Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grindeanu îi răspunde lui Iohannis pe tema fondurilor europene: 'Nu am BAROMETRUL stărilor sale'

iohannis grindeanu guvern

Premierul Sorin Grindeanu a declarat luni că preşedintele Iohannis este probabil îngrijorat de ceea ce s-a întâmplat anul trecut în privinţa fondurilor europene şi a adăugat că a discutat cu şeful statului de mai multe ori pe tema bugetului pe anul în curs.

"Mi-e greu să răspund, pentru că mă gândesc că domnul preşedinte Iohannis a avut asemenea întâlniri şi cu guvernul trecut. Noi încercăm acum să recuperăm ceea ce nu s-a făcut anul trecut. Am avut întâlniri cu preşedintele Iohannis, chiar mai multe, pe buget, aşa cum ştiţi, vreo trei, unde am spus ceea ce vedem noi ca şi proiecţie pentru anul 2017 din perspectiva fondurilor europene. N-am primit vreo solicitare din acest punct de vedere, o să vedem, dar în linii mari am comunicat atunci, eu şi ministrul Finanţelor, ceea ce vrem să facem pentru 2017", a detaliat premierul la Palatul Parlamentului, unde a participat la şedinţa coaliţiei de guvernare.

Citește și: Daniel Constantin anunță DECIZIA luată de Sorin Grindeanu în privința sa

Întrebat dacă au existat nemulţumiri din partea preşedintelui, premierul s-a arătat mirat.

"Nemulţumiri? Eu mă gândesc că au existat îngrijorări vizavi de ceea ce s-a întâmplat anul trecut, eu nu am barometrul stărilor domnului preşedinte. Noi ne-am propus foarte mult faţă de ceea ce s-a întâmplat anul trecut, tocmai de aceea am acest plan de a urmări progresul pe care îl facem din punct de vedere al fondurilor europene, un domeniu pe care ne axăm foarte mult. Până la sfârşitul lunii, de exemplu, vor fi lansate patru noi ghiduri, a fost trimisă spre auditare zilele trecute documentaţia pentru trei Autorităţi de management, în aprilie vor fi lansate alte ghiduri. Sunt progrese pe care le facem. Având în vedere situaţia de unde am venit, progresele chiar sunt vizibile şi trebuie să continue în acelaşi ritm", a explicat Grindeanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Roma, că are de gând să discute cu Guvernul despre absorbţia de fonduri europene de către ţara noastră.

"Se apropie cu paşi repezi perioada când se negociază următorul buget şi cu absorbţia pe care o avem acum tare mă tem că nu vom fi în pole position, cum se spune, adică vom fi cu cărţi proaste în mână. Am de gând să discut aceste chestiuni cu Guvernul în săptămâni următoare. Nu am vrut să mă grăbesc foarte, foarte tare, fiindcă la început Guvernul s-a ocupat de cu totul alte lucruri, vă amintiţi, Ordonanţa 13, 14 şi aşa mai departe. Pe urmă, au început uşor, uşor să lucreze ceva şi da, am de gând să-l invit pe prim-ministru, cu cine doreşte domnia sa, la o discuţie pe absorbţia fondurilor europene. Cred că aici, dacă vrem să contăm în 2019, când avem Preşedinţia Consiliului Uniunii, chiar trebuie să ne facem temele mult mai bine", a răspuns şeful statului unor întrebări ale jurnaliştilor privind Consiliul UE şi gradul de absorbţie de fonduri europene de către România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.