Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

47 de adăposturi de protecţie civilă sunt funcționale la nivelul judeţului Harghita

adapost aerian

Un număr de 47 de adăposturi de protecţie civilă sunt funcţionale la nivelul judeţului Harghita, ele fiind verificate periodic de către specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi de autorităţile locale.

"La nivelul judeţului Harghita sunt în evidenţă 47 de adăposturi de protecţie civilă, dintre acestea 17 se află în municipiul Miercurea Ciuc. Aceste adăposturi de protecţie civilă sunt amenajate în subsolurile unor blocuri şi ale unor instituţii publice, scopul acestora fiind de protecţie a cetăţenilor în cazul unor accidente chimice sau atacuri militare aeriene. Marcajul este bine-cunoscut, acel triunghi albastru într-un pătrat portocaliu, iar dacă acest semn se află pe un bloc înseamnă că acolo se află un adăpost de protecţie civilă. Aceste adăposturi de protecţie civilă care sunt amenajate în subsolurile blocurilor pot fi folosite de către locatari în alte scopuri, însă acestea ar trebui să fie eliberate în 24 de ore de la producerea unui asemenea eveniment", a declarat marţi, presei, purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, potrivit Agerpres.ro.

Citește și:  ZIUA Z la PSD. Se va decide cu toate cărțile pe masă - ANTICIPATE sau Guvernul Cîțu. Care sunt riscurile și cum afectează deciziile procurorilor deciziile

Potrivit acesteia, majoritatea adăposturilor de protecţie civilă sunt la oraşe, dar există câteva şi la sate, locul exact în care se află, inclusiv cu coordonatele GPS, fiind disponibil pe site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

"Pe site-ul IGSU este lista acestor adăposturi de protecţie civilă la nivelul fiecărui judeţ, cu locaţia exactă de GPS. Asta ar trebui să cunoască populaţia pentru că, în cazul în care aud semnalul alarmă aeriană, trebuie în cel mai scurt timp să se îndrepte spre adăpostul de protecţie civilă, care este cel mai apropiat faţă de locuinţă sau faţă de locul de muncă, cu acea rezervă de urgenţă pe care fiecare dintre noi ar trebui să o avem pregătită în caz de nevoie: mâncare neperisabilă, o rezervă de apă, o lanternă, un radio", a explicat Alina Ciobotariu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.