Premium
Marele regizor Mircea Daneliuc va fi celebrat la Festivalul de la Salonic (6 - 15 noiembrie), în cadrul secțiunii Balkan Survey.
Festivalul Internațional de Film de la Salonic, ajuns la cea de-a 56-a ediție, este unul dintre cele mai mari din Europa. Selecția cuprinde câteva dintre cele mai noi și mai apreciate filme din întreaga lume, iar numeroase personalități au fost celebrate în cadrul unor retrospective.
La festivalul de la Salonic publicul va avea ocazia să urmărească câteva din filmele semnate de Mircea Daneliuc, respectiv 'Cursa' (1975), 'Vânătoarea de vulpi' (1980), 'Probă de microfon' (1980), 'Croaziera' (1981), 'Iacob' (1988), 'Patul conjugal' (1993), 'Această lehamite' (1994), 'Senatorul melcilor' (1995) si scurtmetrajul 'Dus-întors' (1972).
Născut în 1943 în Hotin, azi Ucraina, Daneliuc a urmat inițial studii de filologie, apoi a absolvit cursurile de regie de film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1972. Portofoliul său cuprinde 17 lungmetraje, dintre care 16 semnate și în calitate de scenarist, 11 apariții ca actor, opt piese de teatru scrise și patru regizate, romane și volume de proză scurtă.
Filmele sale au fost proiectate în marile festivaluri: Cursa a rulat la Belgrad, Cairo, New Delhi, Moscova, Barcelona, Senatorul melcilor a concurat pentru Palme d'Or; Glissando a fost selecționat la Veneția; Vânătoarea de vulpi, Iacob și Patul conjugal au participat la Berlin, iar Probă de microfon a fost prezentat la Atena, Los Angeles și Roma. Iacob a primit și două nominalizări la premiile Academiei Europene de Film, pentru Cel mai bun film și Cel mai bun actor (Dorel Vișan), în 1988.
Mircea Daneliuc ne-a trimis la redacție un text în care povestește ce a pățit ieri la Institutul Cultural Român, care trebuia să suporte o parte din cheltuielile deplasării. Îl redăm în totalitate:
”BLEOJDÉ, DOMNULE BOROIANU, BLEOJDÉ!
S-aveți poftă, domnule Radu Boroianu! Permiteți să mă exprim ca poporul român în înțelepciunea-i verificată. Azi am trecut pe la dvs., la sinecură. Eram programat să-mi iau banii de hotel pentru Salonic, nu eu v-am rugat și nici pentru c-ați fi aranjat dvs. ceva cultural, cu vreun film de-al meu sau vreo carte tradusă, nici vorbă, nu fac parte din partiduț, însă mi-au organizat grecii o retrospectivă, hai să-i zicem omagiu, nu numai al meu, dar și țărișoara, you know... Ce credeți că fac? Mă legitimez la poartă și fac labirintul spre casierie. Închisă. Deși avea grilaj tras. Ceea ce însemna că ministra se alimenta prin apropiere. Greșisem ora, venisem la 12,30; casieria, scrie, e între 13 și 15. Dvs. ce-ați fi făcut? Merita să mai vin înc-o dată?... Fuck, mă bag în mașină și ascult știri culturale o jumătate de oră. Pe urmă, revin. Tot închis. Dar era 13 și 10... Tot cu grilajul sumes. Mai casieresc un sfert de oră și plec. Cobor la portar și-i spun că vreau să vorbesc cu Financiarul, plătesc. Daʹ de ce? Ca să vă dacă casieria ― iertare pentru căca! ― e funcțională. N-aveți voie. Nu-i cumva deptul meu? Să vină doamna, eu sunt portar. O cheamă pe Doamna, ceva extrem de măreț, de un mare volum, cred că e cel puțin plutonier-adjutant în alt loc unde s-ar putea să lucreze cu jumătate de normă. A venit din subsol, mestecând. Constat imediat că n-am voie să sun nicăieri, aici e ICR, nu ce crezi dumneata! Casiera-i la bancă. La 1,30?!! Cu open grilajul?! Da. Bun, mă duc să mă descurce domnʹ Boroianu, recte dvs., și urc spre unde conduceți. Se iau după mine de parcă l-aș fi ultragiat pe Prea-Fericitul. Pun mâna pe clanță și intru în secretariat cu securitatea pe urme: nu-i voie, strigau, ne-am opus! Secretariatul e gol. Apar, într-un târziu, două prizărite care moțăiau în odaia de-alături. Le spun care-i durerea, aș vrea să vorbesc cu Financiarul, dacă există și nu deranjez. Nu-i voie, casiera-i la Trezorerie... Anunțați-mă, zic, d-lui Boroianu, adică dvs., stimate domn Președinte. Dar cine sunteți? Le mai spun o dată, deși eram sigur, după cum arătau, că nici nu știau, nici n-au reținut. Există, poate, și alte criterii de angajare, nu numai cele din vecinătatea culturii, scuzabil. Bagă una capul în cabinet și iese de-acolo pleoștită: Nu vă poate primi, Domnul Președinte Mănâncă...
Vai, pardon !! Cât naiba mâncați, bre?! Vă plătesc ca să v-ascult clefăind? Cămilelor! De ce-ați mai luat sinecura asta, în puiii mei, dacă nu mâncați și pe-acasă? Doina Uricariu, greșita dvs. de la NY, i-a batjocorit pe Țuculescu, Petria și Stoiciu, și n-ați reparat nimic până azi! A apărut și ea, săraca, pe bază de PNL, ca majoritatea. Păi să nu vă F.. f... fff.....ffff!!! Ce instituție-i asta? Cât dracu mâncați? Puneți pe ușă: potol 13-16. Dacă nu s-ar ști că roadeți incontinent, poate n-ar îndrăzni nici ofițereasa; ai ciupit sinecura, ține-o și pup-o, vrei să umpli și mațul, aperte, cu zice strămoșul?! Acum, băgați cât mai merge, se fac jocuri noi. Și alt acronim n-ați găsit, ICR? De ce l-ați mai dat pe Patapievici afară, că nu era cu nimic mai puțin ticălos? Luați-vă banii și dați-le întrebuințarea aceea! Poftă mare, atâta vă spun!
Mircea Daneliuc”
