internaționaliste. Nichifor Crainic sintetiza astfel campania de prigonire a unora dintre corifeii românismului: „Un Bălcescu a trebuit să moară ofticos în exil. Un Kogălniceanu, un Alecsandri au trebuit să pribegească peste hotare. Un Eminescu a dus o viața de martir și a murit părăsit și nebun. Un Nicolae Paulescu a fost boicotat toată viața. Un Nicolae Iorga a fost declarat un nebun în anii săi de superb naționalism.”

Noua Generație Naționalistă, fascinată de căutarea nemuririi, și-a desenat profilul spiritual și misiunea sa istorică, s-a abandonat propriei soarte și și-a devenit singur îndrumător. Indiferent de perioada istorică în care a activat, tineretul reunit sub stindardul sfânt al Doctrinei Naționale a fost o lume în sine, cristalizată din zbuciumul colectiv care genera permanent credințe și nădejdi aruncate către viitor. Tinerii creatori ai României, deschizând ochii în eternele războaie de apărare purtate pe teritoriul țării, n-au avut copilarie și, profund justificat, i-au privit cu ostilitate pe supraviețuitorii profitori.

Prăpastia creată între lumea veche și lumea nouă, a reformelor și înnoirii necesare, a împins tineretul naționalist în linia întâi a schimbărilor de sistem. Dacă naționaliștii veacului al XIX-lea n-au fost altceva decât o primă încercare a Poporului Român maturizat de a ieși în lumina istoriei, naționaliștii secolului XX au trăit destinul acestei țări, punând pasiune în încercarea disperată de a produce schimbarea la față a României. Tinerețea românilor naționaliști a fost o stare care s-a refuzat oricăror judecăți de valoare. Bazându-se pe realitatea ca există o anumită vârstă când absolut toata lumea poate depăși condiția umană, noua generație a trăit cu toată intensitatea mitul nemuririi, iubind România cu frenezie, disperare și, totodată, profunzime.

Răspunzând, de la o epocă la alta, la alte voințe de creație în ordin politic, dar menținându-se pe aceeași linie ideologică naționalistă și tradiționalistă, tineretul a militat pentru o țară puternică și întregită în hotarele ei firești, pentru justiție socială și pentru întărirea stâlpilor statului: Armata, Biserica Națională și Școala Românească. Tineretul naționalist a transformat bogățiile sufletului românesc în valori spirituale de circulație universală.

Doctrina Național-Democrată a oferit tineretului român baza ideologică propice deplinei sale afirmări și participări la propășirea Neamului Românesc. Noua generație a fost motorul tuturor mișcărilor reformatoare vizând supraviețuirea și menținerea țării noastre în rândul statelor puternice și civilizate ale lumii. Forță și nucleu inovator al societății românești, tineretul a fost preocupat de destinul istoric al patriei și națiunii cu aceeași intensitate cu care s-a îngrijit de schimbare în bine a realității imediate.

Având o psihologie aparte, tânărul naționalist a fost întotdeauna, prin esența sa, un militant pentru cauza neamului său, pentru interesele comunității naționale înăuntrul căreia s-a născut. Conștiința etnicității sale i-a dat mereu convingerea că, dincolo de genul proxim al europenității și universalismului său, trebuie să se gândească la diferența specifică pe care i-o confera românismul.

În istoria recentă a țării noastre - energiile vitale ale națiunii au fost grupate în jurul Partidului România Unită și a liderului acestuia, deputatul Bogdan Diaconu. Contextul geopolitic internațional, dar și situația internă sunt de o asemănare izbitoare cu cele din trecut. Forțele tineretului naționalist, active și conștiente de misiunea istorică a noii generații (refacerea României Mari) și-au asumat raspunderea acțiunii politice în cadrul structurilor Partidului România Unită, care promovează Doctrina Național-Democrată. Idealurile tinerilor naționaliști de azi nu se deosebesc cu nimic de acelea care au însuflețit lupta înaintașilor noștri. Naționalismul mesianic și vizionar, fertil și dezrobitor, creator și civilizat, progresist și democratic, caracterizează activismul politic de azi al tinerei generații de apăratori ai valorilor și intereselor românești. Componenta naționalistă a tineretului sau, altfel spus, componenta tânară a naționalismului este mai mult decât un mit sau un slogan: constituie o realitate istorică imposibil de negat sau de ignorat. Dincolo de fi o vârstă, tinerețea este o stare de spirit generatoare de mentalități reformatoare.

