Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dragnea, reguli stricte pentru ministri. Ce spune despre remaniere / VIDEO

Dragnea Liviu

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea vrea sa stabileasca reguli sptricte pentru ministri. Aceste reguli vor fi discutate luni, in cadrul BPN al PSD si vor urmari o buna informare a partidului cu privire la proiectele Guvernului. El a mai afirmat ca în partid nu s-a discutat posibilitatea remanierii unora dintre miniştrii Cabinetului Ponta.

"Nu s-a vorbit în partid despre remaniere şi, din câte ştiu, nici premierul nu are în gând vreo remaniere. Din punctul meu de vedere, acum, la momentul la care discutăm, nu e cazul. Mai târziu, vom vedea... Dar nu e vorba de evaluarea miniştrilor (la şedinţa BPN al PSD de luni - n.r.), ci de nişte informări pe care miniştrii trebuie să le facă la partid", a spus acesta, duminică, la Senat, după întâlnirea cu senatorii PSD.

Întrebat dacă activitatea ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, îl nemulţumeşte, Liviu Dragnea a explicat: "Nu am de ce să fiu nemulţumit. Au apărut foarte multe informaţii. Eu, dacă am o nemulţumire, o voi spune. În primul rând, mulţumirea sau nemulţumirea trebuie să o exprime primul-ministru. N-am auzit la primul-ministru că este nemulţumit de ministrul de Finanţe".

Acesta a ţinut să precizeze faptul că în şedinţa de luni a Biroului Permanent Naţional al PSD se va discuta despre necesitatea ca miniştrii să informeze constant partidul cu privire la proiectele lor.

"Faptul că noi, la BPN, am cerut şi vom cere unor miniştri să prezinte unele informaţii este un lucru corect şi aşa se va întâmpla de aici înainte, pentru că a avea susţine politică, pentru a avea susţinere în comunicare de la toţi membrii PSD în acţiunile guvernamentale, miniştrii trebuie să informeze partidul. (...) Noi nu putem susţine public nişte iniţiative de care aflăm la televizor. Primul-ministru ştiu că este deschis la această procedură, miniştrii ştiu că sunt deschişi. Este o mică schimbare a modului cum va relaţiona partidul cu Guvernul, dar în sensul bun şi pentru partid, şi pentru premier, şi pentru Guvern", a susţinut Dragnea. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.