Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Modificări la legea antifumat, discutate în Comisia pentru sănătate

facebook.com
fumat

Mai mulţi deputaţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale au susţinut, marţi, la şedinţa Comisiei pentru sănătate de la Cameră, respingerea iniţiativei legislative a senatorului PNL Daniel Fenechiu referitoare la relaxarea prevederilor legii pentru combaterea consumului de tutun şi au făcut propuneri de amendare a legii, printre care interzicerea fumatului şi în autovehiculele în care se află minori şi femei însărcinate.

Preşedintele Asociaţiei ''Mame pentru Mame'', Ana Măiţă, a propus un amendament prin care interzicerea fumatului să fie extinsă şi în autoturismele în care se află copii sau femei însărcinate, iar deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a anunţat că va prelua acest amendament. ''Se interzice fumatul în toate spaţiile închise, spaţiile de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, precum şi în autovehiculele în care se află minori sau femei însărcinate. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele pentru deţinuţi, din penitenciarele de mare siguranţă'', prevede amendamentul.

Ea a explicat că, prin acest text, se asigură dreptul prevăzut în articolul 49 din Constituţie prin care copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi asistenţă, în realizarea drepturilor lor. "Având în vedere expunerea crescută la substanţele toxice din fumul de tutun, în condiţiile restrictive din punct de vedere al ventilaţiei, specific autovehiculelor, dar şi imposibilitatea minorului şi a fătului nenăscut de a se apăra în faţa acestor agresiuni, este datoria morală şi legală a adulţilor să îi protejeze'', a mai spus aceasta.

Tudor Ciuhodaru, deputat PSD, a precizat că îşi asumă promovarea amendamentului şi votează împotriva proiectului iniţiat de Daniel Fenechiu. Medicul Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii, a propus ca persoanele internate în spitalele de psihiatrie în baza unor hotărâri judecătoreşti să beneficieze de locuri de fumat. "Persoanele din spitalele de psihiatrie, internate cu boli psihice, contrar voinţei lor, şi anume pe baza unei hotărâri judecătoreşti, trebuie să beneficieze de locuri de fumat, în condiţii de siguranţă şi în condiţiile în care niciun alt bolnav şi nici personalul medical să aibă acces'', a spus Ciobanu.

Ea a adăugat că nu este vorba de o prevedere pentru toate persoanele din spitalele de psihiatrie, ci numai de cele internate în baza unei hotărâri judecătoreşti. ''Aceste persoane cu boli psihice au totuşi dreptul de a consuma un produs legal şi nu au voie să iasă din incinta spitalului'', a motivat propunerea medicul Magdalena Ciobanu. Comisia pentru sănătate urmează să ia o decizie în privinţa iniţiativei legislative şi a propunerilor de modificare a legii antifumat în una dintre şedinţele următoare.

Proiectul iniţiat de Daniel Fenechiu modifică Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea consumului de tutun în sensul că ar permite fumatul în spaţii special amenajate şi ar redefini "spaţiul închis" în care nu se poate fuma, conform Agerpres. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a declarat, marţi, că legea fumatului trebuie să rămână nemodificată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.