Întoarcerea la naționalism, gest de normalitate, simbolizează închiderea unui cerc deschis de revoluția lui Tudor, în urmă cu aproape două veacuri. Doctrina Național-Democrată a fost cea care a unit generații diferite de tineri militanți într-o cunună sfântă a credinței și eroismului.

1. 2. Orientarea politică a Noii Generații

Condițiile istorice specifice perioadei actuale și, în special, orientarea naturală a Noii Generații creează premisele necesare formulării și promovării Național-Democrației în viața politică românească.

Două tendințe au fost evidente în toate atitudinile și acțiunile Noii Generații din 1989 și până azi:

-          afirmarea valorilor naționale

-          atașamentul față de democrație

Fără multe precizări conceptuale, aceste idei au fost afirmate și niciodată contrazise de Noua Generație. Ele nu au fost folosite ca suport pentru satisfacerea unor ambiții sau interese conjuncturale. Noua Generație s-a plasat în mod natural pe aceste două coordonate, afirmate cu sinceritate (puritate morală și altruism), fondul ideatic național fiind perfect convergent, în esența sa, cu principiile democratice de organizare a societății.

Este deci firesc ca o formațiune politică a Noii Generații să realizeze o sinteză conceptuală național-democrată, așezându-se astfel nu pe terenul sterp al construcțiilor artificiale ci pe solul fertil al realităților spirituale.

Această nouă direcţie a politicii româneşti poate fi înţeleasă doar dacă ne referim la cele patru crize prin care trece România: criza identitară, criza morală, criza demografică şi, în cele din urmă, ca o consecinţă a primelor trei, criza economică. Partidul România Unită a apărut ca reacţie la aceste crize, ca răspuns la provocarea şi la ameninţarea pe care ele o reprezintă şi ca soluţie de rezolvare a lor.

În acest sens, Partidul România Unită propune consolidarea celor trei piloni necesari unei societăţi pentru a fi competitive şi puternice: educaţie, sănătate şi siguranţa cetăţenilor.

1. III. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DOCTRINEI NAȚIONAL-DEMOCRATE

1. 1. Bazele Național-Democrației

Substanța doctrinei Național-Democrate provine din fondul spiritual al civilizației române clasice – singurul teren stabil și pe deplin utilizabil conceptual de care dispune societatea românească modernă. Național-Democrația utilizează teoretic coordonatele clasicismului românesc, garante ale echilibrului sufletesc individual și comunitar, promovează acele valori morale și culturale în lipsa cărora alienarea individului și destrămarea comunităților sociale sunt inevitabile. Credința, conștiința de neam, legalitatea, rânduiala, respectul muncii, îngăduința sunt realități profunde și active ale civilizației clasice care rămân deziderate vitale pentru o societate contemporană aflată în curs de definire a fondului său conceptual precum și de așezare a instituțiilor apte să îi garanteze orientarea corectă, echilibrul și bunăstarea.

Temeinicia unei astfel de opțiuni se află în adevărul revelat de și păstrat de Biserică, respectat și urmat de comunitatea românească de-a lungul întregii sale existențe. Ideea creștină este axa universală pe care se construiește și ființează Ideea Națională.

Fără dimensiunea creștină, noțiunea de românitate rămâne lipsită de sens.

Atașamentul față de democrație, deschiderea către formele noi de organizare a societății își găsesc, în viziunea național-democrată, o dublă și fericită adecvare la conținutul de tradiție românească, pe de o parte, și, pe de altă parte, la curentul universal de promovare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a unui nou sistem de relații între cetățenii și popoarele lumii. Experiența democratică românească, ca și cea europeană și mondială, oferă modele benefice la care Partidul România Unită se raportează în definirea liniei sale politice și îndeplinirea obiectivelor sale.

Principiile constitutive ale Doctrinei Național-Democrate, reprezintă expresia sintetică, formulată normativ, rezultată din ansamblul conceptual și de atitudine al Național-Democrației.

1. 2. Concepția ontologică

Național-Democrația își însușește viziunea creștină asupra lumii, așa cum a fost ea păstrată de Biserică prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.

