Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noiembrie: luna Festivalului de Muzică Veche București

fmvb

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Festivalul de Muzică Veche București a devenit al doilea festival cultural al Bucureștilor (conform „Barometrului”, respectiv „Studiului” de consum cultural realizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală și ARCUB) și cel mai important eveniment dedicat muzicii vechi din sud-estul Europei.

Festivalul se desfășoară pe parcursul lunii noiembrie și este dedicat promovării „Noutății muzicii vechi”. Programul din acest an (1-28 noiembrie) conține trei serii de evenimente conceptuale dedicate muzicii vechi (medievală, renascentistă, barocă, bizantină, gregoriană).

Festivalul debutează la Palatul Bragadiru cu seria Early Music Winds (1-4 noiembrie). Aceasta este formată din patru concerte consecutive dedicate familiilor de instrumente istorice de suflat (oboi, flaut drept, flaut traversier, corn natural). Câțiva dintre cei mai renumiți interpreți, profesori și colecționari acompaniați de ansamblul belgian de muzică veche, Il Gardellino, vor dezvălui o parte din amintirile purtate de instrumentele lor peste țări și mări și timpuri străvechi. Seria este organizată în parteneriat cu Comunitatea Flamandă (Belgia) și Koninklijk Conservatorium Brussel.

Conceptul celei de a doua serii - Movie Gala Clavecinissimo (7-11 noiembrie) propune un nou orizont de experimentare prin cinematografie și restaurarea unui inestimabil instrument din patrimoniul național. Seria prezintă cinci filme dedicate unor povești ale muzicii vechi, cu minunate interpretări muzicale (Gustav Leonhardt, Jordi Savall etc) în cele mai frumoase spații de proiecții din București. „Movie Gala Clavecinissimo” are ca scop principal strângerea de fonduri pentru restaurarea clavecinului istoric Ruckers - Taskin aflat în patrimoniul Muzeului Național Peleș.

Baroque Concerts, cea de-a treia serie a Festivalului, prezintă șase evenimente de înaltă ținută în câteva dintre cele mai frumoase săli de concert ale Bucureștiului: Sala Atelier (Teatrul Național București), Sala Radio, Sufrageria Regală (Muzeul Național de Artă) și Salonul Cherchez (Muzeul Național Cotroceni).

Printre artiștii invitați în ediția 2016 se află nume importante ale muzicii vechi europene: Orchestra barocă a Uniunii Europene (EUBO), Orchestra barocă „Il Gardellino” (Belgia), Marcel Ponseele (oboi baroc), Jan de Winne (flaut traversier), Xavier Diaz Latorre (lăută), Andrew Lawrence-King (harpe istorice), ansamblul de dansuri istorice Passeggio (Cluj), ansamblul Codex (Sg. Gheorghe) și formația de muzică veche românească Trei Parale.

Festivalul de Muzică Veche București este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB și este finațat de Ministerul Culturii. Informații complete despre program, bilete, abonamente și donații se găsesc la adresa earlymusic.ro.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.