Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nordul Africii este principala sursă de combatanţi jihadişti

isis

Cel puţin 1.500 de marocani ce sunt şi cetăţeni europeni şi au reşedinţa într-un stat din Uniunea Europeană s-au alăturat grupării jihadiste Statul Islamic, scrie luni presa din Maroc, citată de agenţia EFE.

Cifra a fost anunţată la sfârşitul săptămânii trecute în cadrul unui forum internaţional de securitate desfăşurat la Marrakech. Conform informaţiilor prezentate, dintre cei 1.500 circa 450 sunt cetăţeni francezi şi cel puţin 250 sunt olandezi. De altfel, din Franţa a plecat un contingent important de jihadişti care luptă în prezent alături de gruparea Statul Islamic în Siria şi Irak, numărul estimat al acestora fiind de circa 1.800.

Potrivit surselor participante la aceeaşi conferinţă, s-au alăturat jihadiştilor alţi circa 1.500 de marocani, dar care nu au dublă cetăţenie şi au reşedinţa stabilă în Maroc. Dintre aceştia, aproape o treime, circa 490, au murit în zona de conflict, iar alţi 290 au revenit în Maroc, unde se pare că au fost arestaţi. Pe de altă parte, autorităţile de la Rabat au destructurat mai multe celule teroriste şi estimează că la ora actuală între 300 şi 500 de marocani intenţionează să plece în Siria sau Irak pentru a lupta alături de jihadişti. Dar aceste două ţări nu sunt singurele spre care se îndreaptă persoanele atrase de islamismul radical, unii marocani recrutaţi de jihadişti intrând în rândurile grupărilor acestora din Libia, Afganistan şi Mali. Experţii participanţi la forumul de la Marrakech au mai atras atenţia asupra faptului că nordul Africii este principala zonă de provenienţă a combatanţilor jihadişti aflaţi în prezent în Siria şi Irak, iar în rândurile grupării Statul Islamic luptă islamişti proveniţi din 67 de ţări, anunță Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.