Național-Democrația consideră demersurile explicative materialiste, ateiste – atunci când au fost întreprinse cu sinceritate – drept aventuri ale nefericite ale ființei umane, surse de rătăcire și dezintegrare morală.

1. 3. Cunoașterea

Național-Democrația consideră știința ca pe un demers firesc al inteligenței îndreptat către cunoașterea și stăpânirea unei lumi în care oamenii au fost lăsați de însuși Creatorul ei spre a o stăpâni în pace și înțelegere. Situarea în interiorul comunității de credință a Bisericii creștine este singura cale pentru accesul la Adevăr și cunoaștere.

Așa numita incompatibilitate dintre religie și știință nu este altceva decât o viziune rudimentară și nejustificată, deopotrivă antireligioasă și antiștiințifică.

1. 4. Individ și Familie

Național-Democrația consideră problematica drepturilor omului ca fiind un domeniu de referință al societății moderne, al întregii vieți internaționale. Drepturile și libertățile omului trebuie garantate și protejate, în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului, proclamate de Organizația Națiunilor Unite pe 10 Decembrie 1948.

Național-Democrația afirmă că perspectiva individuală, esențială și prioritară, trebuie însoțită și întregită prin protejarea structurilor complexe, sociale și comunitare, prin care individul există în mod concret și consideră necesară abordarea problematicii drepturilor omului dintr-o întreită perspectivă: drepturile individului, drepturile colectivităților și drepturile popoarelor, acoperind astfel întreaga dimensiune a modului de existență a ființei umane.

De asemenea, ideea de responsabilitate civică, respectarea îndatoririlor pe care toți oamenii le au față de societate, față de comunitatea în care se nasc, se formează și se realizează ca indivizi constituie garantul de neînlocuit al înseși respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor oamenilor, corelativul firesc al acestei problematici.

În încercarea de a determina sensul dreptății și izvorul moralei din care sunt chemați să se inspire politicienii, Partidul România Unită se oprește la referențialul divin: autoritatea provine din afara noastră, ea îi aparține lui Dumnezeu. Astfel, PRU se distanțează atât de dreapta neo-liberală (centrată pe individ ca element iraţional şi impersonal), cât și de stânga ateistă, a cărei doctrină e construită pe negarea sensului unor principii morale perene. Dimpotrivă, Partidul România Unită (partid de centru, care consideră că binomul stânga-dreapta este depășit de istorie) se adresează persoanei libere și raţionale, familiei și comunității înzestrate cu memorie istorică și aspiraţii. Prin această ordine naturală Individ-Familie-Comunitate, este chemat la împlinire destinul colectiv al Neamului Românesc.

Familia este o instituție fundamentală, depozitară a moștenirii și memoriei specifice (trecutul) și totodată indispensabilă pentru formularea proiectului de societate (viitorul), spre realizarea binelui comun. Fără o raportare la acest bine comun, există riscul repetării tragismului istoriei recente: regresia spre colectivism (care neagă demnitatea persoanei) sau deriva individualistă (care neagă valorile comunitare). PRU înțelege că doar familia este locul ideal pentru manifestarea iubirii și a solidarității, asigurând stabilitatea și transferul între generații a ceea ce constituie structura de rezistență a comunității: continuitatea. Totodată, un străvechi „loc comun” în gândirea socio-politică arată că familia constituie cea mai important instituţie pentru forţa, stabilitatea şi durabilitatea statului.

De aceea, PRU recunoaște rolul primordial al familiei, întemeiată pe căsătoria heterosexuală și monogamă, pentru națiune, societate și civilizație și va acționa întotdeauna pentru protejarea și propășirea ei. Ne opunem căsătoriilor între persoane de același sex, precum și adopțiilor făcute de către ”cuplurile” de homosexuali. Protejarea familiei permite protejarea corespunzătoare a copiilor, pentru creșterea și afirmarea lor în atmosfera optimă a căminului, ai cărui stâlpi sunt părinții, mama și tatăl, egali în drepturi, diferiți și complementari.

