Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul anunţă ce se va întâmpla cu ajutoarele sociale

romaniatv.net
guvern ciolos

Guvernul este preocupat de sprijinirea familiei şi de asigurarea unui echilibru în acordarea ajutoarelor sociale, se arată pe pagina de Facebook a instituţiei, context în care se fac precizări legate de acest tip de asistenţă socială. ''Cetăţenii cu venituri reduse ne întreabă cum pot beneficia de ajutor pentru susţinerea familiei, care sunt condiţiile de acordare şi în baza cărui act normativ pot solicita acest sprijin", explică Guvernul demersul său, conform Agerpres.

 

Potrivit Executivului, de acest ajutor financiar pot beneficia familiile fără venituri sau cu venituri reduse şi o situaţie materială precară, care au în creştere şi îngrijire copii cu vârsta până la 18 ani şi care locuiesc împreună cu părinţii.

 

"Sunteţi eligibili pentru acest tip de asistenţă socială dacă îndepliniţi anumite condiţii care se referă la situaţia familială (componenţa familiei şi statutul social al fiecărui membru) şi situaţia materială a familiei. Pentru a primi alocaţia de îngrijire a familiei trebuie să întocmiţi un dosar pe care îl depuneţi la direcţia de asistenţă socială din primăria unde domiciliaţi. Dosarul trebuie să cuprindă o cerere şi declaraţie tip, însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia şi, după caz, privind frecventarea cursurilor şcolare de către copiii aflaţi în întreţinere care se înregistrează la primăria localităţii în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi are reşedinţa familia", potrivit sursei citate.

 

Executivul precizează că la stabilirea venitului net lunar al familiei se iau în considerare toate veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de acordare, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale.

 

"Venitul mediu lunar/membru de familie, până la care se acordă alocaţia pentru susţinerea familiei, este de 530 lei. De asemenea, dacă familia deţine în proprietate, închiriere, comodat sau altă formă de folosinţă bunuri care depăşesc nivelul celor prevăzute în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social (...) nu beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei. Baza legală pentru acordarea acestui sprijin financiar este reprezentată de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei republicată", mai spune Guvernul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.