Ministrul de Interne Petre Toba a solicitat o analiza a actului de comanda din Departamentul pentru Situații de Urgență condus de Raed Arafat și aflat în cadrul Ministerului de Interne.
"Pentru eficientizarea activității am cerut să se efectueze o analiză a modului în care se exercită actul de comandă la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență județene", a anunțat ministrul.
Totodată, ministrul a cerut, pe linie de comandă reevaluarea sistemului actual de management al situațiilor de urgență prin prisma simplificării fluxului informațional-decizional atât la nivel central, dar și teritorial, astfel încât să se realizeze un sistem unitar de conducere pe paliere de management conform competenței și responsabilității, informeaza curentul.info.
"După un astfel de moment trebuie să ne facem propriile analize de sistem cu imparțialitate, rigoare și asumare și să ne îmbunătățim acțiunile din lecțiile învățate. O primă evaluare a fost finalizată, impunându-se o sistematizare a reglementărilor legislative, o readaptare a standardelor și procedurilor, precum și un flux informațional și decizional simplificat. (...)
"Primele rezultate pe linia debirocratizării au apărut deja. Astfel, din analiza celor 18 ordine interne din domeniul situațiilor de urgență, a rezultat că sunt necesare doar patru — clare, cuprinzătoare și pe înțelesul tuturor celor care sunt chemați să le aplice. Un astfel de proces de sistematizare se impune și în planul legislației de nivel superior, în condițiile în care sunt 12 acte normative — legi, hotărâri de guvern și ordonanțe care reglementează domeniul situațiilor de urgență. Am dispus ca până la sfârșitul lunii iunie să se finalizeze rescrierea actelor normative din domeniu prin care să se realizeze armonizarea, simplificarea și unificarea acestora", a spus ministrul.
Aceste afirmatii dau nastere unor zvonuri ca Raed Arafat ar putea fi vizat de o demitere.
___
Și o reacție din partea scriitorului Alexandru Petria:
”Unul celebru, pe numele său Băsescu, a încercat și a luat-o în freză. Bag de seamă că-l mănâncă pielea și pe al doilea, ministrul de Interne Tobă. Cică e nemulțumit de activitatea doctorului Arafat și a SMURD-ului. Ca să fie fără ocolișuri, plagiatul e furt, iar Tobă a plagiat. În România condusă de tehnocrați, unde primează valoarea- nu?, un ministru hoț încearcă înlăturarea unei personalități de anvergură. Care a înființat o instituție vitală, salvatoare de vieți. Felicitări, domnule premier Cioloș!”, a spus el pentru STIRIPESURSE.RO