Se impune asigurarea unei protecții speciale pentru familie având în vedere evoluția societății românești din ultimii ani, creșterea ratei divorțului, reducerea natalității, înmulțirea familiilor destrămate, monoparentale sau sărace, toate acestea afectând copiii într-un mod ce pune în pericol viitorul României. Experimentarea recentă cu structuri sociale paralele familiei și căsătoriei în câteva țări occidentale indică faptul că aceste structuri subminează familia, sunt dăunatoare copiilor, prejudiciază societatea în ansamblul ei și favorizează declinul social.

1. 5. Viața și demnitatea umană

Viața umană este atât un „bun comun” al societății, cât și un „bun privat”, de care se bucură fiecare și este recunoscută la nivel internațional ca un drept primordial, atribut inalienabil al ființelor umane și totodată valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului. În virtutea caracterului teonom specific ființei umane, dar și din punct de vedere ştiinţific, sociologic și psihologic, omul este om de la concepție, fiind o unitate psihosomatică unică şi irepetabilă,înzestrată inerent cu demnitate, care trebuie să se bucure, fără excepţie, de protecţie. Percepția perioadei comuniste, în care copilul era considerat încă înainte de naștere doar o rotiță pe șantierul „construirii socialismului”, ca și cea a post-comunismului de tip neo-liberal, care a permis și încurajat milioane de avorturi în exercitarea unei false libertăți lipsite de responsabilitate, se constituie în tragice experimente care au rănit grav națiunea și au alienat individul.

PRU consideră că dreptul la viaţă și demnitate al oricărei ființe umane trebuie să fie garantat și protejat prin lege începând din momentul concepției. Statul are datoria să recunoască, fără vreo discriminare, dreptul la viață al copilului nenăscut, la egalitate cu cel al tuturor celorlalți oameni. Fără copii nu doar că nu există progres sau creștere economică, dar societatea umană în sine nu poate exista. De aceea, PRU este preocupat de starea natalității din România, confruntată cu o criză demografică dramatică, provocată de scăderea natalității și de emigrare până la pragul la care pune în pericol existența fizică a națiunii române. Însă ideea larg vehiculată conform căreia bunăstarea – deziderat legitim al tuturor – va aduce cu sine o natalitate corespunzătoare este un mit, așa cum o arată situația din țările cu nivel de trai ridicat. În opinia PRU, numărul tot mai mic de copii născuți în România ține de modificarea abruptă, pe parcursul ultimelor 7 decenii, a modului în care românii înțeleg sensul vieții și se raportează la fizionomia morală și la destinul colectiv al neamului (ethos). Așadar, natalitatea este o problemă cultural și identitară, nu doar una economică, și trebuie adresată ca atare.

1. 6. Comunitățile naționale

Existența comunităților naționale își are justificarea profundă în voința Creatorului, întraga existență a umanității dovedind că oamenii nu se pot sustrage acestui mod de ființare fără dispariția lor ca entități distincte, fără pierderea definitivă a propriei lor identități. Națiunea nu poate fi înțeleasă ca o categorie istorică ci ca un dat ontologic, componentă funciară a constituției naturale a umanității. Conceptul de neam cu marile sale rezonanțe pentru spiritualitatea și cultura românească exprimă cel mai bine substanța ideii de comunitate națională, cu multitudinea sa de elemente definitorii: credință religioasă, unitate lingvistică, organizare socială, cultură specifică, unitate teritorială, etc.

Național-Democrația subliniază prioritatea dimensiunii spirituale a națiunilor și existența unei misiuni spirituale și culturale a acestora care trebuie să se exercite prin intermediul cadrelor instituționale democratice.

Comunitatea internațională se află în plin proces de definire și construcție a unui nou sistem organizatoric care poate fi caracterizat prin:

-          triumful democrației ca formă de organizare politică, pe fondul eșecului definitiv al al totalitarismului de orice tip;

-          recunoașterea generalizată a drepturilor și libertăților omului în întreaga lume;

-          impunerea principiilor economiei de piață, singurele care asigură dezvoltarea producției materiale și succesul economic;

-          respingerea formelor de agresiune, violență și a războiului ca modalități de reglementare a relațiilor dintre state;

-          căutarea unor mecanisme comunitare de coexistență și colaborare între națiuni, cel mai relevant exemplu fiind efortul de construcție a comunității economice europene (nu, însă și „Statele Unite ale Europei”, pe care le respingem cu fermitate);

-          căutarea unor formule de echilibru spiritual și cultural, care să garanteze realizarea și afirmarea liberă a ființei umane.

