Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stratfor: Cum va arăta lumea în următoarele trei luni

glob sah

Adevarul:

Comerţul va fi în atenţia multor lideri în următoarele trei luni în contextul în care noua administraţie de la Washington a trecut de perioada de acomodare la Casa Albă, notează agenţia Stratfor în previziunile sale pentru următorul trimestru.
Cu toate că preşedintele american, Donald Trump, pare împotmolit din cauza bătăliilor din Congres şi acuzaţiilor privind legăturile sale nepotrivite cu Rusia, echipa lui va încerca să îndrepte din nou atenţia spre chestiunile de natură comercială.
Washingtonul îşi va clarifica strategia privind limitarea manipulării de monedă în străinătate, dar şi referitor la înăsprirea aplicării legilor comerciale existente şi la renegocierea NAFTA (Acordul Nord-American de Comerţ Liber).
Dar incertitudinea legată de intenţiile Casei Albe va persista, ceea ce îi va determina pe principalii parteneri comerciali ai SUA să caute să-şi construiască relaţii economice în alte părţi ale lumii.
În acelaşi timp, unii vor miza pe cooperarea în materie de securitate şi pe promisiuni de investiţii pentru a intra în graţiile Washingtonului sau măcar pentru a încerca să se pună la adăpost de măsuri punitive în sfera comercială. China va face parte din această categorie, încercând să folosească în avantajul său influenţa economică asupra Phenianului, precum şi starea de îngrijorare creată pe fondul programului nuclear nord-coreean.
Iar Casa Albă va face ce va putea pentru a determina impunerea de noi sancţiuni la adresa încăpăţânatei vecine a Chinei, poate chiar ameninţând să-şi întărească ajutorul militar acordat Taiwanului pentru a forţa mâna Beijingului, anticipează Stratfor.
Dar chiar şi dacă Washingtonul va obţine ce-şi va dori, un regim mai dur de sancţiuni va încetini prea puţin progresul programului nuclear al Coreei de Nord. În acest caz, Statele Unite nu vor avea de ales şi vor fi nevoite să creeze un factor de descurajare militară a Phenianului, o mişcare ce va adânci ruptura dintre Washington şi Beijing.
Atacul administraţiei Trump asupra bazei aeriene din Siria a fost menit şi să demonstreze Beijingului şi Phenianului că Washingtonul este dispus să recurgă la acţiuni militare dacă este pus în situaţia de a face acest lucru.
Pe de altă parte, deşi atacul a transmis un semnal puternic adversarilor SUA, acesta a complicat relaţiile SUA-Rusia pe câmpul sirian de luptă.
În cele ce urmează, Moscova va încerca să folosească riscul crescut de coliziune pe terenul de bătălie din Siria şi lupta împotriva Statului Islamic pentru a aduce Washingtonul la masa negocierilor, însă SUA îşi va limita concesiile.
Iar Kremlinul va privi cu şi mai puţină încredere un dialog cu Occidentul, mai ales în contextul în care problemele sale interne se acumulează.
În condiţiile în care SUA şi Rusia vor limita activitatea Turciei în Siria, Ankara îşi va îndrepta tot mai mult atenţia spre nordul Irakului, unde conflictul dintre forţele kurde şi cele arabe creşte în intensitate. Totodată, regiunea Kirkuk, bogată în petrol, rămâne un punct-cheie în competiţia pentru influenţă dusă între Turcia şi Iran.
Washingtonul va sprijini statele sunnite, conduse de Arabia Saudită, încercând să creeze un echilibru cu Iranul şiit, dar acordul său nuclear cu Teheranul va rămâne intact, previzionează Stratfor.
În acest timp, Arabia Saudită şi aliaţii săi din Consiliul de Cooperare al Golfului vor menţine reducerea producţiei de petrol a OPEC pentru încă şase luni. Iar preţurile stabile ale ţiţeiului vor da un răgaz guvernului Venezuelei, care se confruntă cu probleme economice, pentru a-şi putea face un pic de ordine în finanţe.

Digi24:

Fostul prim-vicepreşedinte al PNL Ludovic Orban i-a criticat, marţi, pe liderii celorlalte partide de dreapta, spunând despre Călin Popescu Tăriceanu că ”atârnă ca un scalp la cingătoarea pieilor rosii. Ludovic Orban a afirmat, în discursul ţinut la conferinţa de alegeri a conducerii PNL Prahova, că PSD îşi doreşte o Românie ”în genunchi” şi români dependenţi de ajutoare sociale şi de pomeni de la stat.
”Nu putem progresa astfel. Dacă ne uităm pe scena politică, ce vedem împotriva mafiei roşii? Două partide de tip lider ai căror lideri sunt cei care au distrus de fapt alianţa DA, orgoliile lor şi dorinţa lor de putere: Tăriceanu, care atârnă ca un scalp la cingătoarea pieilor roşii şi a ajuns să fie o ruşine pentru cei care au crezut în el atâta timp cât îi minţea că e liberal şi un Băsescu care, de fapt, are aceeaşi agendă ca şi actualul partid de guvernământ”, a spus Orban, citat de News.ro.
Fostul deputat liberal, care în primăvara anului trecut a fost anunţat drept candidat la Primăria Bucureşti, iar ulterior s-a retras din cursa electoral după ce DNA a început o anchetă în privinţa sa, a criticat şi USR. Fără a pronunţa numele acestui partid, Orban a spus că formaţiunea politică a fost ”fabricată” în contextul candidaturii sale cu şanse de a câştiga Primăria Capitalei.
”Mai este un ghiveci politic fabricat. Fabricat şi v-o spun cu toată tăria. Suntem în data de 11 aprilie, pe 11 aprilie în urmă cu un an, candidatul Partidului Naţional Liberal era scos din cursa pentru Primărie, în condiţiile în care era evident că există şanse pentru câştigarea Primăriei Capitalei. A fost fabricat un ghiveci care să arate că are laolaltă de la ecologişti care bat cu sticla în asfalt până la neo-marxişti, de la indivizi care sunt anti-globalizare până la inşi care nici măcar nu ştiu ce sunt, pentru că dorm în marea majoritate a timpului în Parlament”, a mai spus Orban.

Ziarul Financiar:

“În ultimele săptămâni, au existat discuţii în spaţiul public, cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private. Drepturile tale de participant la Pilonul II pot fi influenţate de decizii politice precum îngheţarea valorii procentului din venitul brut aferent contribuţiei la fondul de pensii, blocarea parţială sau integrală a virării acestei contribuţii sau naţionalizarea sumelor acumulate până acum în conturile viitorilor pensionari. De aceea, este important să urmăreşti permanent ce se întâmplă cu pensia ta şi să te implici activ în demersurile de economisire suplimentară pentru un trai decent la bătrâneţe.”
Mai mult, compania se angajează să facă “toate demersurile posibile” pentru a apăra dreptul la proprietate asupra acestor bani.
Contribuţia la Pilonul II de pensii obligatoriu este de 5,1% din salariul brut. Contribuţiile au început în 2007, iar astăzi au în active circa 7 miliarde de euro în numele a 6,8 milioane de participanţi, ceea ce înseamnă în medie circa 1.000 de euro pentru fiecare participant. Legea de plată a pensiilor private încă nu există. Primii bani vor fi plătiţi abia după 2025.
Ungaria şi Polonia, deşi au fost precursoare în această piaţă, au desfinţat fondurile de pensii private pentru că au considerat că statul nu făcea decât să emită titluri de stat pe care acestea din urmă le cumpărau şi aceasta contribuia la creşterea datoriei publice.

RFI:

In Franţa, unde sondajele o plasează în continuare pe Marine Le Pen în fruntea tuturor candidaţilor la primul tur de scrutin, unii editorialişti se întreabă dacă nu cumva Constituţia franceză acordă puteri prea mari preşedintelui. Cotidianul Le Monde publică un articol care constituie un semnal de alarmă în acest sens.
Există un pericol real pentru democraţie în Franţa dacă la Palatul Elysée s-ar intala un preşedinte cu tentaţii autoritare, cum ar fi Marine Le Pen, acesta este sensul avertismentului. Semnatarii articolului îşi amintesc că şi în Germania, în 1933, Republica de la Weimar a dispărut, înghiţită de un regim monstruos, după ce reprezentantul acestuia a venit în mod democratic la putere. Constituţia actuală a Franţei, datînd din 1958, a fost, la ora aceea, concepută oarecum pentru Generalul de Gaulle.
Există, în legea fundamentală franceză, un faimos articol cu numărul 16 care prevede o situaţie de excepţie: şi anume ca un singur om, mai precis preşedintele, să cumuleze integralitatea puterilor, atît cea legislativă cît şi cea executivă. De Gaulle a recurs de altfel la el în 1961 în urma unui tentative de putsch militar.
Cotidianul Le Monde consideră însă că atfel de situaţii extreme de natură să-i permită unui preşedinte francez să-şi asume toate puterile pot fi şi manipulate, create sau inventate. Iar într-un astfel de context Franţa ar putea fi “împinsă” într-o logică anti-democratică, aşa cum face de altfel Vladimir Putin în Rusia. “Nici Parlamentul, nici Consiliul Constituţional, nici judecătorii nu ar fi în măsură să se opună unei utilizări arbitrare a articolului 16, ale cărui pericole au fost denunţate de la început, dar fără efect” scrie Le Monde.
Concluzia ar fi că atîta timp cît în cursa pentru Palatul Elysée se prezintă lideri care sunt veritabili democraţi, nu există nici un pericol, dar că actuala Constituţie este mult prea generoasă cu funcţia prezidenţială ca să i se poată conferi aceasta Frontului Naţional.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.