Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Valeriu Zgonea atacă PSD cu Regulamentul: E un jihad NECONSTIȚIONAL

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, contestă cererea de revocare depusă de grupul deputaților PSD și susține că aceștia nu pot cere revocarea sa pentru că în acest moment ar fi deputat neafiliat, odată cu excluderea din PSD.

Cei din PSD susțin, însă că Regulamentul Camerei Deputaților le dă dreptate și pot solicita revocarea lui Zgonea, tot ei fiind cei care l-au susținut pentru funcția de președinte.

”Art. 26

Preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia îi aparţine preşedintele.

Art. 27

(1) Propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor se depune la Biroul permanent, care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 26, şi introduce în proiectul ordinii de zi a următoarei şedinţe a Camerei Deputaţilor propunerea de revocare. În cadrul dezbaterii asupra propunerii de revocare vor lua cuvântul liderul de grup care a cerut revocarea şi, la cerere, câte un reprezentant al celorlalte grupuri parlamentare şi preşedintele Camerei Deputaţilor.

(2) Preşedintele Camerei Deputaţilor căruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau cea a plenului în care se discută revocarea sa. El va fi înlocuit prin votul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de unul dintre vicepreşedinţi.

(3) Dacă propunerea de revocare este aprobată de plenul Camerei Deputaţilor, se organizează alegerea unui nou preşedinte, în conformitate cu prevederile art. 22”, se arată în Regulamentul Camerei Deputaților.

În schimb, Valeriu Zgonea susține că acțiunea PSD este un act de ”jihadism neconstituțional” și a arătat că aceștia au pus căruța înaintatea boilor. Adică, prima dată l-au exclus și abia apoi vor să îi retragă sprijinul pentru funcția de președinte al Camerei, ori, în acest moment, el nu mai este membru al PSD.

 

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.