1. IV. CONCEPȚIA NAȚIONAL-DEMOCRATĂ CU PRIVIRE LA NAȚIUNEA ROMÂNĂ

1. 1. Începuturile civilizației

Spațiul dimprejurul lanțului carpatic a fost locuit din cele mai vechi timpuri consemnate de istorie.

Din diversele cercetări, teorii și interpretări cu privire la viața spirituală, culturală și materială, la organizarea socială și politică a daco-geților, reținem următoarele concluzii importante:

-          existența unei civilizații stabile și evoluate și a unui stat unitar și centralizat;

-          descendența românilor din dacii autohtoni și coloniștii romani așezați în Dacia după confruntările daco-romane și continuitatea unor elemente esențiale ale civilizației antice daco-getice în interiorul civilizației creștine românești.

1. 2. Civilizația română clasică

Prin creștinarea apostolică a poplației dintre Dunăre, Tisa, Nistru și Marea Neagră se naște Poporul Român, creator al unei civilizații proprii, definită prin următoarele coordonate fundamentale:

-          unitate spirituală – credința creștină;

-          unitate lingvistică – limba română;

-          prezența neîntreruptă într-un spațiu geografic distinct și delimitabil;

-          unitate organizatorică socială – comunitatea sătească;

-          un ansamblu armonic, unitar și stabil de tradiții și valori culturale, juridice, artistice, economice, politice;

-          organizare statală de tip voievodal.

Datele de care dispune cercetarea științifică permit descrierea unei societăți românești perfect organizate a cărei expresie sintetică și emblematică este satul, nucleu socio-teritorial autonom, deținător al unui fond complex și complet de date, tehnici și valori, definitoriu pentru civilizația românească clasică în ansamblul ei.

1. 3. Tranziția

Civilizația română clasică intră într-o fază de transformare odată cu apariția unor agresori mai bine organizați și dotați cu noi mijloace de agresiune, față de care civilizația tradițională nu mai deținea instrumente suficiente de protecție.

Comunitatea românească începe un lung efort de creare a unor instituții capabile să-și asigure conservarea, existența și dezvoltarea în noul context internațional.

Din secolul al XVIII-lea până astăzi poporul român a încercat să construiască un sistem instituțional adecvat noilor condiții istorice. Eforturile sale au fost întârziate sau blocate de agresiuni și presiuni externe care au vizat distrugerea structurilor sale fundamentale.

Trebuie remarcat faptul că în toate acțiunile lor – atât în vreme de pace, cât și în momentele de confrutare – românii au afirmat prioritar tocmai acele valori care i-au caracterizat în chip esențial în perioada clasică. Revoluțiile, toate marile mișcări sociale și naționale au avut un profund caracter creștin restaurator.

Revoluțiile românești nu au vizat dislocarea sau desființarea tradițiilor naționale, ci înlăturarea agresiunilor antiromânești și a efectelor lor, crearea condițiilor de realizare a unui cadru politic de afirmare a notelor profunde, naturale și firești ale Națiunii.

1. 4. Perspectivele istorice ale Poporului Român

Național-Democrația consideră că Poporul Român își va menține în noua eră ce se deschide, statutul său de protector al civilizației creștine, de creator și deținător al unui excepțional patrimoniu spiritual, cultural și material. Rolul românilor în societatea modernă se arată a fi prin excelență unul cultural, acțiunea lor civilizatoare aflându-se la începutul unui nou ciclu istoric.

Noua Generație are șansa și datoria de a sprijini împlinirea acestui destin istoric contribuind la trecerea în universalitate a fondului de experiență și spiritualitate al Poporului Român.

Noua Generație trebuie să abandoneze acea interpretare bolnăvicioasă și nejustificată care atribuie un caracter strict defensiv Națiunii Române, concepție întemeiată pe percepția incompletă, interpretare simplistă și neînțelegerea dimensiunilor și coordonatelor naționale românești.

Naționalismul românesc nu a avut un caracter static și cu atât mai puțin unul regresiv, ci, dimpotrivă, unul de proiecție ofensivă. El este mecanismul de protejare a acelor note, valori și instrumente capabile să asigure nu păstrarea în imobilitate și izolare a comunității naționale – lucru de altfel imposibil – ci tocmai menținerea direcției de afirmare și ascensiune, de realizare a scopului fundamental comunitar: susținerea ofensivei spirituale creștine.

Întreaga istorie românească este dovada unui spirit ofensiv prin excelență, dar ofensivă desfășurată fără mijloacele rudimentare și imorale ale violenței și agresiunii, ci cu instrumentele superioare ale actului de spiritualitate și cultură.

Național-Democrația se plasează pe pozițiile de ofensivă ale românismului, o ofensivă spirituală și culturală, aptă să contribuie la sporirea patrimoniului universal de valori și diversificarea procesului de conlucrare și apropiere internațională.

1. V. POZIȚIILE POLITICE FUNDAMENTALE ALE NAȚIONAL-DEMOCRAȚIEI

1. 1. Statul

Misiunea culturală a românilor nu va putea fi îndeplinită decât prin intermediul unui sistem instituțional democratic și eficient. Doctrina Național-Democrată acordă un rol esențial statului de drept ca principal instrument instituțional de asigurare a direcțiilor susținute de Poporul Român.

Statul trebuie să ajungă la o formă evoluată de de organizare, prin realizarea unor structuri necostisitoare și elastice care să asigure atât aplicarea și respectarea legilor, cât și desfășurarea nestingherită a potențialului creator național. Național-Democrația susține ideea novatoare a statului cultural, înțeles ca expresie modernă și stabilă a statului național român unitar, capabil să permită puterea în lucrare a energiei naționale, dezvoltarea materială a societății, echilibrul social și expansiunea spirituală și culturală a românismului.

Statul român nu se poate situa în afara competiției internaționale, ci trebuie să se angajeze cu fermitate și luciditate în sistemul de relații și colaborare dintre state, fără entuziasme facile și fără complexe sau prejudecăți.

1. 2. Legalitatea

Starea de legalitate este o necesitate fundamentală a existenței oricăror grupuri umane și cu atât mai mult a comunităților naționale și a statelor.

Partidul România Unită afirmă necesitatea desfășurării întregii vieți a societății în cadrul constituțional și susține toate acele acțiuni care vizează corecta aplicare a legilor Țării, condiție de neînlătutrat pentru evoluția societății românești, pentru apărarea și consolidarea democrației; ea își propune să contribuie la realizarea unui sistem legislativ prin care să fie asigurat cadrul necesar îndeplinirii dezideratelor naționale.

Partidul România Unită va urmări elaborarea cu maximă responsabilitate a inițiativelor sale legislative; structurile specializate ale PRU vor desfășura o acțiune de pregătire judicioasă a strategiei legislative, a participării la activitatea Parlamentului României.

1. 3. Instituțiile naționale fundamentale

Partidul România Unită apreciază că în structura organizatorică națională există trei instituții de o deosebită importanță, care necesită o atenție specială: Biserica, Școala și Armata. Deși deosebite esențial și structural, ele au în comun câteva trăsături importante: sunt generatore de ordine, echilibru, au rol de protecție și conservare, sunt, fiecare, vitale pentru existența națiunii.

Biserica Națională – centrul spiritual al românismului, se situează deasupra tuturor coordonatelor vieții civile. Pentru a-și menține rolul de garant al corectei orientări spirituale și morale, Biserica trebuie lăsată să-și afirme deplin vocația mistică, prin asumarea deopotrivă a funcției profetice și a celei păstrătoare a Tradiției.

Partidul România Unită consideră că Biserica trebuie ferită de ingerințele politicului și își face datoria de prim rang în a o respecta și proteja.

De asemenea, PRU crede că Națiunea Română are nevoie mai mult ca oricând de îndrumarea și sprijinul Bisericii și speră că Biserica își va spori intensitatea acțiunilor sale spirituale, pastorale și educaționale.

Societatea nu se poate lipsi de sfatul și îndrumarea Bisericii, față de care există pericolul uriaș al neantizării ființei umane și al dizolvării societății prin depărtarea de făgașul ordinii spirituale și al coerenței morale.

Partidul România Unită acordă respect și considerație tuturor confesiunilor religioase și apreciază că nu este de competența partidelor politice să intervină în raporturile interconfesionale.

Școala Românească – înțelegând prin aceasta ansamblul instituțiilor cu rol instructiv și educațional, constituie un instrument principal de conservare, rezistență și evoluție a comunității românești, însuși viitorul românilor depinzând într-o bună măsură de calitatea învățământului.

Partidul România Unită va acționa pentru perfecționarea sistemului educațional din România, folosind atât tradiția învățământului românesc, cât și experiența internațională contemporană.

Nu se poate concepe un program de dezvoltare a României fără a avea la baza un sistem educațional care să asigure buna întemeiere și organizare a inteligenței românești, dotarea societății cu instrumentele cele mai eficiente de cunoaștere, cercetare și aplicare a cunoștințelor.

Armata – în calitatea sa de instituție fundamentală în sistemul de apărare a Țării, trebuie situată în afara frământărilor și disputelor politice. Armata trebuie să se raporteze la întregul societății, niciodată la părți sau fracțiuni ale ei.

Partidul România Unită susține necesitatea întăririi și modernizării Armatei la nivelul necesar garantării independenței și suveranității României.

În acest sens, o condiție esențială este calitatea ofițerilor, care trebuie să se constituie într-un adevărat corp de elită al națiunii, caracterizat prin:

-          patriotism desăvârșit;

-          onoare și spirit de sacrificiu;

-          pregătire profesională excepțională;

-          conduită morală ireproșabilă;

-          înalt nivel de cultură;

1. 4. Partidele politice

Partidul România Unită își va orienta linia politică în direcția reformării din temelii a sistemului politic românesc, participând cu sinceritate la orice demers constructiv în direcția asigurării unei unități a forțelor naționale și

democratice și a unei definiri coerente și bine structurate a demersurilor politice. În același timp, vom combate cu fermitate flagelul corupției, care a transformat unele formațiuni politice în adevărate grupuri infracționale.

Partidul România Unită își propune să devină o formațiune politică angajată cu responsabilitate în acest proces, contribuind cu întreaga sa capacitate la realizarea oniectivelor majore ale națiunii. Național-Democrația reprezintă o perspectivă politică viabilă și de perspectivă, iar rolul pe care P.R.U. și-l asumă este să promoveze această doctrină într-un climat propice.

1. 5. Minoritățile naționale

Național-Democrația promovează o politică de deschidere față de grupurile minorităților naționale din România.

Loialitatea față de Statul Român, respectul și apropierea de valorile românești, încadrarea în sistemul instituțional democratic sunt acele condiții care, odată respectate, asigură colaborarea, apropierea și conlucrarea între toți cetățenii României.

Partidul România Unită este deschis cetățenilor de orice etnie care își manifestă acordul și înțelegerea față de scopul, obiectivele și Statutul PRU

1. VI. PRINCIPIILE CONSTITUTIVE ALE DOCTRINEI NAȚIONAL-DEMOCRATE

1. 1. PRINCIPIUL NAȚIONAL

Națiunea este considerată spațiul spiritual și fizic al autorecunoașterii individului și a grupurilor umane ca existențe distincte și concrete în ansamblul divers al umanității.

În concepția Partidului România Unită, această conștiință de sine este un element fundamental al existenței oricărei comunități, suportul profund al dezvoltării și afirmării sale în lume.

1. 2. PRINCIPIUL DEMOCRATIC

Este principiul care afirmă încrederea Partidului România Unită în democrație, aceasta fiind privită ca modalitate practică și eficientă de organizare și conducere a societății. Partidul România Unită susține democrația, respectarea libertăților și drepturilor omului, pluralismul politic; promovarea democrației este unul dintre obiectivele principale ale Partidului România Unită.

1. 3. PRINCIPIUL AFIRMĂRII SPIRITUALE

Potrivit acestui principiu, fiecare generație are datoria să-și definească direcția de afirmare, idealul istoric, îndatoririle față de ființa spirituală a comunității și propria identitate. Partidul România Unită însuși a apărut spre a ilustra o nouă formă de afirmare și expansiune a generațiilor: afirmarea prin lucrarea spirituală și implicarea conștientă în traseul existențial al umanității.

1. 4. PRINCIPIUL ETIC

Legea morală, izvorâtă din învățătura creștină, stă la baza concepției național-democrate. Se proclamă astfel respectarea și protejarea individului, garantarea demnității și libertății ființei umane.

Corectitudinea, îngăduința, onoarea, nonviolența, și, mai presus de toate, cultul adevărului - sunt normele morale în spiritul cărora se desfășoară toate activitățile și acțiunile Partidului România Unită.

1. 5. PRINCIPIUL INTER-NAȚIUNILOR

Acest  principiu se concretizează în respectul față de toate națiunile lumii, în promovarea spiritului de comunicare și conlucrare între etnii.

Ideea Națională, conștientizată și asumată, conduce la apropierea grupurilor etnice, în perspectiva unei vieți comunitare internaționale. Partidul România Unită subliniază dorința de fraternitate între comunitățile naționale și se opune oricăror forme de dominare politică supranațională și suprastatală.

1. 6. PRINCIPIUL COMUNITAR

La baza relațiilor din interiorul Partidului România Unită, cât și din întreaga societate, dincolo de interese individuale, dincolo de interesele individuale, dincolo de competiție și rivalități, firești de altfel, trebuie să se afle sentimentul solidarității umane, spiritul de comuniune, respectul și înțelegerea, acestea găsindu-și justificarea în conștiința participării la un destin comun.

În acest sens, experiența vieții comunitare tradiționale românești reprezintă un model perfect valabil, aplicare firească a perceptelor învățăturii creștine. De asemenea Partidul România Unită se așează pe direcțiile moderne de manifestare a comunității spirituale.

1. 7. PRINCIPIUL CONSERVATOR

România ocupată de sistemul comunist a fost supusă unei agresiuni istorice prin care s-a încercat dislocarea tradițiilor proprii. Partidul România Unită își propune să susțină toate acele acțiuni de restaurare a temeliei spirituale a colectivităților, în raport cu principiile organice de grupare omenească (familie, comunitate religioasă, rudenie, prietenie, cercuri și grupuri culturale, spirituale etc.).

1. 8. PRINCIPIUL EDUCAȚIONAL

Educația este un mecanism vital al societății, comunitățile umane clădindu-se și consolidându-se prin acțiuni educaționale conjugate. Într-o lume care ignoră de prea multe ori această evidență, Partidul România Unită își propune să fie un loc în care oamenii să se poată dezvolta liber, cultivând curățenia sentimentelor, maturitatea cugetării și tăria caracterului.

1. 9. PRINCIPIUL LEGALITĂȚII

Potrivit acestui principiu, întreaga activitate a Partidului România Unită se desfășoară cu respectarea legilor Țării, în virtutea considerentului că starea de legiuire reprezintă voința lui Dumnezeu și interesele Poporului Român.

1. 10. PRINCIPIUL COMPETENȚEI

În cadrul Partidului România Unită, competența este condiția esențială pentru accesul la orice funcție sau demnitate, precum și pentru ocuparea oricărui post de specialist, indiferent de nivel. Competența presupune conduită morală, pregătire profesională și capacitate de îndeplinire a atribuțiunilor specifice.

1. 11. PRINCIPIUL INSTITUȚIONAL-ORGANIZATORIC

Partidul România Unită are norme și reguli proprii, puse în funcțiune prin acordul liber și conștient al aderenților săi, ceea ce presupune asumarea integrală a unor responsabilități și îndatoriri. Disciplina internă este obligatorie pentru asigurarea stabilității structurii politice a Partidului România Unită, a eficienței acțiunilor sale.

1. 12. PRINCIPIUL UNITĂȚII

Partidul România Unită, după cum îi spune și numele, are un caracter unitar și indivizibil; în interiorul Partidului România Unită nu sunt posibile fragmentările, fracțiunile sau separatismul cu caracter politic.

De asemenea, Partidul România Unită acordă prioritate absolută intereselor generale ale poporului, în raport cu eventualele interese partinice proprii. Unitatea națională reprezintă un imperativ categoric pentru întreaga conduită politică a Partidului România Unită.

1. 13. PRINCIPIUL DIFERENȚELOR INTERNE ȘI AL MOBILITĂȚII INTERIOARE

Partidul România Unită este un teritoriu al manifestărilor politice creatoare, al inițiativei și de acțiune, în care individualitatea și personalitatea sunt cultivate și protejate. Unitatea se manifestă pe planul politic și al orientării generale și este garantată tocmai de capacitatea de diversificare și dezvoltare a activității aderenților.